Autorii atacului de la magazinul de ceasuri de lux din capitală au fost REȚINUȚI
2257
Autorii atacului de la sfârșitul anului trecut la un magazin de ceasuri elvețiene din capitală au ajuns pe mâna oamenilor legii.
Cazul a avut loc în seara zilei de 18 decembrie 2015, când patru indivizi mascaţi au intrat cu arme într-un magazin de ceasuri de lux din strada Columna, unde au atacat angajaţii magazinului, au spart vitrinele şi au sustras 39 de ceasuri de model „Omega” şi „Breitiling”, estimate la peste cinci milioane de lei.
Potrivit informaţiilor operative, ceasurile sustrase au fost transportate pe teritoriul Ucrainei, unde urmau să fie vândute.
Pe 7 mai curent, în urma unei operațiuni speciale, doi dintre cei șase infractori bănuiți în acest caz au fost reținuți la punctul de trecere Palanca. Cei doi se aflau într-un automobil de marca „BMW” și au fost găsite la ei șase ceasuri, o parte din care se presupune că ar fi fost sustrase în timpul atacului tâlhăresc.
Ulterior, au fost efectuate 12 percheziţii la domiciliile persoanelor, care au fost în legătură cu suspecţii, fiind depistate şi ridicate arme şi muniţii deţinute ilegal, ceasuri, acte de identitate false, bijuterii şi bani.
Cei șase reținuți în acest caz au vârste cuprinse între 21 şi 42 de ani.
Pe moment, oamenii legii încearcă să dea de urmele celorlalți membri ai grupării, inclusiv fiind verificată implicarea acestora şi în comiterea unor infracţiuni similare, comise atât pe teritoriul R. Moldova, cât şi peste hotare.
Dacă le va fi demonstra vinovăția, indivizii riscă până la 15 ani de închisoare.
15.11.2022
10:14
2304
Directorul SIS anticipează noi SCURGERI de informații de pe conturile de Telegram ale oficialilor din R. Moldova: „Cam toate conturile de Telegram ale oamenilor din conducerea R. Moldova au fost penetrate”. În spate ar sta servicii secrete străine
26.12.2018
08:06
2722
VIDEO // Un bărbat înarmat cu un cuțit a DETURNAT un autobuz şi a lovit pietonii de pe trotuar
13.09.2018
08:30
2574
Atacul terorist din Westminster // Ultimele imagini cu românca ucisă în atac, prezentate în sala de judecată
17.08.2018
18:30
2532
Avertisment fără PRECEDENT de la FBI: Hackerii pregătesc un atac cibernetic asupra bancomatelor din toată lumea
17.04.2018
21:00
2777
Trump ar fi vrut să distrugă sistemul de apărare aeriană al Rusiei. Cine l-a oprit
14.04.2018
15:15
3351
Ce urmări poate avea în Europa atacul din Siria. EXPERT în securitate: Multe state vor adopta această poziție
14.04.2018
14:15
2884
Ar putea atacul asupra Siriei să ducă la RĂZBOI? Explicațiile expertului în securitate
08.04.2018
19:39
2372
Poliţia germană a DEJUCAT un atac care urma să aibă loc la semimaratonul de la Berlin
20.03.2018
17:40
2115
Atacat de FOSTA iubită: „M-am săturat să ascund cine ești cu adevărat”
15.02.2018
15:43
2208
Cine este autorul atacului cu 17 morţi din Florida: „Toată lumea a prezis că va face asta. Avea ieșiri ciudate”
16.01.2018
08:01
2501
Atac cu CUȚITUL la o școală din Rusia
29.11.2017
19:01
2765
VIDEO // Atac al rechinilor în Marea Mediterană asupra migranților?
242
Piesa uitată „Silver”, înregistrată în anii ’90 pe Insula Man, renaște în serialul „Love Story” și ajunge la milioane de ascultători
06.04.2026
10:33
247
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
295
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
366
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
368
Șeful Palantir anunță cine va reuși în era inteligenței artificiale: doar meseriașii calificați și cei care gândesc diferit
06.04.2026
08:29
389
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
920
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
869
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1008
Horoscopul zilei 05.04.2026
1139
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1003
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1427
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
1100
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
1056
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1074
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1206
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1402
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
1289
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
1186
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
1282
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
03.04.2026
19:51
1386
Grupări de hackeri cooperează într-un atac major asupra infrastructurii cloud a Comisiei Europene, cu 92 GB de date furate și publicate online
03.04.2026
18:31
1677
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ // Un nou val de poluare cu produse petroliere pe râul Nistru
1099
Spitalul privat unde a murit polițista Mădălina, închis la Constanța după un nou control DSP
03.04.2026
18:24
1222
MEC marchează Săptămâna Romilor cu o serie de evenimente pentru incluziune educațională și socială
03.04.2026
17:55
1338
De la scandalul Cambridge Analytica la „politică sub formă de cod”: insiderul Facebook care construiește noua generație de moderare a conținutului în era AI
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.61
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














