ALIMENTE care te pot îmbolnăvi dacă nu le mănânci cum trebuie
2365
sursa: eva.ro Tonul şi fasolea roşie sunt doar două dintre alimentele care te pot îmbolnăvi dacă nu le mănânci cum trebuie. Descoperă de ce sunt atât de periculoase!
Unele produse nepreparate termic sau care nu sunt gătite complet pot să îţi pună viaţa în pericol. Potrivit specialiştilor de MedicalDaily, iată care sunt cele mai periculoase alimente care te pot îmbolnăvi dacă le consumi nepreparate termic:
1. Tonul
Are o concentraţie foarte mare de mercur, iar dacă obişnuieşti să-l consumi mai des (fie în conserve, fie crud) se poate ajunge la intoxicaţie cu mercur. Mercurul este toxic pentru creier, inimă şi sistemul nervos. În special femeile însărcinate sau cele care alăptează trebuie să fie foarte atente la consumul de peşte, deoarece mercurul împiedică dezvoltarea neurologică a fătului.
„Efectele sunt semnificative şi nu ar trebui ignorate. Avem dovezi că problemele apar chiar şi ca urmare a unui consum în cantităţi moderate de peşte contaminat”, susţine Dr. Edward Groth, autorul unuia dintre cele două rapoarte expuse în timpul unei conferinţe pe tema poluării cu mercur, informează Global Post.
La ton, există un risc mai mare să provină din zone poluate şi, în acest caz, este foarte toxic pentru copii.
Un alt aspect important pe care trebuie să-l ai în vedere atunci când consumi tonul crud este legat de infecţiile cu paraziţi atunci când tonul se consumă în stare crudă.
Potrivit Agenţiei pentru Protecţia Consumatorului din SUA, nu trebuie să consumi mai mult de 340 de grame de peşte/fructe de mare pe săptămână. Aici sunt incluse tonul crud sau conservă, creveţii, somonul, rechinul, peştele-spadă şi caroul regal.
Peşte sărac în mercur: anşoa, sardine, somon sălbatic (Pacific), hering, cambulă, crab albastru din Atlantic, egrefin, păstrăv de crescătorie, somn de crescătorie (experţii avertizează că acesta este sărac în mercur, însă poate să conţină alţi contaminanţi care în cantităţi mari sunt nocivi pentru femeia însărcinată).
2. Frunzele de rubarbă
Frunzele de rubarbă nu se consumă, deoarece sunt otrăvitoare şi au un conţinut foarte mare de acid oxalic. Ele se îndepărtează de pe tije şi se aruncă. Potrivit Institutului American de Sănătate, consumul de frunze de rubarbă determină o senzaţie de arsură în gură, senzaţia de greaţă şi vomă, dureri abdominale, pietre la rinichi şi se poate ajunge chiar la comă şi deces. De asemenea, prin îngheţarea/congelarea rubarbei se eliberează anumite substanţe nocive în tije, de aceea este recomandat să foloseşti numai tije de rubarbă proaspete.
3. Carnea de pui
Riscul de infecţie cu Salmonella este foarte mare dacă nu ai grijă să găteşti corect şi integral carnea de pui. De asemenea, nu trebuie să speli niciodată carnea de pui şi să ai mare grijă la modul în care o manipulezi atunci când este crudă. Prosopul cu care o ştergi poate să devină un adevărat pericol pentru tine, dacă nu îl speli la temperaturi de peste 90 de grade Celsius. Un alt aspect adesea ignorat este acela că nu trebuie să foloseşti acelaşi tocător pentru a tăia carnea şi legumele/fructele.
4. Fasolea roşie
Fasolea roşie este un aliment hrănitor şi sănătos, cu un conţinut ridicat de potasiu, magneziu, fibre, fier şi proteine. De aceea, este recomandată în orice combinaţie, iar în special atunci când este consumată împreună cu orezul trebuie să ştii că furnizează proteină completă, înlocuind cu succes carnea. Însă, ea trebuie să fie gătită integral, deoarece altfel conţine o substanţă care este extrem de periculoasă pentru sănătate. Chiar dacă necesită un timp îndelungat de fierbere, fasolea uscată trebuie înmuiată în prealabil în apă şi fiartă în mai multe ape (folosind şi bicarbonatul de sodiu în apă).
Fasolea roşie conţine o toxină (fitohemaglutinina) care poate să cauzeze o stare intensă de greaţă, vomă, diaree şi dureri abdominale. Găteşte-o integral sau foloseşte boabele din conservă, după ce le-ai clătit cu apă în prealabil.
Sursa: eva.ro
30.01.2019
09:20
3339
ZECE alimente care te îmbătrânesc
11.01.2019
12:05
2810
Alimentele care îți DEREGLEAZĂ metabolismul
24.12.2018
18:30
2753
Cele mai bune alimente antioxidante pe care să le incluzi în dietă
19.12.2018
08:01
2417
De ce ne îngrășăm în post? Alimentele pe care trebuie să le eviți în această perioadă
14.11.2018
12:10
4144
MEDIC NATURIST // Alimentele vă vindecă, NU pastilele!
05.11.2018
09:01
2389
ȘAPTE gustări sănătoase care îngrașă
26.09.2018
09:03
2554
Combinații de alimente pe care TREBUIE să le mănânci mereu împreună!
07.09.2018
10:01
3116
TOP alimente rele pentru siluetă
14.08.2018
07:30
2785
Cinci alimente care produc reacții CIUDATE în corp
25.07.2018
09:01
2732
ALIMENTE pe care să nu le încălzești NICIODATĂ în cuptorul cu microunde
04.07.2018
07:30
3221
TOP cele mai sănătoase alimente pentru CREIER
29.05.2018
08:02
4413
Alimentele benefice pentru PANCREAS. Îl mențin sănătos
20.03.2026
11:22
218
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
215
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
394
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
561
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
584
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
592
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
602
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
637
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
593
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
671
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
580
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
635
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
675
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
591
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
638
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
676
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
667
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
675
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
761
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
600
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
19.03.2026
14:21
642
Vicepremierul Osmochescu, în vizită strategică la Washington: noi proiecte economice, energetice și digitale cu Statele Unite pentru Republica Moldova
19.03.2026
14:10
717
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
19.03.2026
12:40
692
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
19.03.2026
12:24
632
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
656
Politician local din York, vizat de deepfake-uri AI și sfătuit de poliție să își întărească securitatea acasă
Poliția de Frontieră va primi al treilea lot de echipamente de la Asociația Investitorilor din România
În amintirea tatălui meu, Petru Bogatu
Victor Chiriliă // Parteneriatul Strategic între R. Moldova și România pentru integrarea europeană a republicii noastre împlinește 10 ani
Nicolae Negru // „Eu, Filimon Boghiu…”
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














