Stiri
Deputatul neafiliat Igor Dodon a anunțat, astăzi, în cadrul ședinței Parlamentului că el, împreună cu colegii săi Zinaida Greceanîi și Ion Ceban, părăsesc fracțiunea neafiliaților și se declară de acum înainte membri ai grupului parlamentar al Partidului Socialiștilor.
Anunțul a venit după ce colega de partid a lui Dodon, Veronica Abramciuc, a cerut secretariatului Parlamentului ca, indiferent de declarațiile lui Dodon, să fie considerată în continuare deputat din cadrul Partidului Socialiștilor.
„Dat fiind faptul că trei dintre membrii fracțiunii deputaților neafiliați au decis să părăsească fracțiunea, trebuie să constatăm că această fracțiune nu mai poate exista”, a spus Dodon. Menționăm că, potrivit datelor de pe pagina WEB a Parlamentului, o fracțiune parlamentară a neafiliaților nici nu a existat în actualul Legislativ.
Vă amintim că, ieri, în cadrul Consiliului Republican al PSRM, convocat de Igor Dodon, s-a decis excluderea din partid a Veronicăi Abramciuc și a fostului președinte al partidului, Valeri Krîlov.
Cei doi au contestat legalitatea acestei decizii.
Anunț BOMBĂ făcut de Dodon
Politică
06.06.2013
11:00
3225
3225
Anunțul a venit după ce colega de partid a lui Dodon, Veronica Abramciuc, a cerut secretariatului Parlamentului ca, indiferent de declarațiile lui Dodon, să fie considerată în continuare deputat din cadrul Partidului Socialiștilor.
„Dat fiind faptul că trei dintre membrii fracțiunii deputaților neafiliați au decis să părăsească fracțiunea, trebuie să constatăm că această fracțiune nu mai poate exista”, a spus Dodon. Menționăm că, potrivit datelor de pe pagina WEB a Parlamentului, o fracțiune parlamentară a neafiliaților nici nu a existat în actualul Legislativ.
Vă amintim că, ieri, în cadrul Consiliului Republican al PSRM, convocat de Igor Dodon, s-a decis excluderea din partid a Veronicăi Abramciuc și a fostului președinte al partidului, Valeri Krîlov.
Cei doi au contestat legalitatea acestei decizii.
Stiri relevante
22.05.2026
11:34
2606
FOTO // Dodon dă mâna cu ambasadorul neacreditat al Rusie, după ce trimisul lui Putin a fost convocat la MAE pentru DRONA care a survolat R. Moldova. Socialistul a tăcut complice în fața incidentului care a speriat moldovenii
21.05.2026
11:45
3644
VIDEO // Igor Dodon, cu frica pușcăriei? Fostul președinte acuză o „grabă intenționată” în dosarul „Kuliok”, deși acesta se află pe rolul intanțelor de câțiva ani. Socialistul vede „conspirații prezidențiale” în cele 22 de ședințe programate
12.03.2026
11:36
24603
Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
03.02.2026
10:49
22153
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
27.01.2026
17:06
4348
Igor Șarov, omul care a avut curajul să-i INTERZICĂ ex-președintelui Dodon să-și facă campanie în instituțiile de învățământ, NU va mai candida pentru un nou mandat în fruntea USM. Explicațiile actualului rector
15.12.2025
14:27
4223
VIDEO // Începutul sfârșitului pentru cariera lui Igor Dodon? Plahotniuc va depune depoziții și va DEZVĂLUI ce era în „kuliokul” transmis în 2019 fostului președinte al R. Moldova
26.11.2025
15:00
4183
VIDEO, FOTO // Dodon a pregătit ieri TERENUL, iar ambasadorul neacreditat al Rusiei a expus poziția Moscovei în privința dronei prăbușite la Florești. Lui Ozerov i s-a adus dovada pe scările MAE
26.09.2025
15:44
9698
VIDEO // Dodon și Șor au bătut palma? Oligarhul condamnat anunță de la Moscova că va fi viitorul PREMIER al R. Moldova, după ce va înlăturat PAS de la putere
24.09.2025
11:06
6282
Dodon ISTERIZEAZĂ din nou societatea și promovează cu insistență narativele Kremlinului: „Maia Sandu va fi obligată să ATACE Transnitria împreună cu Zelenski și să dechidă al doilea front împotriva Rusiei”
12.09.2025
10:45
5076
Dodon și ortacii săi din blocul „patriotic” vor să ne pună în cârcă DATORIA Transnistriei pentru gaze – 11,8 MILIARDE de dolari? „Moldoveni, Dodon vă face buni de plată la ruși – 4 898 USD de căciulă!”
22.05.2026
11:34
21.05.2026
11:45
12.03.2026
11:36
03.02.2026
10:49
27.01.2026
17:06
15.12.2025
14:27
26.11.2025
15:00
26.09.2025
15:44
24.09.2025
11:06
12.09.2025
10:45
Top stiri
02.11.2026
13:52
212
Atacurile rusești au fost reluate în regiunea Herson după armistițiul de la Oleşkî
02.11.2026
13:48
182
Parlamentul a adoptat 29 de acte normative în luna octombrie
02.11.2026
12:43
323
Femeie de 67 de ani, reținută într-un dosar de escrocherie de peste un milion de lei
02.11.2026
12:41
306
Delegația Poliției a explorat tehnologii de securitate la un forum internațional de la Praga
02.11.2026
12:36
0
VIDEO // Rădăcini românești cusute cu mii de ace la Bălți: Povestea femeilor care duc mai departe tradiția Iei cu sprijinul României
02.11.2026
12:19
374
Horoscopul zilei 02.11.2026
02.11.2026
12:13
530
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
02.11.2026
11:50
324
Echipajul simulării unei misiuni NASA pe Marte a ieșit din izolare după 378 de zile
02.11.2026
11:38
382
Rușii ar fi folosit armistițiul din Oleşkî pentru a aduce echipamente și a-și consolida pozițiile
02.11.2026
11:24
398
Senatorul Chris Murphy, internat după ce a suferit un accident vascular cerebral
02.11.2026
11:23
361
IGP caută soluții moderne pentru coordonarea intervențiilor
02.11.2026
11:11
776
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
02.11.2026
11:01
357
Studenții USM au vizitat Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
02.11.2026
10:46
384
Fosta secretară de stat, trimisă în judecată pentru trafic de influență
02.11.2026
09:26
513
Cum ar putea democrații să schimbe politica externă a SUA dacă vor câștiga alegerile din noiembrie
02.11.2026
08:44
494
Căpitanul supraviețuitor al celui mai grav accident de elicopter din Marea Britanie rememorează tragedia din 1986
02.11.2026
07:37
632
Ucraina și Rusia anunță atacuri cibernetice asupra aplicațiilor de alertare după armistițiul de la Oleşkî
02.11.2026
07:28
620
Aliații se tem că Trump va intensifica atacurile la adresa NATO după alegerile de la jumătatea mandatului
02.11.2026
07:03
513
Accidentul feroviar din Spania: 12 victime străine, între care patru americani
02.11.2026
02:50
585
Nouă persoane au murit după prăbușirea unui avion privat în Florida
02.11.2026
02:23
957
Guvernul acuză doi deputați că au răspândit informații false despre cerealele ucrainene și au sporit riscul unui atac cu drone
01.11.2026
23:06
811
Iotova conduce în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Bulgaria, arată exit-poll-urile
01.11.2026
23:03
827
Moscova refuză prelungirea armistițiului propus de Kiev la Oleşkî
01.11.2026
22:48
728
Letonia raportează o scurtă încălcare a spațiului aerian lângă granițele cu Rusia și Belarus
01.11.2026
22:12
705
Vremea în Republica Moldova, 2–8 noiembrie 2026: răcire spre final de săptămână
01.11.2026
20:52
628
Opt persoane, inclusiv un copil, ucise în atacuri israeliene în Fâșia Gaza
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
02.11.2026
09:26
02.11.2026
08:44
02.11.2026
07:37
02.11.2026
07:28
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
01.11.2026
20:52
Actualitate
Parteneri
Stiri
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri

















