Banii României au ajuns și la „Viorel și Viorica” din Budești
2673
FISM
Sărbătoare mare la grădinița „Viorel și Viorica” din Budești, suburbie a Chișinăului. Instituția a fost inaugurată vineri, după ce câteva luni a fost reparată substanțial, datorită celor 1,2 milioane de lei alocați de Guvernul României, la care s-au mai adăufat 300 de mii de lei din partea comunității.
Atât copiii, cât și părinții au remarcat schimbarea majoră a grădiniței unde a fost efectuată izolarea termică a clădirii, a fost schimbat sistemul de electricitate și renovate pavilioanele.

Grădiniţa nr. 1 „Viorel şi Viorica” din satul Budeşti funcţionează din anul 1990 şi este frecventată de 218 copii cu vârsta între 3 şi 7 ani. Din anul 2001, la grădiniță funcționează și un centru pentru copii cu dizabilități.
La eveniment au participat președintele Comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova, Bogdan Rodeanu, Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniţă, directorul executiv al Fondului de Investiţii Sociale din Moldova, Mircea Eşanu, și primarul satului Budeşti, Nina Costiuc.
„Educația este una din prioritățile atât ale statului moldovean, cât și ale celui român. Viitorul este al celora pe care îi instruim astăzi. De aceea trebuie să investim în copiii noștri, trebuie să investim în facilitarea accesului la educație și la o asistență socială care îi va forma ca oameni mari”, a declarat la eveniment deputatul de peste Prut Bogdan Rodeanu.
Daniel Ioniţă, Ambasadorul României în Republica Moldova a subliniat că, prin acest ajutor, România contribuie la îmbunătățirea vieții cetățenilor din stânga Prutului. „Cred că este important să acordăm atenția cuvenită viitorului, să avem copii educați, iar locuitorii acestei frumoase localități să fiți mulțumiți”.
Menționăm că, pentru renovarea și dotarea grădinițelor din Republica Moldova, Guvernul României a alocat 26 de milioane de euro prin „Programul de asistență tehnică și financiară acordată de Guvernul României pentru instituțiile preșcolare din Republica Moldova”. De aceste fonduri au beneficiat 933 de grădiniţe din Moldova. Grantul oferit de Guvernul României este gestionat de Fondul de Investiţii Sociale din Moldova.
15.12.2025
20:29
491
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
17:40
522
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
14:37
514
Campania „Crăciunul ne unește” revine, promovând incluziunea socială și solidaritatea prin activități caritabile în 10 școli din Moldova
15.12.2025
10:44
623
Ministrul Dan Perciun propune soluții pentru integrarea copiilor reveniți din diaspora în școlile moldovenești
14.12.2025
19:01
976
Prognoza meteo pentru săptămâna 15-21 decembrie 2025
13.12.2025
20:47
1107
Din 13 decembrie 2025: Scăderi semnificative de temperatură și cer noros în întreaga țară
12.12.2025
20:22
1164
Schimbări meteorologice semnificative pe 13 decembrie 2025
12.12.2025
15:52
1175
Peste jumătate dintre elevii testați în Moldova și-au demonstrat abilitățile digitale avansate la prima evaluare națională
12.12.2025
14:46
1085
Universitatea din Cahul, pe cale să devină un pol educațional de referință sub umbrela UTM
11.12.2025
21:02
1125
Schimbări meteorologice pe 12 decembrie 2025: Republica Moldova
16.12.2025
00:53
435
Trump anunță progrese semnificative în negocierile pentru pacea în Ucraina după întâlnirile cu liderii mondiali
16.12.2025
00:19
354
Liderii europeni propun crearea unei Forțe Multinaționale pentru susținerea Ucrainei și încetarea focului în conflictul cu Rusia
15.12.2025
20:29
490
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
19:02
559
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:51
523
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
15.12.2025
17:50
589
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
17:40
522
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
17:26
538
Economia Republicii Moldova crește datorită agriculturii și exporturilor solide
15.12.2025
17:13
502
Cooperare esențială între Procuratura Generală și RCTV „Memoria” pentru protecția victimelor torturii în Moldova
15.12.2025
16:01
554
Modernizare energetică pentru 14 spitale din Republica Moldova: economii și condiții îmbunătățite pentru pacienți și personal
15.12.2025
15:54
529
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
14:48
671
Rusia consideră Deutsche Welle o „organizație indezirabilă”, dar postul german nu se lasă intimidat și continuă să informeze liber și independent.
15.12.2025
14:37
514
Campania „Crăciunul ne unește” revine, promovând incluziunea socială și solidaritatea prin activități caritabile în 10 școli din Moldova
15.12.2025
14:33
718
Negocierile tensionate continuă: Ucraina sub presiune să cedeze Donbasul, dar Zelenski caută sprijin internațional împotriva cererilor americane și rusești
15.12.2025
14:27
1483
VIDEO // Începutul sfârșitului pentru cariera lui Igor Dodon? Plahotniuc va depune depoziții și va DEZVĂLUI ce era în „kuliokul” transmis în 2019 fostului președinte al R. Moldova
15.12.2025
12:20
592
Condamnări severe pentru o rețea de trafic de droguri din Moldova, implicând mită de 85 000 lei pentru polițiști
15.12.2025
11:05
661
Dosarul escrocheriei cu mașini de lux: încă un inculpat trimis în judecată pentru prejudiciu de 6 milioane lei în Chișinău.
15.12.2025
10:44
623
Ministrul Dan Perciun propune soluții pentru integrarea copiilor reveniți din diaspora în școlile moldovenești
15.12.2025
09:44
789
Avertismentul MI6: Rusia, principala amenințare revizionistă și expansionistă pentru Marea Britanie
15.12.2025
09:18
868
Putin vrea să-i trimită la RĂZBOI pe moldovenii care solicită permis de ședere sau cetățeania rusească. „Condițile speciale” oferite de ruși ar putea fi o mare capcană
15.12.2025
08:30
721
Vinul Moldovei strălucește pe scena internațională la Vernisajul Vinului 2025
15.12.2025
08:04
682
Horoscopul zilei 15.12.2025
15.12.2025
00:49
853
Zelenski dispus să renunțe la aderarea Ucrainei la NATO în schimbul garanțiilor de securitate occidentale după discuțiile maraton de la Berlin cu emisarii SUA
14.12.2025
23:42
761
Premiul Nobel, scut pentru Ales Bialiațki în infernul detenției din Belarus
14.12.2025
19:01
976
Prognoza meteo pentru săptămâna 15-21 decembrie 2025
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.88
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














