Bază militară din Siria, lovită de RACHETE, după atacul chimic de ieri: Sunt morți. Reacția SUA și a Franței
2519
Mediafax
Cel puţin 14 persoane au murit după ce baza militară Tiyas, aflată în oraşul sirian Homs, a fost lovită de rachete, a informat presa naţională din Siria, acuzând Statele Unite că ar fi implicate, relatează site-ul agenţiei de ştiri Reuters şi postul BBC.
Siria a anunţat iniţial că Occidentul este implicat, după ce Franţa şi Statele Unite au avertizat că vor reacţiona la atacul chimic produs duminică. Ambele au negat că ar avea vreo legătură cu rachetele care au distrus baza militară.
„La momentul respectiv, Departamentul Apărării nu coordonează niciun atac în Sira. Cu toate acestea, continuăm să observăm de aproape situaţia şi să susţinem eforturile diplomatice pentru pedepsirea celor care folosesc arme chimice în Siria", a afirmat Pentagonul.
De asemenea, Ministerul francez de Externe a declarat că Franţa nu este implicată.
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a anunţat că cel puţin 14 persoane au fost ucise în urma atacării bazei militare.
Întrebată de atacul comis în decursul nopţii de duminică spre luni, o purtătoare de cuvânt pentru Israel a refuzat să dea declaraţii. Israelul a mai condus în trecut atacuri ce au vizat locaţii militare siriene, convoaie şi baze militare ale trupelor iranieni care îl susţin pe preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, transmite Mediafax.
Cel puţin 70 de persoane au murit, duminică, în urma unui presupus atac cu arme chimice în oraşul sirian Douma, ultima redută a rebelilor din regiunea Ghuta de Est.
Ambasadorul SUA la ONU, Nikki Haley, a avertizat luna trecută că, în cazul în care Consiliul de Securitate nu va lua măsuri concrete în Siria, Washingtonul este „pregătit să acţioneze” şi că SUA ar putea lansa un nou atac punctual asupra regiunii.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
24.10.2026
03:22
24.10.2026
03:20
24.10.2026
02:36
24.10.2026
02:27
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
23.10.2026
20:31
23.10.2026
19:26
23.10.2026
19:24
23.10.2026
19:23
23.10.2026
19:07
23.10.2026
18:39
23.10.2026
18:34
23.10.2026
18:33
23.10.2026
18:07
23.10.2026
18:02
23.10.2026
17:47
23.10.2026
17:40
23.10.2026
17:36
23.10.2026
16:55
23.10.2026
16:17
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
Maia Sandu, la Forumul Minorităților Etnice: respectul pentru identitatea fiecăruia nu se opune apartenenței la Republica Moldova
O dronă s-a prăbușit în curtea unui localnic din Otaci: Ce au descoperit polițiștii la fața locului















