Bărbatul care a tras în țeapă 30 de oameni din raionul Drochia, condamnat la închisoare: Cum și-a păcălit victimele
2130
Le promitea servicii, le lua banii și nu se mai ținea de cuvânt.
Un locuitor al raionului Drochia a fost condamnat la 6 ani închisoare după ce a estorcat bani de la 30 de persoane cu promisiunea de a-i ajuta să susțină cu succes examenele pentru obținerea permiselor de conducere.
Procurorii i-a demonstrat vina pentru comiterea a 30 de episoade de trafic de influență, iar instanța a dispus confiscarea de la inculpat în bugetul statului a 15 200 de euro și 10 040 de lei, banii primiți de la persoane pentru comiterea infracțiunilor.
Potrivit probatoriului, în perioada ianuarie - august 2020, susținând că are influență asupra responsabililor din cadrul Secțiilor de Înmatriculare a Transportului și Documentarea Conducătorilor Auto din Nordul republicii, inculpatul a pretins și primit de la 30 de persoane în total 15 200 de euro și 10 040 de lei. În schimbul acestor bani, inculpatul a promis că-i poate ajuta să promoveze cu succes examenele de calificare pentru obținerea permiselor de conducere de diferire categorii.
Chiar dacă au achitat bani, solicitanții așa și nu și-au primit permisele de conducere, aceștia denunțând acțiunile ilegale ale inculpatului.
Sentința este cu drept de atac.
14.03.2026
08:33
210
Horoscopul zilei 14.03.2026
14.03.2026
08:05
388
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Trump anunță unul dintre „cele mai puternice raiduri de bombardament din istoria Orientului Mijlociu”. Care a fost ținta SUA
14.03.2026
03:09
476
Republica Moldova marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor 2026, cu accent pe produse sigure și încrederea cumpărătorilor
14.03.2026
02:56
516
Avocatul care anchetează cazurile de „psihoză AI” avertizează: urmează atacuri cu victime multiple provocate de chatboți
393
Proces de referință la Los Angeles: Meta și Google, acuzate că au creat platforme care dau dependență tinerilor utilizatori
13.03.2026
23:00
524
Fondatorul Uber revine în forță: Travis Kalanick lansează Atoms, imperiu robotic pentru industrie, minerit și transport
13.03.2026
22:50
456
Cum reconfigurează marile bătălii din industrie, agenții AI și criza de cipuri viitorul inteligenței artificiale în 2026
13.03.2026
21:08
556
Răcire ușoară, dar vreme senină în Republica Moldova – sâmbătă, 14 martie 2026
13.03.2026
19:11
516
Test de sânge inovator estimează riscul de demență la femei cu până la 25 de ani înainte de simptome
13.03.2026
18:02
616
Liceul „Miron Costin” din Florești, a zecea Școală EduLIFE cu spații modernizate și produse de igienă menstruală gratuite pentru eleve
14.03.2026
08:33
78
Horoscopul zilei 14.03.2026
14.03.2026
08:05
353
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Trump anunță unul dintre „cele mai puternice raiduri de bombardament din istoria Orientului Mijlociu”. Care a fost ținta SUA
14.03.2026
03:09
466
Republica Moldova marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor 2026, cu accent pe produse sigure și încrederea cumpărătorilor
14.03.2026
02:56
504
Avocatul care anchetează cazurile de „psihoză AI” avertizează: urmează atacuri cu victime multiple provocate de chatboți
384
Proces de referință la Los Angeles: Meta și Google, acuzate că au creat platforme care dau dependență tinerilor utilizatori
13.03.2026
23:00
516
Fondatorul Uber revine în forță: Travis Kalanick lansează Atoms, imperiu robotic pentru industrie, minerit și transport
13.03.2026
22:50
453
Cum reconfigurează marile bătălii din industrie, agenții AI și criza de cipuri viitorul inteligenței artificiale în 2026
13.03.2026
21:08
551
Răcire ușoară, dar vreme senină în Republica Moldova – sâmbătă, 14 martie 2026
13.03.2026
19:11
512
Test de sânge inovator estimează riscul de demență la femei cu până la 25 de ani înainte de simptome
13.03.2026
18:02
611
Liceul „Miron Costin” din Florești, a zecea Școală EduLIFE cu spații modernizate și produse de igienă menstruală gratuite pentru eleve
13.03.2026
17:44
562
Liceul „Olimp” din Costești va fi transformat în școală-model prin proiectul „Modernizarea școlilor”
13.03.2026
17:30
570
Apple taie comisioanele din App Store în China după negocieri discrete cu autoritățile locale
13.03.2026
16:40
624
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline „Educația fizică” în învățământul general
13.03.2026
16:35
658
Somnul insuficient, legat de peste 80 de afecțiuni și un risc crescut de boli grave, avertizează experții în Ziua Mondială a Somnului
13.03.2026
15:44
668
MEC și MAI lansează plan național 2026-2027 pentru combaterea drogurilor în școli și protejarea elevilor
13.03.2026
15:03
627
Elevii din Taraclia editează zece ziare școlare în română și bulgară, cu sprijinul Ministerului Educației
13.03.2026
14:29
747
R. Moldova a solicitat de URGENȚĂ activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene în contextul deversărilor de petrol pe râul Nistru
13.03.2026
12:31
1059
INVESTIGAȚIE // Sub masca lui Ștefan cel Mare: Strategiile de infiltrare și recrutare ale agenților ruși în comunitățile online moldovenești
13.03.2026
12:23
759
Motorina s-a scumpit cu 5,52 de lei de la începutul războiului din Orientul Mijlociu și a devenit mai scumpă decât benzina. Care sunt noile PREȚURI la combustibil
13.03.2026
12:08
643
MEC cheamă profesorii și societatea civilă la consultări publice pe noua disciplină „Eu și societatea” în învățământul general
13.03.2026
11:38
633
Femeie din Chișinău, condamnată la 9 ani de închisoare după ce și-a înjunghiat mortal soțul în timpul unui conflict familial
13.03.2026
11:04
739
Exercițiu comun moldo-român la Ungheni pentru întărirea cooperării unităților speciale în proiectul SAFEBORDER
13.03.2026
10:28
679
Reformă feroviară, hub logistic și digitalizarea transporturilor din Republica Moldova, discutate cu Banca Mondială la Washington
13.03.2026
10:11
677
Moldova aderă la Agroecology Coalition și își întărește parteneriatele pentru o agricultură adaptată la schimbările climatice
13.03.2026
09:19
762
Mersul pe jos în orașele prietenoase cu pietonii, scut împotriva demenței: cum întărește creierul și reduce riscul de Alzheimer
13.03.2026
08:04
675
Horoscopul zilei 13.03.2026
Horoscopul zilei 14.03.2026
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Trump anunță unul dintre „cele mai puternice raiduri de bombardament din istoria Orientului Mijlociu”. Care a fost ținta SUA
Republica Moldova marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor 2026, cu accent pe produse sigure și încrederea cumpărătorilor
Avocatul care anchetează cazurile de „psihoză AI” avertizează: urmează atacuri cu victime multiple provocate de chatboți
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.34
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39

Inapoi














