Arborii din fața Parlamentului, motiv de dispută între deputați
924
Arborii din fața clădirii Parlamentului, deteriorați în timpul evenimentelor violente din aprilie 2009, ulterior defrișați, au servit astăzi motiv de dispută între aleșii poporului.
Deputații urmau să-și dea votul pentru proiectul de lege care prevede înlocuirea a 18 arbori de specia „Duglas”, care creșteau anterior în fața Parlamentului, cu altă specie. „Potrivit specialiștilor de la Grădina Botanică, pe moment, în R. Moldova nu există material săditor de acest arbore, iar dacă l-am importa din Polonia ori Ungaria, ar putea suferi schimbări considerabile în urma transportării, greu se vor adapta condițiilor climaterice și își vor pierde din elementele decorative. Așa că, drept alternativă, Academia de Științe a Moldovei ne recomandă să înlocuim acești copaci cu arbori de brad argintiu sau molid înțepător. Pentru asta avem nevoie de această lege”, a menționat președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Veaceslav Ioniță.
„Eu nu am văzut niciun arbore ars în fața Parlamentului în timpul violențelor din 7 aprilie. Și nouă acum ni se spune că au fost arși?”, a întrebat deputatul PD Stela Jantuan.
„Cine a calculat prejudicile cauzate? În anul 2012, printr-o autorizație a Inspectoratului Ecologic de Stat, au fost defrișați acești arbori, pe când aceasta este o prerogativă a Parlamentului. Am depus în acest sens și o petiție la Procuratura Generală ca să verifice cine se face vinovat. Prin adoptarea acestui proiect, noi legalizăm o fraudă a Ministerului Mediului”, a menționat deputatul Partidului Comuniștilor Violeta Ivanov.
„Până vor spune procurorii cine se face vinovat, noi trebuie să plantăm acești arbori. Iar pentru asta trebuie această lege”, a replicat Veaceslav Ioniță.
Faptul că pe marginea acestui proiect de lege aleșii poporului au discutat aproape jumătate de oră l-a supărat pe socialistul Igor Dodon. „Ați întrecut măsura. La acest proiect discutăm de mai bine de jumătate de oră, mai mult decât am discutat Bugetul de stat și politica bugetar-fiscală”, a spus Dodon.
În final, proiectul de lege a fost adoptat în prima lectură.
05.03.2020
15:33
8087
Cei 10 deputați care ar putea pleca din PD: „Deputații nu au PĂRĂSIT din proprie inițiativă. Eu au fost CONVINȘI cu… diferite argumente. Sunt PRESIUNI”
04.03.2019
13:00
3145
Deputații ar putea fi, în același timp, MEMBRI ai Guvernului: „Chiar din primele ședințe ale Parlamentului trebuie modificată legea”
04.03.2019
09:37
3446
OFICIAL DOC // Lista deputaților aleși pe 24 februarie curent în circumscripția națională și în cele uninominale, bătută în cuie de CEC
04.03.2019
09:19
3249
NUMĂRĂTOARE FINALĂ: CEC anunță câte mandate de deputat revin partidelor care au intrat în Parlament după alegerile din 24 februarie
15.02.2018
09:39
4320
Fracțiunea PD va mai avea un DEPUTAT în Parlament? „Încercăm de două luni să-l găsim și nimic”
25.07.2017
10:06
3970
Dodon a semnat DECRETELE de DEMITERE a doi miniștri din Guvernul Filip
11.04.2017
16:46
3597
DECLARAȚIE: „Asistăm la un fenomen de CANIBALIZARE, când un partid DEVOREAZĂ alte formațiuni”
26.12.2016
11:30
5070
FOTO // Un NOU DEPUTAT în Parlamentul R. Moldova
09.06.2016
14:27
2657
APEL către Parlament care se referă la ALEGERILE prezidențiale: Vrem DEZBATERI publice
15.02.2016
13:30
2994
Parlamentul ar putea avea ALȚI VICEPREȘEDINȚI: „Se discută acest lucru”
27.01.2016
08:57
2777
IGP: Protestele violente de la Parlament au adus prejudicii de un MILION de lei
25.12.2025
12:44
83
Volodimir Zelenski își exprimă dorința ca Putin să dispară într-un mesaj de Crăciun televizat, subliniind lupta pentru pace și unitate în Ucraina
25.12.2025
12:25
95
Ambasadorul Poloniei în Franța, suspendat din funcție în urma unei anchete privind diplome false
25.12.2025
08:19
463
Atacurile cu drone din Ucraina reduc drastic exporturile de țiței ale Kazahstanului în luna decembrie
25.12.2025
07:56
412
Horoscopul zilei 25.12.2025
24.12.2025
23:53
912
Forțele aeriene ruse au respins cu succes un atac masiv de drone ucrainene asupra Moscovei
24.12.2025
21:20
668
Sportivii ucraineni refuză salutul rușilor și bielorușilor: un gest simbolic al rezistenței pe terenurile internaționale
24.12.2025
21:05
569
Familii ucrainene creează magie de Crăciun pentru copiii afectați de război, la Kiev
24.12.2025
20:51
582
Temperaturi în scădere și cer senin pe 25 decembrie 2025 în Moldova
24.12.2025
15:28
735
Cod Galben: Scădere abruptă a temperaturii pe 25 decembrie 2025
24.12.2025
14:55
732
Сele mai mici prețuri la carburanți din ultimii aproape patru ani de Crăciun. Cât vor scoate din buzunare șoferii pentru benzină și motorină de la miezul nopții
24.12.2025
13:38
706
Producția industrială în ascensiune: avans de 3,9% în primele zece luni ale anului 2025, cu contribuții remarcabile din industria prelucrătoare și energetică
24.12.2025
09:28
891
Secretarul organizației teritoriale Rîșcani al PP „Șor”, condamnat pentru finanțare ilegală și spălare de bani
24.12.2025
08:06
850
Horoscopul zilei 24.12.2025
24.12.2025
07:04
862
Zelenski subliniază dorința comună a Ucrainei și SUA de a ajunge la un acord de pace final
24.12.2025
06:43
1024
Un potențial armistițiu între Rusia și Ucraina ar putea deschide calea pentru discuții sensibile asupra gazului rusesc în Europa
24.12.2025
04:11
1147
Explozii zguduie sudul Moscovei în apropierea locului unde a fost ucis generalul Fanil Sarvarov
23.12.2025
21:20
1190
Strategii energetice inovatoare și integrare europeană: Carolina Novac dezvăluie direcțiile Republicii Moldova la întâlnirea ambasadorilor
23.12.2025
21:09
1130
Armata ucraineană se retrage din Siversk, forțată de atacurile rusești și condițiile dificile
23.12.2025
21:01
1014
Prognoza meteo pentru 24.12.2025: Schimbări notabile în Republica Moldova
23.12.2025
19:44
1105
Drumuri periculoase spre libertate: Dezertorii ucraineni aleg munții pentru a scăpa de război și a ajunge în România
23.12.2025
19:36
1387
Maia Sandu a premiat cetățeni de onoare pentru contribuții remarcabile în diverse domenii
23.12.2025
18:06
1048
Administrator condamnat la închisoare pentru simularea intenționată a insolvabilității unei companii din Chișinău
23.12.2025
17:58
1036
Atacurile recente ale Rusiei provoacă victime și întreruperi de curent în vestul Ucrainei, chiar înainte de Crăciun
23.12.2025
17:51
973
Elevii din Moldova strălucesc la Gala Olimpicilor 2025 cu premii internaționale și regionale remarcabile
23.12.2025
15:58
1208
Eșec usturător pentru cei implicați în SCHEMA cu blanchetele pentru pașapoarte, care au provocat un prejudiciu de aproape un MILIARD de lei. Statul NU va plăti firmei din Bulgaria 100 de MILIOANE de lei
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.82
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40



Inapoi














