Anticorupție.md // Candidatul socialiştilor, Vladimir Țurcan: salariu de bugetar, VIAȚĂ DE LUX și donații generoase la partid
1687
facebook Unul dintre cei mai longevivi deputaţi în Parlamentul R. Moldova, candidat al PSRM în circumscripţia naţională, dar și în circumscripția uninominală nr.8 Cantemir, Vladimir Țurcan, ar duce o viață de lux, deși tot timpul a avut un salariu de bugetar, scrie anticorupție.md.
„Luxul în care trăiește familia sa, etalat în reviste și în emisiuni televizate, contrastează puternic cu veniturile de bugetar ale demnitarului. A fost criticat în presă și de către colegii săi deputați că ar avea afaceri nedeclarate. S-a manifestat adeseori printr-un discurs românofob, anti NATO și pro Kremlin”, scrie sursa citată.
Avere și interese
Socialistul Vladimir Țurcan a ocupat, din 1976 și până în prezent, doar funcții în cadrul unor instituții publice, începând cu Procuratura Generală și terminând cu Parlamentul R. Moldova. Analizând toate declarațiile cu privire la venituri și proprietăți disponibile ale acestuia, observăm că, practic niciodată, Țurcan nu a deținut firme care să-i aducă venituri suplimentare față de salariul de bugetar.
„Totuși, acesta duce o viață îndestulată, locuind într-o casă de milioane de pe str. G. Meniuc din Chișinău, pe care a obținut-o în anul 2007, perioadă în care era, la fel ca acum, deputat. „Secretul” deputatului Țurcan par să fie „investițiile” în copiii săi, care gestionează mai multe firme, unele dintre ele fondate sau, mai corect spus, înregistrate pe numele lor, când acești abia au împlinit 18 ani. În acest mod, chiar dacă firmele respective ar fi fost controlate de facto de deputat, ele, conform legii, nu se regăsesc în declarațiile cu privire la venituri și proprietăți ale tatălui”, notează anticoruptie.md.
Continuarea AICI.
06.05.2021
15:32
14.05.2014
11:52
08.02.2024
12:30
24.11.2022
10:13
10.10.2022
10:54
25.09.2022
17:04
12.06.2021
17:07
15.04.2021
16:30
12.02.2021
11:53
04.01.2021
13:50
03.10.2020
16:27
04.11.2026
23:03
04.11.2026
22:53
04.11.2026
20:16
04.11.2026
19:42
04.11.2026
18:56
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:24
04.11.2026
18:23
04.11.2026
18:18
04.11.2026
18:07
04.11.2026
18:06
04.11.2026
17:59
04.11.2026
17:57
04.11.2026
17:13
04.11.2026
17:02
04.11.2026
16:50
04.11.2026
16:48
04.11.2026
16:34
04.11.2026
16:34
04.11.2026
16:28
04.11.2026
16:23
04.11.2026
16:12
04.11.2026
16:09
04.11.2026
15:33
04.11.2026
15:27
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane
















