Alexandru Tănase, REPLICĂ TĂIOASĂ la adresa Maiei Sandu și a lui Igor Munteanu
4280
ipn.md Președintele Curții Constituționale (CC), Alexandru Tănase, răspunde criticilor directorului IDIS „Viitorul”, Igor Munteanu, și fostei ministre a Educației, Maia Sandu, vizavi de ultima decizie a Curții Constituționale prin care s-a decis modificarea procedurii de alegere a președintelui R. Moldova, prin revenirea la redacția Constituției din anul 2000.
„Înţeleg perfect nemulţumirea dlui Munteanu, cu atât mai mult cu cât cunosc şi adevăratele motive ale acesteia… Ne cunoaştem de ani buni cu domnul Munteanu, din aceste considerente cred că pot să-mi permit să-i fac o sugestie prietenească. Este imposibil să prinzi o pisică neagră într-o cameră obscură, cu atât mai mult dacă ea acolo nu există…”, a sugerat Tănase într-un interviu pentru agenția de știri ipn.md.
Magistratul i-a amintit fostului Ambasador al R. Moldova în SUA „cum aceşti trişori de meserie l-au fentat public pe primul Preşedinte al Curţii Constituţionale, regretatul Pavel Barbalat, oferindu-i garanţii că va fi votat de Parlament ca figură de compromis, pentru ca, în final, să nu-l voteze nici măcar cei care au semnat pentru înaintarea candidaturii sale”.
„Este cazul ca domnia sa să iasă din zona iluziilor şi să înţeleagă că această promiscuitate politică nu este capabilă, prin definiţie, să numească un şef al statului care să-şi impună autoritatea în faţa societăţii. Nu am niciun dubiu că decidenţii ar fi acceptat propulsarea în această funcţie doar a unei persoane total controlabile, fapt care ar fi golit instituţia de orice conţinut”, a încercat să convingă Tănase.
Amintim că într-un comentariu oferit Ziarului NAȚIONAL, Igor Munteanu a opinat, cu referire la decizia din 4 martie a Curții Constituționale, că „omisiunile admise de președintele CC sunt prea evidente pentru a le considera de ordin tehnic ori din accident de exprimare; ele doar reflectă situația ingrată în care juriștii trebuie să repare prin erori juridice alte erori de ordin politic. Cu costuri de ambele părți”.
Președintele CC a avut o replică tăioasă și pentru acuzațiile lansate de Maia Sandu care a calificat ultima decizie a Curții drept una „controversată din punct de vedere juridic”.
„În asemenea situaţii îmi amintesc de regretatul Aureliu Busuioc care spune că politicienii şi poliţiştii au răspunsuri imediate la orice întrebare. Nu știam că dumneaei este specialist în drept constituţional. Întotdeauna am simpatizat-o pe Maia Sandu, dar nu voi ascunde că am o atitudine rezervată faţă de cei care au răspunsuri imediate la orice întrebare, cu atât mai mult faţă de cei care califică drept „controversate” și „suspecte” decizii pe care nu le-au citit şi care nu cred că au pregătirea profesională necesară să dea asemenea calificative”, a reacționat Tănase.
Cât privește acuzațiile de modificare a censului de vârstă de la 35 de ani la 40 de ani pentru candidații la funcția de președinte, constituționalistul a precizat că în opinia sa „modificarea vârstei de la 35 la 40 de ani nu este o modificare substanţială și nu a afectat esenţa și unitatea materiei constituţionale în niciun fel”.
„Cei care au alt punct de vedere, ar fi bine să argumenteze ce dezechilibre instituţionale a generat această modificare tehnică din anul 2000 şi până astăzi, astfel încât să justifice neconstituţionalitatea ei. Vreau să aud măcar un argument prin ce anume modificarea censului de vârstă afectează unitatea materiei constituţionale”, a mai spus Tănase, precizând că nici el, nici ceilalți judecători ai CC nu au consultat CV-ul lui Renato Usatîi înainte de a adopta această decizie a Curții Constituționale.
Celor din Platforma „Demnitate și Adevăr”, care au colectat semnături pentru modificarea Constituției, inclusiv în partea care ține de procedura de alegere a șefului statului, Tănase le recomandă să nu renunțe la obiectiv, cu atât mai mult cu cât intențiile lor țineau și de micşorarea numărului de deputaţi în Parlament şi excluderea imunităţii parlamentare.
„Acest lucru este posibil, deoarece CCM a indicat organizatorilor referendumului să separe întrebările şi să colecteze semnături pentru fiecare întrebare pe liste de subscripţie. Astfel, deși întrebarea privind alegerea președintelui a decăzut, celelalte două probleme pot fi supuse la vot”, a recomandat Tănase.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
09.11.2026
14:31
09.11.2026
14:19
09.11.2026
14:17
09.11.2026
14:13
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















