Aurescu: Oficialii din Ungaria prezenți în România să nu mai facă declarații contrare parteneriatului nostru strategic
1331
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat marți, într-o conferință comună susținută împreună cu omologul său ungar, Peter Szijjarto, că România dorește o abordare pozitivă a relației cu Ungaria ca bun vecin și dorește revenirea la o relație de parteneriat strategic real cu Ungaria. El a făcut apel la reținere și discernământ în declarații.
Bogdan Aurescu: "Este o vizită care are loc într-o perioadă sensibilă în această relație bilaterală. La început am fost reticent în legătură cu organizarea acestei vizite acum, pentru că suntem cu 10 zile înainte de momentul semnării Tratatului de la Trianon, care are semnificații diferite pentru România și Ungaria. În ultima perioadă au existat momente tensionate la nivelul relației bilaterale. Suntem în contextul stării de alertă în România.
Aș fi preferat ca această vizită să aibă loc după 4 iunie, pentru că este un context special, pentru că e nevoie de o bună pregătire a unei astfel de vizite.
Cu toate acestea, l-am invitat pe colegul meu la București pentru că România dorește în modul cel mai sincer revenirea la o relație de parteneriat strategic real cu Ungaria și pentru că așteptările părții române cu privire la relația bilaterală trebuie comunicate direct și sincer ca între parteneri adevărați.
Am avut o discuție foarte substanțială și cuprinzătoare cu colegul meu.
În pofida momentelor tensionate din ultima perioadă, MAE s-a abținut să reacționeze, a urmărit să evite deteriorarea și să ducă la detensionarea acestor momente. tensionate. Manifestăm responsabilitate față de această relație foarte importantă dintre România și Ungaria ca state evcine, parteneri strategice, state membre UE, state aliate NATO.
O logica de parteneriat e aceea de a evita cu orice preț, mai ales, în momente critice, escaladarea.
România e profund interesată să ieșim din logica provocărilor și a confruntării și propunem crearea premiselor conturării unei relații româno-ungare constructive, civilizate, pragmatice, europene.
Este nevoie să readucem în relația de încredere climatul de încredere și respect reciproc.
Ne dorim o abordare pozitivă a relației cu Ungaria ca bun vecin.
Facem apel la reținere și discernământ, pledăm în actualul context marcat de efectele nocive ale crizei COVID, pentru implicare deplină și reală în construirea unei relații în avantaj reciproc.
Obiectivele României sunt consolidarea relației bilaterale, identificarea unor proiecte reciproc avantajoase, aprofundarea cooperării sectoriale, în domenii ca infrastructura, energia, continuarea dialogului privind protecția drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale din cele două țări.
În perioada imediat următoare, oficialii din Ungaria prezenți în România să nu facă declarații contrare spiritului parteneriatului nostru strategic, să respectăm logica acestui parteneriat, a tratatului politic de bază".
28.12.2025
07:38
79
Lavrov acuză regimul Zelenski de lipsă de deschidere în discuțiile pentru pace și acte de sabotaj asupra infrastructurii ruse
28.12.2025
05:20
290
Viitor incert pentru centrala nucleară Zaporojie, între controlul rus și gestionarea internațională
28.12.2025
01:08
374
Canada susține Ucraina cu un ajutor economic semnificativ de 1,8 miliarde de dolari SUA
27.12.2025
22:26
431
Putin acuză Ucraina de tergiversare a păcii în timp ce forțele ruse avansează în Donețk și Zaporizhzhia
27.12.2025
22:09
532
R. Moldova: Vlad Filat rămâne în țară, contestă condamnarea din Franța și mandatul INTERPOL
27.12.2025
21:11
449
28 decembrie 2025: Lapoviță și vânt puternic în Republica Moldova
27.12.2025
19:05
700
Deputatii ucraineni sub lupa NABU într-un nou scandal de corupție dezvăluit în absența lui Zelenski aflat la discuții cu Trump în SUA
27.12.2025
18:48
576
Arestări masive în Italia: Suspecți de finanțare a Hamas deghizați prin asociații de sprijin umanitar pentru Palestina
27.12.2025
16:13
739
Vlad Filat, fost premier al Republicii Moldova, căutat internațional după condamnarea în Franța la 2 ani de închisoare
27.12.2025
16:01
702
Zelenski oprește în Canada pentru discuții europene înainte de întâlnirea crucială cu Trump în Florida
27.12.2025
12:36
666
Kim Jong Un subliniază legăturile strânse cu Putin, menționând sacrificiile comune în războiul din Ucraina și intensificarea cooperării militare
27.12.2025
08:05
754
Horoscopul zilei 27.12.2025
28.12.2025
07:38
48
Lavrov acuză regimul Zelenski de lipsă de deschidere în discuțiile pentru pace și acte de sabotaj asupra infrastructurii ruse
28.12.2025
05:20
288
Viitor incert pentru centrala nucleară Zaporojie, între controlul rus și gestionarea internațională
28.12.2025
01:08
368
Canada susține Ucraina cu un ajutor economic semnificativ de 1,8 miliarde de dolari SUA
27.12.2025
22:26
431
Putin acuză Ucraina de tergiversare a păcii în timp ce forțele ruse avansează în Donețk și Zaporizhzhia
27.12.2025
22:09
531
R. Moldova: Vlad Filat rămâne în țară, contestă condamnarea din Franța și mandatul INTERPOL
27.12.2025
21:11
449
28 decembrie 2025: Lapoviță și vânt puternic în Republica Moldova
27.12.2025
19:05
699
Deputatii ucraineni sub lupa NABU într-un nou scandal de corupție dezvăluit în absența lui Zelenski aflat la discuții cu Trump în SUA
27.12.2025
18:48
576
Arestări masive în Italia: Suspecți de finanțare a Hamas deghizați prin asociații de sprijin umanitar pentru Palestina
27.12.2025
16:13
739
Vlad Filat, fost premier al Republicii Moldova, căutat internațional după condamnarea în Franța la 2 ani de închisoare
27.12.2025
16:01
702
Zelenski oprește în Canada pentru discuții europene înainte de întâlnirea crucială cu Trump în Florida
27.12.2025
12:36
666
Kim Jong Un subliniază legăturile strânse cu Putin, menționând sacrificiile comune în războiul din Ucraina și intensificarea cooperării militare
27.12.2025
08:05
754
Horoscopul zilei 27.12.2025
27.12.2025
08:01
722
Zelenski își intensifică eforturile diplomatice înainte de întâlnirea cu Trump, discutând cu lideri europeni și NATO despre situația din Ucraina
27.12.2025
06:37
699
Zelenski, deschis la un referendum pentru planul de pace propus de Trump dacă Rusia acceptă armistițiul
27.12.2025
06:34
712
Explozii puternice la Kiev, alerte aeriene extinse în Ucraina
27.12.2025
00:00
1069
Rusia pregătește amplasarea rachetelor hipersonice în estul Belarusului, îngrijorând experții și NATO
26.12.2025
22:01
2354
Balon cu aer cald detectat de radarele ucrainene în nordul Moldovei, nu dronă rusească
26.12.2025
20:35
899
Schimbări meteorologice notabile pentru 27.12.2025
26.12.2025
20:28
870
Atacuri masive rusești în a doua zi de Crăciun: 112 confruntări armate și 8.000 de gospodării fără electricitate în Ucraina
26.12.2025
19:59
1179
Oportunitate pentru cei care își caută de LUCRU: Salariu de 30.000 de euro și cazare gratuită pentru șase luni de muncă pe o insulă din Scoția
26.12.2025
19:42
868
Tensiuni crescânde: Rusia acuză Ucraina de sabotarea negocierilor asupra planului american
26.12.2025
19:33
1252
Mai ai acasă un telefon Nokia 3310, care a făcut ISTORIE în R. Moldova? Cât ai putea să iei acum pe el dacă vrei să-l vinzi
26.12.2025
19:16
963
Colindători și urători au adus bucuria Crăciunului la Președinția Republicii Moldova
26.12.2025
17:53
785
Zelenski și Trump se întâlnesc duminică în Florida pentru discuții despre pacea în Ucraina
26.12.2025
17:51
806
Rețea de escroci specializați în înșelătorii bancare, destructurată la Bălți: Trei persoane reținute pentru prejudicii de peste 1 milion de lei
Lavrov acuză regimul Zelenski de lipsă de deschidere în discuțiile pentru pace și acte de sabotaj asupra infrastructurii ruse
Viitor incert pentru centrala nucleară Zaporojie, între controlul rus și gestionarea internațională
Canada susține Ucraina cu un ajutor economic semnificativ de 1,8 miliarde de dolari SUA
Putin acuză Ucraina de tergiversare a păcii în timp ce forțele ruse avansează în Donețk și Zaporizhzhia
1 MDL
1 EUR
19.81
1 USD
16.80
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














