AVERTIZARE serioasă despre generaţiile viitorului: copiii de astăzi NU mai ştiu să scrie de mână
1832
Descopera Odată cu emergenţa tehnologiei de touchscreen şi de taste de calculator, scrisul de mână a început să fie o activitate din ce în ce mai marginalizată, atât în utilizarea de zi cu zi, cât şi în şcoli.
Conform unui studiu recent, unii copii din Marea Britanie se chinuie chiar şi să ţină stiloul şi creionul în mod corect, scrie Science Alert.
„Copiii nu vin la şcoală cu capacitatea mâinii şi dexteritatea pe care o aveau acum zece ani”, a precizat pentru The Guardian terapeutul pediatric Sally Payne de la Heart of England. „Copiilor care vin la şcoală li se dă un creion, dar sunt din ce în ce mai incapabili să îl ţină pentru că nu au aptitudinile de bază pentru scris”.
Scrisul de mână foloseşte muşchii mâinii diferit faţă de tastat sau „swiping-ul” de pe smartphone.
Cercetătorii şi profesorii nu cad de acord în ceea ce priveşte utilitatea învăţării scrisului cursiv de mână. Unii sunt de acord că este bun pentru creier, iar alţii îl consideră depăşit şi inutil.
„O problemă este aceea că scrisul de mână are un efect individual asupra dezvoltării fiecărui copil”, a afirmat pentru The Guardian terapeutul pediatric Mellissa Prunty de la Brunel University London. „Fără studii, riscul este să facem foarte multe asumpţii despre motivul care stă la baza incapacităţii unui copil să scrie la o anumită vârstă”.
Acestea fiind spuse, disgrafia motrică - lipsa aptitudinilor fine ale mâinii - este o problemă cât se poate de reală la partea extrem de tânără a populaţiei şi este ceva ce părinţii trebuie să ia în serios.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
14.11.2026
16:00
14.11.2026
14:44
14.11.2026
13:56
14.11.2026
13:27
14.11.2026
12:44
14.11.2026
11:52
14.11.2026
09:29
14.11.2026
09:20
14.11.2026
07:44
14.11.2026
07:41
14.11.2026
07:01
14.11.2026
05:46
14.11.2026
05:22
14.11.2026
04:30
14.11.2026
01:50
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:30
14.11.2026
00:41
13.11.2026
23:20
13.11.2026
22:55
13.11.2026
22:09
13.11.2026
20:30
13.11.2026
19:48
13.11.2026
19:43
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Moldova, pe locul 67 în clasamentul puterii de cumpărare a salariilor în 2026
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”


















