Andrian Candu: Parlamentul a ales „mijlocul de AUR” și a atins „consensul național”, adoptând sistemul mixt
2786
Spicherul Andrian Candu susține că Parlamentul a ales „mijlocul de aur”, votând astăzi trecerea la sistemul mixt.
Potrivit lui Candu, Partidul Democrat este susținătorul sistemului uninominal, iar protestatarii din fața Parlamentului optează pentru păstrarea sistemului proporțional, pe liste de partid. Drept urmare, Parlamentul a adoptat sistemul mixt.
„Așa am atins consensul național. Acum trebuie să ne batem capul cum să implementăm această lege”, a spus astăzi Candu la Parlament.
Spicherul afirmă că în fața Parlamentului sunt protestatari, dar și susținători ai sistemului mixt, ceea ce este firesc într-un proces democratic, doar că acțiunile trebuie să se desfășoare în „cadru legal”.
Acesta a negat faptul că democrații au adus forțat oamenii să susțină votul mixt, așa cum au acuzat comuniștii: „Comuniștii au experiență mai bună în forțarea oamenilor să iasă la proteste”.
Tot Candu a declarat că legea care prevede trecerea la sistemul mixt îndeplinește „peste 99%” din recomandările Comisiei de la Veneția care, însă, consideră „inopotună” schimbarea sistemului de vot în R. Moldova.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















