AVERTISMENTUL Inspectoratului pentru Situații de Urgență din R. Moldova: „Pe drumuri se vor forma TROIENE”
1991
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) al MAI atenționează cetățenii R. Moldova să fie extrem de prudenți în următoarele zile.
Instituția face referire la Codul galben emis de Serviciul Hidrometeorologic de Stat în legătură cu deplasarea unui ciclon sudic în apropiere de R. Moldova, iar mâine, 15 februarie, se prevăd condiții meteorologice complicate.
„În această perioadă vor cădea precipitații puternice sub formă de ninsoare, în jumătatea de sud a țării - lapoviță și ploaie. Se vor semnala depuneri de lapoviță pe fire și crengi, pe drumuri se vor forma troiene”, se arată într-un comunicat al IGSU.

În acest context, salvatorii îndemnă conducătorii auto să-și echipeze mijloacele de transport cu pneuri de iarnă, iar în portbagajul mașinii să țină lopată, nisip.
Specialiștii recomandă persoanelor care aleg să meargă la drum lung să țină bateria telefonului încărcată, iar în caz de situații de risc să telefoneze de urgență Serviciul 901.
Mai mult, oamenii sunt rugați să evite deplasarea pe porțiuni unde atârnă crengi și cabluri electrice pentru a evita traumatismele.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
15.11.2026
18:15
15.11.2026
18:09
15.11.2026
17:46
15.11.2026
16:19
15.11.2026
14:20
15.11.2026
12:35
15.11.2026
12:33
15.11.2026
12:17
15.11.2026
11:29
15.11.2026
11:05
15.11.2026
10:51
15.11.2026
09:36
15.11.2026
08:30
15.11.2026
06:01
15.11.2026
04:17
15.11.2026
02:26
14.11.2026
22:20
14.11.2026
22:18
14.11.2026
22:02
14.11.2026
21:27
14.11.2026
19:59
14.11.2026
19:40
14.11.2026
19:35
14.11.2026
18:43
14.11.2026
17:42
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”
INVESTIGAȚIE // Peste 184.000 de euro, risipite din cauza unei erori la Primăria Bălți. Bălțenii ar putea achita nota de plată pentru un proiect european


















