AUDIO, VIDEO // Dodon a fost ajutat de Usatîi să ajungă PREȘEDINTE, iar acum socialiștii RACOLEAZĂ membrii „Partidului Nostru”
5900
Socialiștii, care au fost sprijiniți de membrii și simpatizanții „Partidului Nostru” în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 2016, ar încerca să racoleze membrii de vază ai formațiunii conduse de Renato Usatîi. Cel puțin, așa reiese dintr-o discuție a deputatului socialist Vlad Bătrâncea, cu președintele Organizației Teritoriale a „Partidului Nostru” din Cimișlia, Dumitru Untilă.
Potrivit acestei discuții, Vlad Bătrâncea vorbește despre inițierea unui dosar penal pe numele primarului de Cimișlia, Gheorghe Răileanu (PLDM) și deschiderea căii unui reprezentat al „Partidului Nostru” spre această funcție. Totuși, Bătrâncea pune și o condiție – părăsirea „Partidului Nostru” și aderarea la PSRM.
Astfel, fără ca să știe că este înregistrat, deputatul socialist declară: „Eu vă spun că susținem și lupta cu primarul, inclusiv informațional și cu tot ce putem noi, având și, de ce nu, deputați, atunci când trebuie să intervină organele și Procuratura, când primarul comite ilegalități. Și, adică, să lucrăm în echipă. (…) Juridic noi vă ajutăm. Cu sportul, noi și așa ajutăm sportivii din țara asta. La nivel orășenesc, aici oricum primarul trebuie dat jos. Adică scopurile la noi coincid”.
Conform independent.md, la discuții participă și Oleg Teterea care spune că în cazul primarului „este cazul de făcut un control ceea ce ține de o porțiune de drum de un milion jumătate”. „Mai înainte s-a făcut drumul, apoi s-a dat o parte din bani din Primărie, o parte de bani din Consiliu și o parte din locuitori și pe urmă au fost făcute achizițiile. Sunt mahinații directe ale primarului unde se poate de făcut un control. Ceea ce pregătim noi acum materiale și vrem să dăm la CNA. Deja depinde mai departe de Chișinău cum o să lucreze”, declară președintele socialiștilor din Cimișlia.
După aceasta, Bătrâncea își reiterează poziția. „Aici ne apucăm. Eu vorbesc cu domnul Țurcan, care este responsabil de sud. Știți bine că este unul dintre cei mai buni juriști din țară, fost procuror, fost ministru de Interne, e un om foarte capabil, de aceea ne dați materialele și noi pornim procedurile și careva probleme primarului noi, la sigur, creăm”, declară deputatul.
Nu în ultimul rând, acesta ține să precizeze pentru ce va face asta: „Dacă dumneavoastră o să mergeți la conlucrare, dacă o să mergeți la [funcția de] primar o să trebuiască să mergeți din partea Partidului Socialiștilor. Noi candidați independenți nu susținem. Nu-i niciun sens. O să vină și deputații să vă ajute, o să lucreze și televiziunile care noi le avem, o să lucreze și ziarul, facem și pliante. Adică, la fiecare candidat al nostru noi facem centralizat, toată atributica și toate materialele ca să nu fie samodeiatelinosti”, a mai declarat secretarul executiv al PSRM.
1105
Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la München: „Moldova poate fi în prima linie a războiului hibrid purtat de Rusia, dar locul ei este în Uniunea Europeană”
13.02.2026
20:30
1190
ULTIMA ORA // Putin a cheltuit 2% din PIB-ul Moldovei pentru a influența alegerile ðin țara noastră. Noi dezvăluiri făcute de Maia Sandu la Conferința de securitate de la München
1232
Maia Sandu caută la München sprijin pentru securitatea și aderarea europeană a Republicii Moldova
12.02.2026
09:39
1681
Maia Sandu merge la Conferința de Securitate de la München pentru discuții despre aderarea la UE și combaterea amenințărilor hibride
11.02.2026
16:53
1467
Maia Sandu cere la Universitatea din Comrat protejarea limbii și culturii găgăuze și implicare mai mare a tinerilor în societate
11.02.2026
16:33
1300
Maia Sandu cere la Comrat salvarea limbii găgăuze și consolidarea rolului Universității în dezvoltarea autonomiei
10.02.2026
14:38
1819
Ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei, noi FALSURI în raport cu R. Moldova: „Comportamentul lui Oleg Ozerov este al unui provocator, iar prezența sa pe teritoriul R. Moldova contravine interesului NAȚIONAL”
10.02.2026
09:09
1334
Maia Sandu lansează dialog național pentru protejarea copiilor în mediul online, de Ziua Siguranței pe Internet
10.02.2026
07:24
1627
Maia Sandu anunță un dialog național pentru protejarea copiilor în mediul online
05.02.2026
09:31
2789
R. Moldova poate profita de o „SCURTĂTURĂ” în drumul către UE. Mihai Popșoi: „Suntem deschiși la idei creative. Scopul final este, desigur, să fim membri cu drepturi depline, cu drepturi egale cu toți ceilalți membri UE”
16.02.2026
11:50
261
Trump își trimite oamenii de încredere la Geneva pentru negocieri cu Iranul și apoi cu Rusia și Ucraina
16.02.2026
11:47
295
Tren deraiat în Alpii elvețieni, trafic feroviar blocat între Goppenstein și Brig după o avalanșă
16.02.2026
11:29
330
Cinci noi clase pentru elevii refugiați din Ucraina la Gimnaziul „Taras Șevcenko” din Chișinău
16.02.2026
10:57
350
Armata siriană preia baza al-Shaddadi de la americani, după transferul controlului asupra instalației strategice al-Tanf
16.02.2026
07:59
463
Horoscopul zilei 16.02.2026
16.02.2026
06:47
598
Atac cu drone ucrainene într-un port rusesc la Marea Neagră, pe fondul noilor negocieri de pace Rusia–Ucraina mediate de SUA la Geneva
16.02.2026
01:59
628
Zelenski anunță noi acorduri de asistență energetică și militară pentru Ucraina înainte de a patra aniversare a războiului
15.02.2026
23:49
808
Europa își construiește propriul scut: Merz și Macron lansează ideea unui pilon european în NATO și a unei descurajări nucleare comune
15.02.2026
20:32
866
Român fără adăpost, arestat la Bergamo după ce a încercat să răpească o fetiţă de un an şi jumătate şi i-a fracturat femurul într-un supermarket
15.02.2026
19:59
765
Marco Rubio la Bratislava: SUA nu vor o Europă „vasală”, ci un partener european puternic
15.02.2026
18:55
791
România, Ucraina și Republica Moldova lansează „Tripla Alianță Cibernetică” și întăresc cooperarea energetică și de infrastructură în formatul „Triunghiul Odesa” la München
15.02.2026
18:32
1172
Vremea în Republica Moldova între 16–22 februarie 2026: săptămână de iarnă autentică, cu ninsori și ger
15.02.2026
18:11
2151
IMPORTANT // Se sistează plata alocațiilor pentru copiii moldoveni care dețin cetățenie română? Răspunsul Ministerului Muncii din România
15.02.2026
17:40
687
Elevii talentați ai Moldovei, premiați la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF 2026”
15.02.2026
17:37
736
Fico acuză Kievul de „șantaj politic” în reluarea livrărilor de petrol prin conducta Drujba către Ungaria și Slovacia
15.02.2026
16:46
1585
Ora de vară 2026 // Anul acesta se schimbă ceasurile mai devreme. Pe ce dată dăm ora înainte anul acesta
15.02.2026
16:02
680
Kaja Kallas: Ucraina nu va primi o dată clară pentru aderarea la UE în 2027
15.02.2026
15:38
724
Fostul ministru ucrainean al energiei Gherman Galuşcenko, reţinut la frontieră în dosarul de corupţie „Midas” după ce ar fi încercat să părăsească ţara
15.02.2026
14:39
812
Nicușor Dan, la Washington pentru prima reuniune a Consiliului Păcii convocată de Donald Trump, cu România în rol de observator
15.02.2026
12:12
739
Uber își extinde serviciile de livrare de mâncare în șapte țări europene, inclusiv în România
15.02.2026
08:16
724
Horoscopul zilei 15.02.2026
15.02.2026
07:55
1255
Viktor Orban îl desființează pe Zelenski după atacul de la München: Ucraina nu are loc în Uniunea Europeană
15.02.2026
07:52
815
Maria Zaharova neagă acuzațiile privind otrăvirea lui Navalnîi și acuză propaganda occidentală
15.02.2026
04:22
978
Trump vrea să oprească definitiv războiul din Ucraina, afirmă Rubio după discuțiile cu Zelenski
15.02.2026
00:26
1065
Zelenski cere garanţii de securitate pe 20 de ani de la SUA pentru a semna acordul de pace şi pregăteşte negocierile de la Geneva cu Rubio, Witkoff şi Kushner
Trump își trimite oamenii de încredere la Geneva pentru negocieri cu Iranul și apoi cu Rusia și Ucraina
Tren deraiat în Alpii elvețieni, trafic feroviar blocat între Goppenstein și Brig după o avalanșă
Cinci noi clase pentru elevii refugiați din Ucraina la Gimnaziul „Taras Șevcenko” din Chișinău
Armata siriană preia baza al-Shaddadi de la americani, după transferul controlului asupra instalației strategice al-Tanf
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
16.98
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














