Bancul INTERZIS de comunişti pentru care OAMENII erau trimişi în închisoare
4223
Sursa: adevarul.ro Bancurile considerate „de prost gust" la mijlocul anilor 1940, după instaurarea regimului comunist, au trimis o mulţime de oameni în închisoare. Rechizitoriile păstrate la Arhivele Naţionale arată cum erau oprimaţi cei care se opuneau noului sistem, chiar şi verbal.
Arhivele Naţionale din judeţul Hunedoara păstrează o serie de dosare penale în care au fost anchetaţi primii opozanţi ai regimului comunist după 1945. Potrivit documentelor, au fost nenumărate cazurile în care oamenii au ajuns în închisoare pentru motivul simplu că au spus bancuri despre comunişti şi despre liderul URSS, Iosif Stalin, sau după ce au afirmat că noul regim este dăunător viitorului ţării.
Sabin Nistor (41 de ani), un plugar din satul Brotuna, (comuna Vaţa de Jos), a ajuns în închisoare în martie 1948, după ce fusese denunţat de un localnic pentru că a spus o anecdotă despre Petru Groza şi Iosif Stalin. „Recunosc că în vara sau în toamna anului 1947 am spus la mine în casă, la soţia mea, fiind prezenţi şi alţi locuitori, între care Cristian Partenie o poveste auzită şi de mine acum vreo doi ani în tren de la un ţăran necunoscut şi anume că o femeie a născut trei copii, doi băieţi şi o fată, şi le-a pus numele Stalin, Petru şi Ţara.
Într-o zi s-a dus cineva la femeia aceasta şi a întrebat-o ce îi fac copiii, iar ea a răspuns: Petru doarme, Stalin suge şi ţara plânge”, a mărturisit săteanul din Brotuna. Procurorii l-au trimis în închisoare, pentru ofensă adusă naţiunii.
Plugarul Cristian Partenie, cumnat al lui Sabin Nistor, a fost denunţătorul lui. „Cu circa şase săptămâni în urmă, învinuitul Nistor Sabin a venit la mine acasă, cam ameţit de băutură, şi mi-a spus o poveste, pe care o auzise şi el. Anume că o femeie a născut trei copii, doi băieţi şi o fată, şi le-a pus numele de Stalin, Petru şi Ţara. La botez, fiind invitat ca naş domnul prim-ministru dr. Petru Groza, domnia sa a trimis un delegat ca să-l reprezinte şi să ducă darurile obişnuite. Acest reprezentant a întrebat ce fac copiii şi femeia a răspuns Ţara plânge, Stalin suge şi Petru doarme”, a fost mărturia denunţătorului, păstrată la Arhivele Judeţului Hunedoara.
Arest pentru opinii negative
Un alt dosar penal păstrat în arhive prezintă cazul lui Nicolae Tigu (53 de ani), un agricultor din Dobra, arestat în aprilie 1948 pentru ofensă adusă naţiunii, după ce a recunoscut că a declarat despre liderul comunist Gheorghe Gheorghiu Dej că „un tinichigiu nu poate conduce un minister, iar ţara a ajuns de râsul lumii de când este condusă de comunişti”.
Ladislau Mezei (42 de ani) a fost trimis în închisoare după ce a fost auzit înjurând în public noul regim. „Începând din septembrie 1947, în mai multe rânduri, a afirmat că ţara este în prăpăd, iar comuniştii sunt incapabili să conducă ţara. De asemeni, a înjurat pe ministrul de externe Ana Pauker prin cuvintele: „F. Dumnezeul ei de Ana Pauker”, spunând că e jidovcă şi destrăbălată”, se arată în dosarul păstrat la Arhivele judeţului Hunedoara.
Preotul ortodox Nicu Solomon (46 de ani), din satul Voia, a ajuns şi el în puşcărie în primăvara anului 1948, pentru că ar fi afirmat că „agenţii staliniştilor înşală oamenii cu raiul bolşevic, iar dacă oamenii votează soarele vor trebui la vară să facă 10 mătănii ca să poată mânca o prună din propriul lor pom, îndemnându-i să nu se ducă la vot sau să îşi anuleze votul, că nu va trece mult până ce anglo-americanii vor începe războiul care ne va scăpa de clica lui Stalin”.
Bancuri „de prost gust”
Ioan Lobonţ (63 de ani) a fost arestat şi trimis în închisoare pentru că a declarat „de repetate ori că în Partidul Muncitoresc Român sunt numai potlogari care nu voiau să muncească. A instigat lumea împotriva regimului democrat spunând că sărăntocii, şuşterii şi opincarii au ajuns să conducă ţara. Iar cu ocazia colectării de cereale a declarat că sunt proşti cei care îşi dau cerealele statului”, se arată în rechizitoriul păstrat la Arhivele judeţului Hunedoara.
Maria Herţa, Ioan Dobrean şi Viorica Cotârlea, trei tineri din Orăştie, au fost denunţaţi şi arestaţi apoi, pentru că ar fi spus „bancuri de prost gust” la adresa regimului comunist. Martorii afirmau că aceştia au declarat, în spitalul din localitate, că oricine va pleca din ţară nu va mai avea chef să revină dacă se uită la fotografia Anei Pauker.
Agricultorul Aron Oancea (47 de ani), din Josani, a ajuns şi el în temniţă, după ce le-a spus unor consăteni următoarele: „comuniştii de la noi vor fi serviţi cu aceleaşi pahare ca şi cei din Grecia şi Italia, adică vor fi împuşcaţi”. Pedepsele primite pentru astfel de afirmaţii ajungeau la câteva luni de închisoare, la care se adăugau amenzi.
Sursa: adevarul.ro
27.01.2019
09:40
5623
BANCURI // La următoarele alegeri, votează-l pe Ali-Baba…
20.01.2019
09:19
6308
BANCURI // Care este scuza femeii prinsă că își înșela bărbatul…
13.01.2019
09:09
5220
BANCURI // Scrisoare de la o mamă blondă, pentru fiica ei, tot blondă…
31.12.2018
09:02
4266
BANCURI // Două blonde hotărăsc să meargă în pădure să-și caute brad de Crăciun …
23.12.2018
09:13
4675
BANCURI // Șoferul prim-ministrului calcă un porc…
16.12.2018
10:03
8085
BANCURI // Un român ajuns la Paris îşi ia micul dejun …
09.12.2018
10:34
3076
BANCURI // Un om avea un papagal care înjura …
04.12.2018
18:30
3093
O actriță riscă CINCI ani de ÎNCHISOARE din cauza rochiei purtate la un eveniment
02.12.2018
09:06
5048
BANCURI // Pleacă Ion dintr-un sat din Ardeal în America și devine „John” - om de afaceri...
30.11.2018
13:39
2503
Femeie condamnată la închisoare pentru că a deschis o cutie cu chipsuri înainte să o plătească
25.11.2018
09:53
3881
BANCURI // Cele trei etape din viața unui bărbat …
18.11.2018
09:45
8088
BANCURI // Iubitule, eu sunt geloasă?…
15.05.2026
08:04
317
Horoscopul zilei 15.05.2026
15.05.2026
02:59
653
Juriul decide soarta OpenAI în procesul Elon Musk vs. Sam Altman și Microsoft
15.05.2026
01:22
1219
SpaceXAI pierde cercetători-cheie după fuziunea cu xAI, pe fondul presiunii extreme de muncă și al ofertelor rivale din industria AI
14.05.2026
23:22
1250
Noua companie a lui Richard Socher vrea să construiască o superinteligență AI care se auto-îmbunătățește fără intervenție umană
14.05.2026
22:57
737
OpenAI ia în calcul să dea în judecată Apple după eșecul integrării ChatGPT în iPhone
14.05.2026
22:44
479
YouTube Shorts și podcasturile video cuceresc sufrageria: 2 miliarde de ore urmărite pe televizoare în fiecare lună
600
Argentina caută sursa focarului de hantavirus de pe nava de croazieră, dar Ushuaia respinge acuzațiile privind „pacientul zero”
14.05.2026
21:10
582
OpenAI recunoaște furt de date interne după compromiterea unor proiecte open source
14.05.2026
20:57
543
Vreme plăcută și mai caldă în Republica Moldova, vineri 15 mai 2026
14.05.2026
20:51
842
Cerebras deschide sezonul IPO 2026: listare uriașă de 5,5 miliarde de dolari și evaluare de 56,4 miliarde
14.05.2026
19:51
567
Maia Sandu consolidează parteneriatele europene: întrevederi la Chișinău cu miniștrii de externe ai Elveției, Norvegiei și Franței
14.05.2026
19:39
686
Spotify adoptă tehnologia video HLS de la Apple pentru podcasturi și deschide creatorilor distribuție și monetizare pe mai multe platforme
14.05.2026
17:49
731
Investigator de spyware demască o amplă operațiune a hackerilor guvernamentali ruși care încearcă să preia conturi Signal
14.05.2026
17:37
605
Un simplu TEST din sânge îți spune cât vei trăi. Ce s-a descoperit despre noul „ceas biologic”
14.05.2026
16:53
635
Liceul de arte „Elena Alistar” din Chișinău, modernizat energetic cu sprijinul partenerilor europeni și al Regatului Norvegiei
14.05.2026
16:48
1728
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Începutul sfârșitului pentru Ceban? Irina Gutnic depune PRIMUL denunț la CNA împotriva primarului general
14.05.2026
16:08
562
Testarea națională la matematică în format digital, extinsă la zeci de mii de elevi din toată țara
14.05.2026
15:35
564
MEC deschide drumul absolvenților de colegii spre universități: credite recunoscute și traseu flexibil de continuare a studiilor
14.05.2026
15:31
618
Dorin Junghietu anunță la Atena: Moldova își modernizează sistemul energetic prin interconectări cu România și dezvoltarea energiei verzi
14.05.2026
14:28
587
Traducătorul tău personal, direct în ureche: 100 de limbi străine accesibile în timp real cu noile căști AI
14.05.2026
14:22
694
Valeriu Chiveri discută cu șeful diplomației norvegiene despre reintegrarea regiunii transnistrene și sprijinul pentru suveranitatea Republicii Moldova
14.05.2026
12:30
773
Ministerul Energiei lansează, alături de partenerii internaționali, un cadru comun pentru securitatea cibernetică în sectorul energetic
14.05.2026
12:16
689
Premierul Alexandru Munteanu cere sprijinul OSCE pentru reintegrarea Republicii Moldova și consolidarea securității regionale
14.05.2026
12:11
763
Adolescent de 14 ani din Anenii Noi, condamnat la peste 5 ani de închisoare după ce a omorât în bătaie un bărbat de 63 de ani și a transmis atacul „live” colegilor
14.05.2026
11:03
813
Lideră locală a fostului Partid „Șor” și secretară a Partidului „Șansă”, deferite justiției pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunilor politice
40 de ani de la cel mai mare MIRACOL din istoria tenisului: a câștigat după ce a fost condusă cu 0-6, 0-5, 0-40. Cine e jucătoarea care a salvat 18 mingi de meci
Au fost stabilite URNELE pentru tragerea la sorți a preliminariilor Euro 2024. Naționala R. Moldova este plasată în urna a 5-a și va avea parte de adversari PUTERNICI
VIDEO // Firat, ÎNGENUNCHEAT de Mancini. Naționala de fotbal a R. Moldova a pierdut la scor de TENIS în fața Italiei și e cu moralul la pământ pentru partida oficială cu Grecia
Efim Josanu // Să facă altul mai bine! 100 de ani de la nașterea lui J.A.Samaranch
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.21
1 RON
3.87
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














