ANALIZĂ // Care este cea mai SIGURĂ investiție, în opinia majorității băncilor centrale din lume
1321
Achiziţiile cumulate ale băncilor centrale din anul 2022 până în prezent sunt de aproape 2 600 de tone de aur, cantitatea echivalând cu peste 28% din aurul extras în aceeaşi perioadă
Aurul este cea mai sigură investiţie, consideră 96% dintre băncile centrale, conform unui studiu realizat de Invesco anul trecut, iar 2022, 2023 şi prima jumătate din 2024 marchează cele mai ridicate achiziţii de aur din partea acestora din ultimii aproape 60 de ani, afirmă experţii Tavex, într-un comunicat.
Potrivit acestora, achiziţiile cumulate ale băncilor centrale din anul 2022 până în prezent sunt de aproape 2 600 de tone de aur, cantitatea echivalând cu peste 28% din aurul extras în aceeaşi perioadă.
„Valoarea aurului este recunoscută inclusiv de cele mai mari surse de capital din lume - băncile centrale. Dintre toate băncile centrale, trei ies în evidenţă cu achiziţii mai mari decât întregile rezerve de aur ale unor ţări dezvoltate. Este vorba despre Banca Populară a Chinei (+316 tone), Banca Centrală a Turciei (+197,5 tone) şi Banca Naţională a Poloniei (+167 tone). În urma achiziţiilor din ultimele luni, rezervele de aur ale Poloniei le depăşesc pe cele ale Băncii Angliei", se arată în comunicatul Tavex, remis miercuri agenției Agerpres.
În ceea ce priveşte situaţia României, BNR nu şi-a mai extins rezervele de aur din anul 2002, când a cumpărat aproximativ 100 kilograme de aur, achiziţii urmate de vânzarea a 1,6 tone de aur între 2003 şi 2019. La momentul actual, rezervele de aur ale Băncii Naţionale a României reprezintă aproximativ 10% din rezervele internaţionale.
„Aurul reprezintă unul dintre cele mai sigure active înspre care orice investitor, fie persoană fizică, fie o instituţie, îşi poate aloca o parte din portofoliu. Acest aspect se datorează faptului că aurul este un instrument care a fost folosit drept mijloc de schimb pentru bunuri şi servicii pentru mai bine de 2 500 de ani. Dincolo de cererea instituţională de aur, vedem un interes record pentru lingourile şi monedele de aur fizice în ultimii doi ani. Cele mai mari pieţe sunt China şi India, urmate de Statele Unite. Doar aceste trei pieţe cresc anual cu aproximativ 2.000 de tone de aur, China cântărind cel mai mult în această ecuaţie cu piaţa sa de aur crescând anual cu aproape 1.000 de tone", spune Victor Dima, managerul Departamentului de Trezorerie al Tavex România, citat în comunicat.
Când vine vorba de cererea de aur „pe hârtie", sub forma ETF-urilor sau a diverselor instrumente derivate având aurul drept activ de bază, SUA reprezintă cea mai mare astfel de piaţă din lume. ETF-urile de aur deţin aur în valoare cumulată de peste 125 de miliarde de dolari americani, reprezentând 53% din valoarea globală a aurului deţinut de ETF-urile de aur globale. Deşi investitorii americani şi-au lichidat într-o proporţie majoră deţinerile de aur, odată cu creşterea preţului aurului din primăvara acestui an, vedem o abordare inversă, şi anume intrări de capital în aceste ETF-uri.
„Însă, cererea de aur merge dincolo de aurul de investiţii. China şi India au cea mai mare cerere pentru bijuteriile de aur. Industria bijuteriilor reprezintă aproximativ jumătate din întreaga cerere globală de aur, fiind cea mai importantă componentă a cererii totale de aur. În pofida creşterii preţului metalului galben, cererea a rămas robustă în faţa cererii semnificative de aur pentru nunţile indiene (cunoscute pentru exuberanţa şi luxul care marchează cea mai importantă zi a soţilor). Menţionarea Chinei în repetate rânduri nu este aleatorie. Aurul de investiţii nu este strict un instrument de păstrare a valorii pe termen lung, când banii de hârtie îşi pierd puterea de cumpărare, ci este o sursă de independenţă faţă de actualul sistem global. Odată ce activele Rusiei, în urma invadării Ucrainei în februarie 2022, au fost îngheţate, Rusia a reuşit să evite reglementările prin vânzarea aurului extras către Emiratele Arabe Unite (EAU). Aurul cumpărat de EAU a fost retopit şi vândut ulterior pe pieţele internaţionale", se spune în comunicat.
Un alt exemplu de exercitare a acestei independenţe o reprezintă relocarea de către Banca de Rezerve a Indiei a o sută de tone de aur din seifurile Băncii Angliei în depozitarele din ţară. Considerând că până la luarea acestei decizii, în mai anul acesta, India ţinea peste 400 de tone de aur peste graniţe, relocarea a un sfert din acest aur denotă un nivel crescut de tensiune între naţiunile Occidentale şi cele din Orient, mai spune analiza.
Toate aceste elemente, alături de începerea ciclului de tăiere a dobânzilor în Statele Unite, sunt principalii indicatori care au produs creşterea impresionantă de 41% a preţului aurului, doar în ultimele 12 luni. Pe fondul unor tăieri ale dobânzilor în lunile care urmează, alături de stagnarea economiilor Europene şi creşterea diviziunii între Orient şi Occident, aurul va rămâne în continuare o sursă importantă de stabilitate pentru investitori.
Cel mai mare comerciant de aur de investiţii din Europa de Nord şi un jucător din ce în ce mai important pe piaţa din România şi Europa de Sud-Est, Tavex este un membru important al Grupului Tavid, înfiinţat în 1991. Tavex şi-a deschis porţile în România în 2019 şi are deja trei birouri în Bucureşti şi unul în Cluj. Tavex oferă produse de aur şi argint de investiţii fizice, de înaltă calitate, dar şi servicii de schimb valutar. Compania este specializată în oferirea de aur de investiţii, inclusiv monede de aur şi lingouri de aur, precum şi argint de investiţii, având în acelaşi timp condiţii atractive de schimb pentru cele 60 de valute.
08.04.2026
16:03
195
Baterii nucleare de nouă generație: cum vrea Avalanche Energy să transforme particulele alfa în electricitate din fuziune
08.04.2026
15:31
232
Examene standardizate la Școlile de Arte: cum se schimbă evaluarea absolvenților din acest an de studii
08.04.2026
15:29
316
Guvernul schimbă regulile pentru asociațiile de proprietari: stop structurilor „gigant” și mai multă putere pentru locatari
08.04.2026
15:25
219
Guvernul reorganizează Biroul de Investigare a Accidentelor în Transporturi pentru control sporit și actualizarea legislației
08.04.2026
15:17
224
Moldova aliniază infrastructura de transport la rețeaua europeană TEN-T pentru a atrage investiții și a crește conectivitatea
226
Guvernul modernizează regulile pentru transportul aerian: schimb de date simplificat, securitate sporită și noi măsuri de sănătate publică în aeroporturi
257
Chișinău deschide drumul spre America de Sud: negocieri cu Argentina pentru lansarea zborurilor directe
08.04.2026
14:35
292
Incluziunea educațională a copiilor romi, în prim-plan la Guvern de Ziua Internațională a Romilor
08.04.2026
14:21
356
Chișinăul dă start negocierilor cu Baku pentru un acord de transport combinat de mărfuri
08.04.2026
13:55
277
Guvernul prelungește starea de urgență în energie de Paște, pe fondul riscurilor externe și al consumului sporit de carburanți
08.04.2026
16:03
77
Baterii nucleare de nouă generație: cum vrea Avalanche Energy să transforme particulele alfa în electricitate din fuziune
08.04.2026
15:31
210
Examene standardizate la Școlile de Arte: cum se schimbă evaluarea absolvenților din acest an de studii
08.04.2026
15:29
290
Guvernul schimbă regulile pentru asociațiile de proprietari: stop structurilor „gigant” și mai multă putere pentru locatari
08.04.2026
15:25
196
Guvernul reorganizează Biroul de Investigare a Accidentelor în Transporturi pentru control sporit și actualizarea legislației
08.04.2026
15:17
200
Moldova aliniază infrastructura de transport la rețeaua europeană TEN-T pentru a atrage investiții și a crește conectivitatea
205
Guvernul modernizează regulile pentru transportul aerian: schimb de date simplificat, securitate sporită și noi măsuri de sănătate publică în aeroporturi
236
Chișinău deschide drumul spre America de Sud: negocieri cu Argentina pentru lansarea zborurilor directe
08.04.2026
14:35
278
Incluziunea educațională a copiilor romi, în prim-plan la Guvern de Ziua Internațională a Romilor
08.04.2026
14:21
338
Chișinăul dă start negocierilor cu Baku pentru un acord de transport combinat de mărfuri
08.04.2026
13:55
261
Guvernul prelungește starea de urgență în energie de Paște, pe fondul riscurilor externe și al consumului sporit de carburanți
08.04.2026
13:17
329
Conferința „Anul vitivinicol 2025” la Chișinău: producție în creștere, exporturi mai puține în volum, dar mai valoroase
08.04.2026
13:01
291
Etapa a II-a a evaluării naționale a competențelor digitale pentru elevii de liceu a fost lansată
08.04.2026
12:51
292
Guvernul explică de ce menține starea de urgență pentru a proteja securitatea energetică a Moldovei
08.04.2026
12:46
324
Guvernul stabilește noi condiții de import pentru ovine și caprine de reproducție, cu scutire de taxă vamală și interdicție de sacrificare timp de 12 luni
08.04.2026
12:37
295
Noi reguli pentru ouăle de consum: etichetare detaliată, trasabilitate completă și condiții modernizate pentru ferme
08.04.2026
12:23
725
ULTIMA ORĂ // Petrolul scade la 93 de dolari după armistițiu din Golful Persic, dar motorina atinge un RECORD istoric în R. Moldova. Ministrul Junghietu anunță când ar urma să se IEFTINEASCĂ carburanții
08.04.2026
11:48
375
Guvernul reduce birocrația și modernizează sistemul de raportare a accidentelor de muncă
08.04.2026
11:37
417
VIDEO // Reformă RĂDICALĂ a Administrației Publice Locale. Guvernul propune prag minim de 3 000 de locuitori pentru primării, reducerea raioanelor la ZECE și un stimulent de 6,5 MILIARDE de lei pentru amalgamarea primăriilor
08.04.2026
11:27
344
FOTO // Romania Property Investment Day evidențiază potențialul investițional din nordul Bucureștiului
08.04.2026
10:34
454
Mihail, elev rom din Soroca, exemplu de reușită într-o școală care oferă șanse egale la educație
08.04.2026
10:27
484
Scădere spectaculoasă a prețului gazelor în Europa: Tranzacțiile la TTF s-au deschis cu 18% mai ieftin, după armistițiul din Golful Persic
383
Noi reguli pentru înființarea plantațiilor pomicole și strategia horticolă 2030, discutate cu asociațiile de profil la Chișinău
08.04.2026
09:31
489
Înghețuri de primăvară de până la –3°C: MAIA cere fermierilor să-și protejeze culturile
08.04.2026
09:27
561
Google lansează discret Eloquent, aplicația de dictare cu AI care funcționează offline pe iOS
08.04.2026
08:20
601
Horoscopul zilei 08.04.2026
Baterii nucleare de nouă generație: cum vrea Avalanche Energy să transforme particulele alfa în electricitate din fuziune
Examene standardizate la Școlile de Arte: cum se schimbă evaluarea absolvenților din acest an de studii
Guvernul schimbă regulile pentru asociațiile de proprietari: stop structurilor „gigant” și mai multă putere pentru locatari
Guvernul reorganizează Biroul de Investigare a Accidentelor în Transporturi pentru control sporit și actualizarea legislației
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.46
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














