UPDATE // Autocar plin pasageri, care se îndrepta spre Chișinău, implicat într-un accident rutier în România. Autoritățile din Vrancea au declanşat PLANUL ROȘU de intervenţie. Care este starea pasagerilor
2089
UPDATE // Unul dintre cei doi pasageri răniți este cetățean al Republicii Moldova. Acesta a fost internat la Spitalului Județean de Urgentă „Sf. Pantelimon” din Focșani, iar starea sa de sănătate este stabilă, anunță autoritățile de la Chișinău.
Un autocar cu 44 de pasageri, care se îndrepta către Republica Moldova, a fost implicat, noaptea trecută, într-un accident în judeţul Vrancea din România. Două persoane au fost rănite şi şase au suferit atac de panică.
„Azi-noapte, la nivelul judeţului Vrancea a fost declanşat Planul Roşu de Intervenţie, după ce un apel primit la numărul unic de urgenţă 112. Un autocar în care se aflau 44 de pasageri, care circula pe sensul de mers înspre Adjud, a ieşit în afara părţii carosabile, pe DN 2 E 85, în localitatea Pufeşti”, a transmis, miercuri dimineaţă, ISU Vrancea.
Potrivit sursei citate, două persoane au fost rănite, iar șase au suferit atac de panică.
„Cele două persoane rănite au fost transportate la U.P.U. Focşani cu o ambulanţă SMURD şi o ambulanţă SAJ. Celelalte șase persoane au fost asistate la faţa locului de echipajele medicale şi prim ajutor”, potrivit ISU Vrancea.
Ceilalți pasageri au refuzat serviciile de cazare oferite de autorităţile vrâncene. Ei au fost preluaţi ulterior de un autocar al firmei de transport pentru continuarea traseului.
06.04.2026
22:43
275
Google lansează discret pe iOS aplicația de dictare AI offline-first „Eloquent”, rival pentru Wispr și SuperWhisper
06.04.2026
21:10
447
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
20:23
472
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
06.04.2026
19:57
383
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
06.04.2026
17:43
448
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
426
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
470
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
669
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
548
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
484
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
22:43
253
Google lansează discret pe iOS aplicația de dictare AI offline-first „Eloquent”, rival pentru Wispr și SuperWhisper
06.04.2026
21:10
407
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
20:23
456
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
06.04.2026
19:57
368
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
06.04.2026
17:43
434
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
413
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
458
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
656
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
539
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
475
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
512
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
576
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
645
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
640
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
642
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
1084
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
1006
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1113
Horoscopul zilei 05.04.2026
1251
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1112
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1542
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
1214
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
1176
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1167
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1292
Horoscopul zilei 04.04.2026
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.53
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














