Beneficiile neștiute ale ASPIRINEI: Tratează acneea, previne mătreața și reduce riscul de accident vascular cerebral
5308
O găsești în toate farmaciile și se folosește chiar și în bucate. Acidul acetilisalicilic s-a dovedit a fi un bun remediu pentru mai multe probleme.
A fost primul medicament descoperit din clasa antiinflamatoarelor nesteroidiene, în prezent fiind unul dintre cele mai utilizate medicamente pe plan mondial, cu un consum anual estimat de aproximativ 40.000 de tone. Deși este un medicament cunoscut pe piață sub formă de tablete de mai bine de 100 de ani, ingredientul activ din această pastilă este cunoscut și actionează de mai bine de 3000 de ani pentru tratarea durerii, dar în ultimii ani, i s-au descoperit mai multe atribuții.
Din ce în ce mai multe studii arată că medicamentul previne atacurile vascular cerebrale, infarctul, anumite tipuri de cancer şi chiar şi preeclampsia, o afecţiune cu care se confruntă gravidele şi care constă în valori crescute ale tensiunii arteriale.
Mai mult, un studiu recent a descoperit că acidul salicilic, ingredientul activ din aspirină, blochează o proteină care afectează celulele nervoase, în boli precum Alzheimer şi Parkinson.
Încă nu se ştie de ce, dar aspirina acţionează diferit asupra celor două sexe:
- pe femei le ajută să-şi reducă riscul de accident vascular cerebral;
- pe bărbaţi îi protejează de criza cardiacă;
- fără „discriminare', ne apără de boala Alzheimer şi de un număr semnificativ de cancere – cancer colorectal, cancer la sân sensibil la estrogeni, cancere ale pielii
Beneficiile aspirinei asupra pielii
Că tot vorbeam de piele… v-ați întrebat vreodată câte lucruri benefice poate face o simplă pastilă albă pe care o ținem in casă asupra tenului?
Aspirina îți face pielea să arate mult mai tânără, mai elastica și în plus îți tratează și acneea. Acidul salicilic din aspirină este un compus cu acțiune exfoliantă și antiinflamatoare, care accelerează regenerarea pielii. Acidul beta hidroxil din acest medicament ajută la calmarea roșeții, a inflamațiilor și mâncărimilor pielii. Acesta pătrunde adânc în piele pentru a desfunda porii, stimulând reînnoirea și contribuind eficient la exfolierea celulelor moarte.
De asemenea, aspirina previne modificările de culoare ale pielii, cauzate de îmbătrânire sau de razele soarelui, și reduce apariția ridurilor și a liniilor fine, datorită proprietăților sale antiinflamatoare.
Tratează acneea și previne apariția punctelor negre
Aspirina este un remediu din timpuri vechi pentru petele de pe piele și coșurile cauzate de acnee, așa ca un amestec cu puțină zeamă de lamâie poate face minuni pe pielea ta.
Cum procedezi: Ai nevoie de 2 tablete de aspirină pe care le zdrobești bine; adaugi puțină zeamă de lămâie pentru a obține o pastă, cu care te dai pe zonele afectate ale tenului. După 5-10 minute, clătește-te bine, fără să freci. Acidul salicilic din aspirină îți va usca imediat comedoanele, reducându-le și făcându-le mai puțin vizibile.
Reduce cearcănele
Aspirina reduce destul de mult umflăturile cauzate de oboseală, retenție de apă sau de inflamarea sinusurilor.
Cum procedezi: Ai nevoie de 3 comprimate, pe care le dizolvi în puțină apă. Imediat ce ai obținut o pastă, aplic-o pe zonele cu probleme și las-o 10-15 minute, dar ai grijă să nu-ți intre în ochi. Cu timpul, vei putea observa diferența.
Remediu pentru bătături
Odata cu venirea sezonului estival, femeile au nevoie de picioare frumoase și călcâie fine. Pulberea de aspirină este eficientă și te scapă rapid de bătături.
Cum procedezi: Amestecă aspirină pulbere (2-3 comprimate) cu o jumătate de linguriță de suc de lămâie și puțină apă. Pasta obținută o aplici pe bătătură și apoi îți înfășori laba piciorului cu o pânză încălzită. După 15 minute, scoate pânza și freacă pielea aspră a bătăturii cu ajutorul unei pietre ponce.
Ține sub control mătreața și tendința de îngrășare a părului
Chiar și pentru părul vopsit, aspirina este eficientă în combaterea mătreții, astfel că vei putea renunța în cel mai scurt timp la șampoanele destinate acestei probleme. Totodată, dacă ai un păr ce se îngrașă repede, 2 pastile de aspirină sunt suficiente pentru a da un rezultat rapid.
Cum procedezi: Pisează 2 pastile de aspirină și combină-le cu cantitatea de șampon pe care o folosești în mod normal, pentru două aplicări. Folosește șampon normal, nu anti-mătreață.
Reface culoarea părului
Pentru că sezonul cald o să-și pună amprenta asupra firului de păr, vei avea nevoie de un ajutor de nădejde pentru a-l resuscita. Clorul din bazine, apa sărată a mării sau simplele raze ale soarelui sunt cei mai nocivi factori pentru structura firului de păr, ducând la decolorarea acestuia. Cu puțină aspirină, vei putea remedia situația.
Cum procedezi: Dizolvă 6-8 pastile în 500 ml de apă și spală-te cu această soluție pe păr. Las-o să acționeze timp de 10-15 minute și apoi clătește bine cu apă caldă. Vei obține rezultate cu adevărat vizibile după numai câteva utilizări.
18.11.2025
13:10
91
Concurență acerbă pentru funcțiile de director: Ministerul Educației actualizează testele pentru candidați
18.11.2025
11:53
306
Eroul Ilie Ilașcu, elogiat de președinții Maia Sandu și Nicușor Dan: ,,Un patriot care a crezut și a acționat fără nicio ezitare pentru un vis de UNIRE și libertate..."
18.11.2025
11:42
266
Chișinăul se modernizează: 57 de blocuri vor beneficia de reabilitare termică și eficiență energetică cu sprijin european
272
Condamnare grea în capitală: 5 ani de închisoare pentru trafic de influență și înșelăciuni cu automobile
18.11.2025
10:21
299
Noua elită a specialiștilor energetici se formează prin programul RUMA din Moldova
18.11.2025
09:17
314
Mii de elevi de clasa a IX-a din toată țara își testează azi competențele lingvistice la engleză și franceză
18.11.2025
08:31
406
Horoscopul zilei 18.11.2025
18.11.2025
07:06
385
Ucraina și FMI demarează discuții pentru un nou program de cooperare financiară
18.11.2025
06:43
535
Drone atacă orașul Korochya: centru comercial cuprins de flăcări și localități fără curent electric în Belgorod
18.11.2025
06:28
425
Războiul afectează dramatic natalitatea în Ucraina, avertizează Olena Zelenska
18.11.2025
11:53
257
Eroul Ilie Ilașcu, elogiat de președinții Maia Sandu și Nicușor Dan: ,,Un patriot care a crezut și a acționat fără nicio ezitare pentru un vis de UNIRE și libertate..."
18.11.2025
11:42
230
Chișinăul se modernizează: 57 de blocuri vor beneficia de reabilitare termică și eficiență energetică cu sprijin european
245
Condamnare grea în capitală: 5 ani de închisoare pentru trafic de influență și înșelăciuni cu automobile
18.11.2025
10:21
280
Noua elită a specialiștilor energetici se formează prin programul RUMA din Moldova
18.11.2025
09:17
297
Mii de elevi de clasa a IX-a din toată țara își testează azi competențele lingvistice la engleză și franceză
18.11.2025
08:31
386
Horoscopul zilei 18.11.2025
18.11.2025
07:06
369
Ucraina și FMI demarează discuții pentru un nou program de cooperare financiară
18.11.2025
06:43
519
Drone atacă orașul Korochya: centru comercial cuprins de flăcări și localități fără curent electric în Belgorod
18.11.2025
06:28
407
Războiul afectează dramatic natalitatea în Ucraina, avertizează Olena Zelenska
18.11.2025
06:25
386
Hamas critică rezoluția ONU și avertizează asupra implicării internaționale în conflictul din Gaza
17.11.2025
22:27
884
Ilie Ilașcu, unul dintre LIDERII Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, a decedat la vârsta de 73 de ani. Fostul deținut politic va fi înmormântat în România
17.11.2025
19:38
628
Europa vulnerabilă în fața dronelor rusești: Un avertisment de la comisarul Andrius Kubilius privind apărarea estică și lecțiile învățate de la Ucraina
17.11.2025
18:58
583
Profesorii din rețeaua EduTech își perfecționează metodele de predare a limbii române pentru copiii refugiați din Ucraina
17.11.2025
17:54
586
Antrenorii din școlile sportive discută egalitatea de gen și incluziunea socială în cadrul unui seminar național
17.11.2025
17:05
523
Compania Double Case, o nouă măsură menită să întărească încrederea în proiectul său crypto: sigilarea a 60% din oferta totală a tokenului DCT pentru o perioadă de zece ani
17.11.2025
16:59
562
Echipe transdisciplinare pentru sprijinirea copiilor cu nevoi speciale, dezvoltate prin instruiri naționale extinse în Moldova
17.11.2025
16:23
851
Mike Pompeo se alătură companiei ucrainene Fire Point, implicată într-un scandal de corupție și legată de un fost aliat al lui Zelenski
17.11.2025
15:33
669
Ursula von der Leyen propune soluții financiare inovatoare pentru sprijinirea Ucrainei în fața provocărilor economice
17.11.2025
14:03
694
Profesorii din 15 școli-model au descoperit metode inovative de integrare a orientării în carieră în predare
17.11.2025
13:20
745
Zelenski și Macron semnează un acord pentru posibila achiziție a 100 de avioane Rafale de către Ucraina
17.11.2025
12:17
796
Explozie suspectă pe calea ferată Varșovia-Lublin: atac de sabotaj, afirmă premierul Poloniei Donald Tusk
17.11.2025
10:32
943
Inculpați pedepsiți drastic pentru delapidarea a peste 1 milion de lei: administratorul și contabilul unei firme, condamnați la închisoare pentru fraude financiare complexe
17.11.2025
10:10
673
Președintele filialei Briceni al Partidului „Șor”, acuzat de finanțare ilegală și trimis în judecată
17.11.2025
10:04
707
Trump promite sancțiuni drastice pentru țările care fac comerț cu Rusia și Iranul ar putea fi vizat
17.11.2025
09:17
763
Ministerul Energiei lansează consultări publice pentru dezvoltarea proiectelor eoliene cu stocare în Republica Moldova
17.11.2025
08:28
675
Horoscopul zilei 17.11.2025
Eroul Ilie Ilașcu, elogiat de președinții Maia Sandu și Nicușor Dan: ,,Un patriot care a crezut și a acționat fără nicio ezitare pentru un vis de UNIRE și libertate..."
Chișinăul se modernizează: 57 de blocuri vor beneficia de reabilitare termică și eficiență energetică cu sprijin european
Noua elită a specialiștilor energetici se formează prin programul RUMA din Moldova
1 MDL
1 EUR
19.64
1 USD
16.93
1 RON
3.86
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














