Stiri
BAC-ul de pe Bâc
Editorial
14.06.2013
09:38
1704
1704
L-am văzut deunăzi pe primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, la un post TV. Era îngrijorat nevoie mare de BAC. De parcă nu am avea minister, Guvern, Parlament, la urma urmei, unde se poate discuta această problemă. Deloc univoc, de altfel.
Și de parcă n-ar avea primarul destule probleme nerezolvate în propria gospodărie! Iată că tot el ne zice de la alt post TV că are nevoie de surse financiare suplimentare pentru reparația drumurilor din capitală. Adică, nu-i ajung bani. O fi așa. Dacă am vedea că avem drumuri. Pe de altă parte, parcă se auzea de milioane cheltuite aiurea pentru drumuri, care țin până la prima ploaie. Și atunci firească pare întrebarea – cum se cheltuiesc acei bani puțini care sunt?
În fiecare zi merg spre centru pe strada Asachi. Anul trecut aceasta a fost reparată. Era într-o stare relativ bună. De câteva zile este iarăși în reparație, deși sunt o sumedenie de străzi mult mai distruse. Asta înseamnă că se vor cheltui bani. Aiurea. Iar când banii se cheltuiesc aiurea, ei nu ajung niciodată. Dar pentru că primarul nostru nu are prostul obicei de a face lucruri simple (care i se cuvin unui primar) – de a controla, de a ordona ș.a.m.d., el vine cu idei geniale de a dubla taxele. După care iese la TV și o face pe anchetatorul în cazul BAC-ului.
Acum, când PL a ajuns în opoziție grație prostiei antologice a moșului, nepotul va fi scos la rampă. Cu tot felul de declarații trăsnite. Unde nu-l va duce capul de unul singur, îl va învăța moșul. Noroc mare pe capul liberalilor că-i luna iunie. Și dacă aceștia făceau opoziție fiind la guvernare, cu atât mai mult o vor face acum, criticând tot ce se va face.
Problema e că primarul nu e în opoziție, dar la guvernare. Fie și în capitală. Iar din declarații drumuri nu ies. De fapt, ele nu ies nici fără declarații, cum a demonstrat-o ex-ministrul Șalaru. Rezultă că problema nu-i în declarații, dar în liberali. Care de cheltuit bani aiurea s-au învățat, iar să facă drumuri – nu.
De aceea, dacă aceștia mai vor să nimerească în viitorul Parlament, dar e sigur că vor, vor trebui să-l ia pe Chirtoacă de la Primărie. Așa nepotul va nimeri în Legislativ, unde va putea vorbi de dimineață până seara despre BAC. Iar la Primărie va veni altcineva. Care va ști să facă și drumuri, nu doar declarații. Așa că luați-l de pe capul nostru! Nu de alta, dar păcat de capitală…

Stiri relevante
06.09.2013
09:44
4063
Editorial // Rogozin, polița logică pentru indeciziile cronice
06.09.2013
08:40
3612
Editorial // BEM și fata popii
05.09.2013
09:32
3984
Editorial // Despre porci și țări, și oameni
03.09.2013
12:01
3445
Editorial // Meteorologul Rogozin
30.08.2013
10:34
3419
Editorial // De-a Cuvintele...
30.08.2013
10:02
1872
Editorial // LIMBA NOASTRĂ cea Română, Moldovenească, De stat, Alta (subliniați varianta corectă)
27.08.2013
14:21
1533
Editorial // De-a Independența...
27.08.2013
11:18
1819
Editorial // MAMA MĂ-SII DE PARADIGMĂ
23.08.2013
09:17
1659
Editorial // Tu vrei două? Două mere?! Și să le mănânci la școală?!?
22.08.2013
11:44
1599
E UȘOR A SCRIE VERSURI…
19.08.2013
08:49
1388
Editorial // To be(i), or not to be(i)?
16.08.2013
10:26
1555
Editorial // Nopți albe contra zile negre
06.09.2013
09:44
06.09.2013
08:40
05.09.2013
09:32
03.09.2013
12:01
30.08.2013
10:34
30.08.2013
10:02
27.08.2013
14:21
27.08.2013
11:18
23.08.2013
09:17
22.08.2013
11:44
19.08.2013
08:49
16.08.2013
10:26
Top stiri
15.09.2026
12:57
192
MEC, MAI și Poliția lansează „STOP-DROG”, aplicația prin care pot fi sesizate anonim situațiile de risc
15.09.2026
12:28
237
Reglementarea inteligenței artificiale se împotmolește în Congres, pe fondul opoziției lui Trump
15.09.2026
12:19
293
Harry și Meghan și-au retras copiii de la școala britanică după doar două zile, din motive de securitate
15.09.2026
12:15
279
EXERCIȚII MILITARE // Rezerviștii Armatei Naționale, chemați din nou la instruire. Aceștia se vor antrena pe tehnică și armament nou
15.09.2026
12:13
221
Ministru britanic: Guvernul trebuie să țină cont de avertismentele dezvoltatorilor de IA
15.09.2026
12:06
286
Fregată rusă, acuzată că a lansat două rachete de semnalizare spre un elicopter danez. Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE al Danemarcei
15.09.2026
12:06
382
ULTIMA ORĂ // Interceptări în DOSARUL numerelor de înmatriculare neutre: „Discuția începe de la 100 000 de lei”. Cum funcționa schema de la ASP și Vamă
15.09.2026
11:49
298
O femeie de 82 de ani a ajuns în comă după ce ar fi fost împunsă de un berbec. A fost transportată cu elicopterul SMURD
15.09.2026
11:31
386
RECORD // Prag psihologic depășit: Motorina comercializată în R. Moldova sare pentru PRIMA dată de 35 de lei/litru din cauza tensiunilor globale. Ce se întâmplă cu STOCURILE
15.09.2026
11:23
465
Schemă ilegală la ASP și Vamă: Peste 100 de vehicule înmatriculate fraudulos cu plăcuțe neutre și un prejudiciu de 23 de MILIOANE de lei statului
15.09.2026
10:55
298
Peste 42.000 de persoane se opun construirii unui complex de centre de date Microsoft lângă Leeds
15.09.2026
10:48
338
88% dintre decesele din Republica Moldova sunt cauzate de boli netransmisibile. În septembrie se desfășoară campania națională de prevenire
15.09.2026
10:37
356
Conferința Națională de Pediatrie de la Poiana Brașov va reuni peste 550 de participanți în 2026
15.09.2026
10:22
391
Donald Trump Jr. confirmă că omul de afaceri rus Umar Kremlev a finanțat festivitățile de după nunta sa
15.09.2026
10:12
306
Peste 3 500 de persoane vor participa la Săptămâna Europeană a Sportului, în perioada 19-27 septembrie
15.09.2026
09:54
324
Un nou centru de cercetare din Sheffield promovează dezvoltarea responsabilă a inteligenței artificiale
15.09.2026
09:09
514
Procurorul general demisionar al Ucrainei, Ruslan Kravcenko, și soția sa ar fi fugit din țară după scandalul de corupție
15.09.2026
09:07
367
Trei cazuri de transportare nedeclarată a bijuteriilor, monedelor și figurinelor din argint, documentate la Aeroportul Chișinău
15.09.2026
08:32
501
Prima cameră cu inteligență artificială din Regatul Unit, instalată pentru a depista întoarcerile periculoase în U
15.09.2026
07:28
582
Trump califică temerile privind siguranța inteligenței artificiale drept o „farsă” și respinge noi măsuri de protecție
15.09.2026
06:50
570
Kim Jong Un promite sprijin neclintit pentru Rusia și numește războiul Moscovei „sacru”
15.09.2026
06:45
589
Avioanele NATO au doborât o dronă intrată în spațiul aerian al Lituaniei; Polonia își securizează spațiul aerian
15.09.2026
05:00
541
Inteligența artificială: cum funcționează, unde este folosită și de ce ridică îngrijorări
15.09.2026
01:30
601
UE propune reguli noi pentru social media: copiii sub 15 ani ar putea avea acces doar cu implicarea părinților
15.09.2026
00:27
752
Un britanic și-a drogat și violat soția timp de peste 20 de ani. Alți 12 bărbați sunt acuzați că au agresat-o sexual
15.09.2026
12:57
15.09.2026
12:28
15.09.2026
12:19
15.09.2026
12:15
15.09.2026
12:13
15.09.2026
12:06
15.09.2026
12:06
15.09.2026
11:49
15.09.2026
11:31
15.09.2026
11:23
15.09.2026
10:55
15.09.2026
10:48
15.09.2026
10:37
15.09.2026
10:22
15.09.2026
10:12
15.09.2026
09:54
15.09.2026
09:09
15.09.2026
09:07
15.09.2026
08:32
15.09.2026
07:28
15.09.2026
06:50
15.09.2026
06:45
15.09.2026
05:00
15.09.2026
01:30
15.09.2026
00:27
Actualitate
Parteneri
Stiri
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Horoscopul zilei 08.09.2026
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri