22:33:27 17.01.2026
Stiri

ANALIZĂ // Moldovenii care muncesc în străinătate au TRIMIS acasă 1,2 miliarde de dolari în 2017. La ce au fost folosiți acești bani

Economie 30.01.2018 11:30 Vizualizări1968
ANALIZĂ // Moldovenii care muncesc în străinătate au TRIMIS acasă 1,2 miliarde de dolari în 2017. La ce au fost folosiți acești bani

„Volumul transferurilor moldovenilor care muncesc în străinătate a însumat 1,2 miliarde USD în anul 2017, cu 11,2 la sută mai mult față de anul precedent, când acestea coborâse la cel mai jos nivel din ultimii zece ani, după o scădere cu 30 la sută în 2015 și 4,5 la sută în 2016. Însă, deși remiterile se ridică la miliarde de dolari, doar o mică parte sunt investiți în economie”, este constatarea făcută de jurnalistul economic Vlad Bercu, în cadrul emisiunii „15 minute de realism economic”.

Potrivit acestuia, este dificil de spus cum au fost cheltuiți banii primiți de populație de peste hotare. Un studiu, realizat acum zece ani, estima că circa 20% din mijloacele bănești sunt depuse în băncile comerciale și „doar 7 la sută din veniturile remise în ţară sunt activ investite, cel mai frecvent în cadrul unor entităţi economice de talie mică sau medie (magazine, baruri, ateliere de reparaţie, care de altfel pot crea alte locuri de muncă”.

„Ceea se știe cu certitudine e că o parte din transferuri a fost investită, pe parcursul a șapte ani, în 1 136 de proiecte care au primit susținere de la stat în sumă de 213,49 de milioane de lei prin intermediul Programului PARE 1+1 de atragere a remitențelor în economie. Suma totală a investițiilor directe în economia republicii realizate în cadrul acestui program constituie peste 678,42 milioane de lei, potrivit Organizației pentru dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii. În șapte ani de existență a Programul PARE 1+1, transferurile s-au ridicat la 9 miliarde 568 de milioane de dolari SUA. Sunt cifre incomparabile. O picătură în mare, reprezintă aceste investiții”, spune Bercu.

De asemenea, analistul consideră că transferurile bănești în favoarea persoanelor fizice au fost și vor rămâne, pe termen mediu, unul din motoarele de creștere ale economiei moldovenești prin stimularea consumului. „Transferurile rămân o sursă de bunăstare a populației, deși o sursă în ușoară scădere. Astfel, ponderea transferurilor în veniturile populației este în scădere, deși lentă, dar constantă, de la o cifră de 18 la sută, în trimestrul trei al anului 2014, când a fost atins un nivel record al remiterilor din ultimii zece ani”.

Totodată, Vlad Bercu susține că este inexplicabilă situația când din unele țări, unde sunt mai puțini moldoveni, volumul transferurilor este mai mare. În context, Bercu s-a referit la volumul transferurilor din Italia, unde numărul moldovenilor este de zece ori mai mare ca în Israel. Astfel volumul transferurilor din Italia a constituit 74,54 mil. USD, iar din Israel - 106.73 mil. USD.

„Să însemne că o parte din cetățenii R. Moldova plecați în Italia s-au stabilit acolo cu traiul? Că și-au întregit familiile și nu mai transferă acasă bani în sumele de odinioară? Putem specula cu aceste cifre, ele însă ar trebui să fie analizate de o instituție specializată. Acest subiect ar trebui să fie obiectul unor cercetări, ca, de exemplu, cel elaborat de Ministerul Muncii și Politicilor Sociale din Italia despre comunitatea moldovenilor. Din acel raport am aflat că numărul moldovenilor care se află în Italia a crescut de la 55 803, în anul 2006, la 142 266, la 1 ianuarie 2016 și apoi s-a micșorat respectiv la 135 661, la 1 ianuarie 2017. Ministerul italian explică tendința de scădere, începând cu 2010, a noilor intrări în Italia a cetățenilor moldoveni prin „numărul tot mai mare de moldoveni care au dobândit cetățenia italiană în ultimii ani” sau s-au căsătorit, fie cu un italian sau italiancă sau persoane de alte naționalități (1033 în anul 2014). Astfel, în 2015 au obținut cetățenie italiană 2 464 de moldoveni, în creștere față de 2014 cu 67 la sută”, argumentează Bercu.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
17.01.2026 08:24 581 Horoscopul zilei 17.01.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.92 1 USD 17.12 1 RON 3.91 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte