Autoritățile de la Chișinău NU știu nici astăzi când va fi inaugurat Biroul de Legătură NATO în R. Moldova: Cum explică MAEIE această tărăgănare
2493
După cel puțin patru amânări ale inaugurării Oficiului de Legătură NATO în R. Moldova în acest an, autoritățile de la Chișinău nu știu nici astăzi când va avea loc, totuși, acest eveniment.
Într-un răspuns oficial oferit Ziarului NAȚIONAL, Miniasterul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) arată că „la momentul actual, o dată exactă a inaugurării Oficiului de Legătură NATO în Republica Moldova nu este fixată”.
Potrivit MAEIE, inaugurarea va avea loc „în funcție de termenul finalizării lucrărilor tehnice de reparație la sediul Oficiului și ținând cont de agenda înalţilor demnitari NATO și ai Republicii Moldova”.
Întrebați care au fost motivele amânării deschiderii acestui Birou în R. Moldova, responsabilii de la minister au indicat „desfășurarea lucrărilor de reparație și ajustare tehnică a încăperilor sediului Oficiului în conformitate cu standardele de securitate a Alianţei”.
CITIȚI și Deschiderea Biroului de Legătură NATO la Chișinău, din nou AMÂNATĂ? „Situația e de-a dreptul caraghioasă”
Amintim că, inițial, premierul Pavel Filip a anunțat că Biroul de Legătură NATO va fi deschis până la finele primului trimestru al anului curent, apoi a avansat alt termen – luna aprilie. A urmat încă o amânare – „lunile iunie-iulie” și chiar „luna august”, motivul invocat fiind reparațiile la viitorul sediu al Biroului.
Chiar dacă șefa Biroului de Legătură NATO la Chișinău, Krisitina Baleysite, a sosit încă în primăvară în R. Moldova, o deschidere oficială a acestei structuri așa și nu a avut loc. Surse bine informate au declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că Biroul de Legătură NATO la Chișinău ar urma să se afle în clădirea „Skytower” din centrul capitalei, unde va închiria câteva încăpreri.
Menționăm că Acordul privind deschiderea Oficiului de legătură al NATO în R. Moldova a fost semnat pe 29 noiembrie 2016 de către premierul Pavel Filip și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la Bruxelles.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















