Beneficii pentru moldovencele din Italia: Menajerele, bonele și asistentele familiale, vizate
4933
Anumite categorii de lucrători din Italia, printre care și cei din domeniul casnic (menajere, bone, asistente familiale), pot obține o pensie cu doar 5 ani de contribuții plătite la sistemul de asigurări sociale. Aceasta este pensia pentru limită de vârstă.
Pensia poate fi solicitată numai de către persoanele care nu au plătit contribuții înainte de anul 1996.
Pensia pentru limită de vârstă, cu 5 ani de contribuții, nu poate fi obținută la orice vârstă și nici măcar la vârsta obișnuită de pensionare, care este egală cu 67 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați.
Pensia pentru limită de vârstă, cu contribuții de 5 ani, poate fi solicitată numai de către lucrătorii care fac obiectul calculării contribuției totale și care reprezintă un sistem de calcul valabil începând din anul 1996, pe baza contribuțiilor plătite și a vârstei de pensionare.
În termeni simpli, ca să se pensioneze cu 5 ani de contribuții, lucrătorii casnici nu trebuie să aibă contribuții plătite sau creditate până la data de 31 decembrie 1995, conform Rotalianul.
Această pensie poate fi primită începând cu vârsta de 71 de ani. Pensia pentru limită de vârstă cu contribuții de 5 ani poate fi solicitată numai de lucrătorii care fac obiectul calculării contribuției totale și care reprezintă un sistem de calcul valabil începând din 1996, pe baza contribuțiilor plătite și a vârstei de pensionare.
În termeni simpli, ca să se pensioneze cu 5 ani de contribuții, lucrătorii casnici nu trebuie să aibă contribuții plătite sau creditate până la data de 31 decembrie 1995.
Aceștia vor primi pensie de la statul respectiv pe perioada lucrată, când îndeplinesc condițiile de pensionare din acel stat (vârstă, vechime minimă). Perioada lucrată în străinătate se va cumula cu anii lucrați în România.
În cazul în care o persoană decide să se pensioneze și a lucrat în alt stat cinci – zece ani sau orice altă perioadă, atunci își depune dosarul în România, dar i se vor lua în calcul ca și vechime anii munciți peste graniță.
Condiția principală pe care trebuie să o îndeplinească o persoană pentru a i se lua în calcul vechimea dintr-un alt stat este aceea să fi lucrat mai mult de un an în acel stat cu acte în regulă (cu contract de muncă).
12.03.2026
21:53
374
Facebook Marketplace introduce Meta AI care răspunde automat la mesajele cumpărătorilor și creează anunțuri pentru vânzători
12.03.2026
20:48
497
Vreme mai caldă și mult soare în Republica Moldova, vineri, 13 martie 2026
12.03.2026
20:12
489
Rețea globală de tip botnet, formată din sute de mii de routere piratate, dezmembrată de autorități internaționale
12.03.2026
20:05
437
Scriitoare dă în judecată Grammarly pentru folosirea fără consimțământ a numelor de autori în funcția „Expert Review”
12.03.2026
20:03
414
Bumble lansează „Bee”, asistentul AI care îți învață valorile și îți alege partenerii de dating
12.03.2026
19:06
539
Republica Moldova accelerează demersurile de asociere la programul Erasmus+, în dialog cu Comisia Europeană la Bruxelles
12.03.2026
18:10
467
Vitalie Mîța: Eficiența energetică, prioritate pentru securitatea energetică și reducerea facturilor cetățenilor
12.03.2026
17:54
576
ULTIMA ORĂ // Mii de tone de carburanți au intrat în țară, inclusiv prin Portul Giurgiulești: „Stocurile sunt garantate”
12.03.2026
16:38
498
Disney+ lansează Verts, flux de videoclipuri scurte în stil TikTok pentru a crește interacțiunea pe platformă
12.03.2026
15:43
528
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei școlare „Geografie” din învățământul general
12.03.2026
21:53
367
Facebook Marketplace introduce Meta AI care răspunde automat la mesajele cumpărătorilor și creează anunțuri pentru vânzători
12.03.2026
20:48
491
Vreme mai caldă și mult soare în Republica Moldova, vineri, 13 martie 2026
12.03.2026
20:12
481
Rețea globală de tip botnet, formată din sute de mii de routere piratate, dezmembrată de autorități internaționale
12.03.2026
20:05
431
Scriitoare dă în judecată Grammarly pentru folosirea fără consimțământ a numelor de autori în funcția „Expert Review”
12.03.2026
20:03
408
Bumble lansează „Bee”, asistentul AI care îți învață valorile și îți alege partenerii de dating
12.03.2026
19:06
532
Republica Moldova accelerează demersurile de asociere la programul Erasmus+, în dialog cu Comisia Europeană la Bruxelles
12.03.2026
18:10
461
Vitalie Mîța: Eficiența energetică, prioritate pentru securitatea energetică și reducerea facturilor cetățenilor
12.03.2026
17:54
569
ULTIMA ORĂ // Mii de tone de carburanți au intrat în țară, inclusiv prin Portul Giurgiulești: „Stocurile sunt garantate”
12.03.2026
16:38
490
Disney+ lansează Verts, flux de videoclipuri scurte în stil TikTok pentru a crește interacțiunea pe platformă
12.03.2026
15:43
520
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei școlare „Geografie” din învățământul general
12.03.2026
15:23
505
Târguri de cariere în toată țara pentru tinerii care aleg învățământul profesional tehnic
12.03.2026
15:22
473
Google Maps introduce funcția AI „Ask Maps” și navigare imersivă 3D cu ghidare vocală îmbunătățită
12.03.2026
14:21
577
Group14 deschide în Coreea de Sud o fabrică de materiale pentru baterii cu încărcare „flash” destinate vehiculelor electrice
12.03.2026
12:36
627
UE sprijină modernizarea Poliției Naționale: digitalizare, echipamente moderne și extinderea cooperării în domeniul ADN
12.03.2026
12:31
583
Google transformă milioane de articole de presă în hartă globală de avertizare la viituri rapide
12.03.2026
12:24
708
Schema de deposedare a bunurilor de 12 milioane de lei scoasă la iveală: percheziții PA și CNA și două rețineri
12.03.2026
11:36
1775
Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
12.03.2026
11:07
640
Tânără de 25 de ani, condamnată la 9 ani și jumătate de închisoare pentru două jafuri comise în Chișinău
12.03.2026
10:41
857
VIDEO // Ion Ceban a „REZOLVAT” toate problemele Chișinăului, iar acum a luat la pas benzinăriile din capitală în timpul orelor de serviciu. Edilul INTERZIS în UE cere MOTORINĂ de la Guvern, Parlament și Președinție
12.03.2026
09:31
758
Rețea de droguri pe Telegram, destructurată la Chișinău: doi tineri de 25 și 29 de ani, condamnați la ani grei de închisoare
12.03.2026
08:13
661
Horoscopul zilei 12.03.2026
727
Ofcom și autoritatea pentru date cer rețelelor sociale să înăsprească verificarea vârstei copiilor sub 13 ani în Marea Britanie
11.03.2026
22:44
773
NTSB indică neatenția șoferilor și limite ale sistemului Ford BlueCruise în două accidente mortale din SUA
11.03.2026
21:47
825
Gigantul medical american Stryker, paralizat la nivel global de un atac revendicat de hackeri pro-iranieni Handala
11.03.2026
21:16
732
ULTIMA ORĂ // O nouă MEDALIE pentru R. Moldova. Luptătorul Alexandru Borș a cucerit medalia de bronz la Campionatul European U-23 din Serbia
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.34
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














