ANALIZĂ // Ce ar însemna UNIREA României cu Republica Moldova din punct de vedere economic: „Reprezenta o oportunitate strategică pe termen lung, dar și un efort economic pe termen scurt și mediu.”

Recentele discuții de pe ambele maluri ale Prutului, privind o potențială unire a României cu Republica Moldova, au făcut o bună parte a opiniei publice românești să se întrebe ce ar însemna acest lucru din punct de vedere economic, dincolo de barierele evidente de ordin politic.

Acest subiect a fost abordat de mai mulți analiști pentru Ziare.com, unul dintre aceștia fiind consultantul fiscal Flavius Jakubowicz, Președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), care a transmis o opinie economică privind o posibilă unire a României cu Republica Moldova pentru publicația noastră.

Acesta a arătat însă în debutul analizei faptul că aceasta are caracter strict teoretic și economic și nu reprezintă o poziție politică, geopolitică sau instituțională. Astfel, evaluarea specialistului este realizată exclusiv pe baza datelor statistice oficiale disponibile public și a analizelor macroeconomice utilizate în mod curent în practica profesională și academică.

Prin urmare, transmite consultantul fiscal, scenariile menționate sunt ipotetice, orientative și nu constituie prognoze sau angajamente.

1. Context și motivație

Astfel, explică Flavius Jakubowicz, Unirea României cu Republica Moldova în sensul unei fuziuni statale complete, cu integrare economică, fiscală și instituțională, este un subiect care depășește sfera emoțional-istorică și trebuie analizat, în mod obligatoriu, prin prisma realităților economice obiective.

„Din punct de vedere strict economic, o astfel de ipoteză nu poate fi tratată simplist. Nu este suficient să adunăm PIB-urile celor două state, după cum nu putem aduna mecanic puterea de cumpărare, nivelul de trai sau productivitatea muncii pentru a obține o 'nouă' economie mai puternică. În realitate, integrarea a două economii cu niveluri diferite de dezvoltare generează fricțiuni, costuri de convergență și perioade de ajustare, uneori de durată”, explică consultantul fiscal.

Tocmai de aceea, continuă acesta, analiza de față pornește de la datele economice reale și de la modul în care acestea ar putea interacționa într-un scenariu ipotetic de unificare.

2. Dimensiunea economică și nivelul de dezvoltare

În continuare, arată specialistul, conform datelor FMI, Eurostat și Băncii Mondiale, România are, în prezent, o economie de ordinul 380–400 miliarde euro PIB nominal, în timp ce economia Republicii Moldova se situează în jurul a 16–18 miliarde euro PIB nominal.

Ceea ce înseamnă, cu alte cuvinte, adaugă acesta, că economia moldovenească reprezintă sub 5% din dimensiunea economiei românești.

„Diferența este și mai vizibilă atunci când analizăm PIB-ul pe locuitor. România se situează în jurul valorii de 19.000–20.000 euro/locuitor, în timp ce Republica Moldova se află la aproximativ 6.000–6.500 euro/locuitor, conform acelorași surse. În termeni de paritate a puterii de cumpărare, România atinge circa 77–78% din media Uniunii Europene, iar Republica Moldova rămâne în jurul 30–35% din media UE”, mai spune Flavius Jakubowicz.

Prin urmare, explică în continuare consultantul fiscal, într-un scenariu de unire, PIB-ul total al noului stat ar crește aritmetic, însă PIB-ul mediu pe locuitor ar scădea ușor față de nivelul actual al României, cel puțin pe termen scurt și mediu.

Totodată, acesta precizează faptul că acest efect este unul cunoscut în literatura economică și reflectă diferențele de productivitate și venituri, nu un regres economic propriu-zis.

3. Structura economiilor și limitele complementarității

Continuând analiza, Flavius Jakubowicz explică de asemenea că, la o primă vedere, s-ar putea argumenta că „forța” unei economii reunificate ar sta în agricultură, mai ales dacă adăugăm potențialului agricol al României vinificația Republicii Moldova, recunoscută internațional.

Pe de altă parte însă, observă acesta, datele statistice confirmă faptul că agricultura are o pondere mult mai ridicată în economia Moldovei, aproximativ 12–14% din PIB, față de România, unde agricultura contribuie cu circa 4–5% din PIB.

Această realitate oferă, fără îndoială, o bază de complementaritate: exporturi agroalimentare consolidate, dezvoltarea turismului viticol, o identitate regională mai puternică în anumite nișe. Totuși, din perspectivă economică, trebuie spus foarte clar: agricultura nu este un motor de creștere economică sustenabilă pe termen lung în lipsa industrializării, procesării și a lanțurilor de valoare cu valoare adăugată mare”, explică președintele AAFBR.

În același timp însă, mai remarcă acesta, o economie modernă se bazează pe industrie competitivă, servicii cu valoare adăugată, tehnologie și capital uman calificat, sens în care structura economică a Republicii Moldova ar necesita investiții masive și reforme profunde pentru a converge către nivelul României, nu invers.

4. Piața muncii și demografia: soluție sau limitare?

Continuând analiza acestui scenariu, Flavius Jakubowicz mai spune de asemenea că una dintre întrebările recurente este dacă o astfel de unire ar putea rezolva problema forței de muncă din România.

„Datele oficiale arată că ambele state se confruntă cu scădere demografică, emigrație și îmbătrânirea populației. Republica Moldova are, la rândul ei, un deficit de forță de muncă și o diasporă semnificativă”, observă consultantul fiscal.

Prin urmare, explică acesta, o eventuală unire ar putea amortiza temporar anumite tensiuni de pe piața muncii românești, dar nu ar rezolva structural problema, în condițiile în care deficitul de forță de muncă este, în esență, o problemă de productivitate, calificare și atractivitate economică, nu doar una de număr de persoane disponibile.

5. Costurile de convergență și presiunea bugetară

Mergând și mai departe cu simularea uniunii economice a celor două țări, Flavius Jakubowicz mai spune de asemenea că poate cel mai important aspect economic este cel al costurilor de convergență.

„Diferențele dintre cele două economii ar presupune investiții semnificative în infrastructură, administrație publică, educație, sănătate și salarizare. Analizele apărute în ultimii ani în presa economică și în mediul academic converg spre ideea că România ar suporta, cel puțin în primii ani, cea mai mare parte a acestor costuri”, explică consultantul fiscal.

Acest lucru însă nu ar fi neapărat un eșec, observă acesta, dar ar însemna presiuni suplimentare asupra bugetului public, asupra deficitului și, implicit, asupra politicilor fiscale.

În plus, adaugă specialistul, fără o guvernanță fiscală foarte riguroasă, riscul ar fi ca beneficiile pe termen lung să fie umbrite de dificultăți pe termen scurt și mediu.

6. Reziliență economică și comparația cu Polonia

În continuare, mai spune Flavius Jakubowicz, o altă întrebare legitimă este dacă o economie reunificată între cele două țări ar fi mai rezistentă la crize economice globale.

Răspunsul economic onest, arată însă acesta, este că dimensiunea nu garantează reziliența, care depinde de diversificare, productivitate, stabilitate instituțională și calitatea politicilor publice.

„Chiar și într-un scenariu favorabil, o Românie reunificată cu Republica Moldova nu ar ajunge automat la nivelul Poloniei, care beneficiază de o bază industrială solidă, investiții străine consistente și o traiectorie de convergență începută mai devreme. Unirea nu ar fi un 'shortcut' economic, ci un proces de durată”, explică consultantul fiscal.

7. Rolul capitalului instituțional și al expertizei

Cât despre numirea unor specialiști români în poziții-cheie din Republica Moldova, exemplul guvernatorului Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, fiind relevant, acest lucru, continuă președintele AAFBR, demonstrează că transferul de expertiză și bune practici este posibil și poate accelera convergența economică.

Totuși, mai spune acesta, specialiștii nu pot substitui reformele structurale, iar succesul ar depinde de capacitatea instituțiilor de a implementa coerent aceste reforme.

8. Concluzie

În concluzie, Flavius Jakubowicz arată faptul că, privită strict economic, o posibilă unire între România și Republica Moldova ar reprezenta o oportunitate strategică pe termen lung, dar și un efort economic major pe termen scurt și mediu.

Astfel, continuă acesta, beneficiile nu ar fi imediate și nu ar rezulta din simpla agregare a indicatorilor macroeconomici, ci din capacitatea de a gestiona convergența, de a investi inteligent și de a menține disciplina fiscală.

„Din această perspectivă, unirea economică ar fi un proces de durată, complex și costisitor, dar nu imposibil. Succesul său nu ar depinde de dimensiunea economiei, ci de calitatea deciziilor economice și instituționale luate pe parcurs. Ar fi, fără îndoială, un maraton economic, nu un sprint”, își încheie Flavius Jakubowicz analiza.

Pentru România ar însemna extinderea pieței interne cu peste două milioane de consumatori

În același timp, consultantă fiscală Veronica Duțu a analizat de asemenea subiectul pentru Ziare.com, arătând faptul că vorbim despre scenariul unei uniuni economice între România și Republica Moldova, nu despre una teritorială sau politică.

Cu alte cuvinte, arată aceasta, o uniune economică ar presupune, practic, integrarea profundă a economiilor celor două țări fără modificări teritoriale sau constituționale, caz în care, mai spune ea, vorbim despre un model economic similar celui din Uniunea Europeană, cu o integrare progresivă.

„Ar include o piață comună pentru bunuri și servicii, ar include o oarecare armonizare fiscală și legislativă, aceasta doar parțială, așa cum avem în Uniunea Europeană, dar și investiții coordonate în infrastructură, din moment ce Republica Moldova stă foarte prost la drumuri și investiții. Vorbim și despre o integrare energetică și financiară și o mobilitate liberă a forței de muncă și a capitalului”, explică Veronica Duțu.

Aceasta subliniază însă că, și într-o asemenea situație, Republica Moldova ar rămâne un stat suveran, dar ar funcționa economic aproape ca o regiune integrată a României și a Uniunii Europene.

Pe de altă parte, specialista arată și faptul că pentru România ar exista câteva avantaje evidente și anume extinderea pieței interne cu peste două milioane de consumatori, dar și acces la forță de muncă suplimentară, într-un context în care știm că în România există deficit sever de forță de muncă.

În plus, explică consultanta fiscală, am beneficia și de costuri de producție mai reduse pentru firmele românești care investesc în Republica Moldova, dar și de creșterea exporturilor românești în energie, produse alimentare, servicii și nu numai.

„În această situație avem și costuri și riscuri, dar și investiții publice necesare, din moment ce România ar trebui să investească în infrastructură, energie și administrație. Inițial ar exista și o ușoară presiune pe bugetul național, dar mult mai puțin decât într-o unire teritorială, precum și risc de concurență fiscală dacă armonizarea nu este bine calibrată”, arată Veronica Duțu.

Totodată, aceasta explică faptul că pentru Republica Moldova impactul ar fi foarte mare, cu beneficii majore, din moment ce țara ar avea acces real la piața Uniunii Europene prin România, iar investițiile directe străine vor crește.

În plus, adaugă consultanta fiscală, probabil va avea și o stabilitate monetară și financiară mai pronunțată, la care se va adăuga o modernizare a administrației și fiscalității, ceea ce înseamnă că și oamenii o vor duce mai bine.

Pe de altă parte, aceasta arată că ar exista și provocări pentru Republica Moldova, manifestate prin presiune pe firmele locale mai puțin competitive, dar și prin necesitatea reducerii economiei informale și o adaptare rapidă la reguli mai stricte.

De asemenea, mai spune Veronica Duțu, o unire economică între cele două țări ar duce la eliminarea barierelor birocratice, la integrarea lanțurilor de producție, la o relocare, poate, a capacităților industriale din România în Moldova și, poate cel mai important aspect, la crearea unor hub-uri logistice și industriale peste Prut.

„Nu putem să nu vorbim însă și despre integrarea la nivel de energie și infrastructură, integrarea economică nu poate să existe fără interconectări energetice, gaz și electricitate, infrastructură rutieră și feroviară modernă și, implicit, digitalizarea administrației și a sistemului fiscal cu care se luptă și România în acest moment”, concluzionează aceasta.

„În loc să transformăm această temă într-un referendum al emoțiilor, ea merită tratată ca o discuție despre criterii de performanță”

Totodată, acest subiect a fost analizat pentru Ziare.com și de analistul economic Victor Iancu, într-o intervenție separată.

Astfel, acesta arată faptul că, înainte de orice, această analiză este una pur teoretică, construită strict dintr-o perspectivă macroeconomică (convergență, instituții, finanțe publice, productivitate) și are ca scop evaluarea logicii economice a unui scenariu de apropiere accelerată între cele două economii.

Prin urmare, arată specialistul, nu sunt incluse în argumentație complicațiile geopolitice și de securitate pe care un astfel de proces le-ar presupune (riscuri regionale, presiuni externe, aranjamente de securitate, regimuri teritoriale speciale etc.), deși în practică acestea ar fi determinante pentru calendar, costuri și fezabilitate.

„Există o diferență majoră între două idei care, în dezbaterea publică, se amestecă destul de des, și anume unirea ca gest politic și unirea ca proiect economic. Trebuie să clarificăm de la bun început că a doua nu poate funcționa ca o simplă schimbare de frontieră administrativă pentru că, în esență, este un program de convergență economică accelerată. Dacă există un singur lucru pe care economia îl cere înaintea oricărei decizii politice majore, acesta este încrederea în instituții, în reguli și în capacitatea unui stat de a implementa la timp reforme aplicate, servicii publice funcționale și investiții”, spune Victor Iancu.

Tocmai de aceea, continuă acesta, cel mai plauzibil accelerator al apropierii politice nu este un eveniment de protocol, ci un proces, un parcurs eficient și credibil al Republicii Moldova în pregătirea pentru aderarea la UE, cu reforme profunde, implementate, măsurabile, care reduc riscul de țară și cresc productivitatea înainte de un eventual moment politic.

„Imaginea de bază de la care se pleacă este una complicată. România are un PIB/locuitor (2024) de ~20.080 USD, iar Moldova ~7.576 USD, ceea ce înseamnă un raport de aproape 3 la 1 (conform datelor Băncii Mondiale). Moldova are și o scară demografică mult mai mică (o populație de aproximativ 2,4 milioane în 2024), ceea ce face convergența posibilă, dar nu automată. De asemenea, vulnerabilitatea Moldovei rămâne ridicată și pe dimensiunea socială. Nivelul sărăciei (linia națională) este raportată la 31,6% în 2023, iar economia depinde în continuare într-o măsură importantă de banii trimiși de diaspora (peste 12% din PIB în 2023, potrivit indicatorilor Băncii Mondiale). Aceste realități nu sunt simple statistici, ele s-ar traduce în practică în presiune politică pentru o aliniere rapidă a salariilor, serviciilor publice și protecției sociale, adică în costuri”, mai arată analistul economic.

Pe de altă parte, acesta reamintește și faptul că Moldova este candidat la UE din iunie 2022, negocierile de aderare au fost deschise formal la 25 iunie 2024, iar semnalul economic cu adevărat important este altul.

„UE a creat pentru Moldova un instrument dedicat de creștere (Reform and Growth Facility), în valoare de aproape 1,9 miliarde euro pentru perioada 2025 - 2027, condiționat de o agendă de reforme. Nu este o simplă asistență financiară, ci o ofertă explicită, și anume bani și acces la piața europeană în schimbul unei transformări instituționale măsurabile. Într-un astfel de cadru, exercițiul despre care vorbim va deveni credibil din punct de vedere economic atunci când Moldova va trece acest examen al pre-aderării, cu tot ceea ce presupune acesta: stat de drept, achiziții publice curate, reguli concurențiale, administrație care execută proiecte fără blocaje. Cu alte cuvinte, condiții pentru o convergență reală”, explică consultantul economic.

Totodată, acesta spune și faptul că România știe din proprie experiență ce înseamnă să intri în UE cu instituții încă nepregătite.

„Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), creat tocmai pentru a monitoriza reforma justiției și anticorupției, a fost închis de Comisia Europeană abia în 2023. Pentru Moldova poate fi o lecție, și un semnal clar în sensul că între alinierea pe hârtie și consolidarea reală a instituțiilor există o mare diferență. A doua lecție este una administrativă. Fondurile europene nu se transformă singure în autostrăzi, spitale sau modernizare. În România, absorbția fondurilor UE a fost frânată, printre altele, de calitatea slabă a pregătirii proiectelor și de o capacitate administrativă încă limitată, reflectată în implementarea dificilă a investițiilor publice”, explică Victor Iancu.

Prin urmare, arată specialistul, având în vedere cele câteva elemente de mai sus, un parcurs eficient al Moldovei spre aderarea la UE nu este doar de dorit ci este, practic, singura cale de a limita costurile unui eventual proiect politic comun.

În plus, mai observă acesta, dacă reformele vor scădea riscul de țară, vor atrage investiții și vor reduce treptat decalajele de productivitate și venit, atunci o parte tot mai mare din cheltuielile cu serviciile publice, salariile în sectorul public, pensiile și asistența socială, precum și din investițiile de infrastructură vor putea fi susținute din venituri fiscale generate local, iar necesarul de finanțare anuală dintr-un eventual buget central pentru completarea acestor decalaje va fi mult mai redus și ușor de controlat.

„Concluzia ar fi, deci, că un scenariu sustenabil este cel în care Republica Moldova trece cu succes de cerințele pre-aderare ale UE, iar de cealaltă parte România învață să nu repete propriile greșeli. Prin urmare, în loc să transformăm această temă într-un referendum al emoțiilor, ea merită tratată ca o discuție despre criterii de performanță: cât de repede și eficient va deveni Republica Moldova, în practică, un stat pregătit pentru integrarea europeană. Instrumentele există (negocieri, condiționalitate, pachetul de 1,9 miliarde euro, sprijin din partea României), voința politică există, iar miza nu se oprește la obținerea unui statut formal. Esențiale sunt accelerarea dezvoltării economice și întărirea administrației, astfel încât productivitatea și calitatea instituțiilor să urce către standardele europene”, încheie Victor Iancu.