Autoritățile le solicită comercianților să NU majoreze neîntemeiat prețurile la carne, în ajun de sărbători: Pe piața UE, la majorarea volumului de vânzări, prețurile scad, dar la noi e invers
1896
La noi ca la nimeni: prețurile la carne cresc neîntemeiat în ajun de sărbători, când, de fapt, ar trebui să scadă, datorită majorării volumului de vânzări.
Constatarea a fost făcută de conducerea Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) la o întrevedere cu reprezentanții întreprinderilor de producere a cărnii din R. Moldova.
„Dacă pe piețele Uniunii Europene, la majorarea volumului de vânzări, prețurile scad, la noi invers: mai aproape de sărbători prețurile cresc”, a declarat directorul ANSA, Gheorghe Gaberi.
Șeful ANSA a cerut ca, la sărbătorile de Paști, să fie create condițiile necesare ca să poată beneficia de carne și produse din carne toată populația, inclusiv persoanele defavorizate, cu un venit mai modest.
„Fenomenul majorării prețurilor în ajun de sărbători nu poate fi acceptat. Pentru majorări de prețuri nu există niciun temei economic”, a punctat Gaberi.
Responsabilii ANSA țin, de asemenea, să atenționeze populația să nu cumpere carne și să nu importe carne și produse din carne de porc din Ucraina, unde există epidemie de pestă porcină africană în țara vecină, pentru a exclude riscul de pătrundere a bolii periculoase pe teritoriul republicii republicii.
În perioada sărbătorilor pascale, în scop de combatere a comerțului ilicit de carne și produse din carne importate, subdiviziunile teritoriale ale ANSA vor intensifica controalele în unitățile de comerț și în piețele alimentare din R. Moldova.
La Orhei, de exemplu, au fost deja aplicate amenzi în valoare de 27 de mii de lei și au fost retrase din comerț 68 de kilograme de carne, în urma unor controale inopinate ale inspectorilor ANSA.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















