ALĂTURI de băbuța lui

Bătrânețe // A muncit mai bine de 25 de ani mecanic de cinema, după care a fost pescar, iar acum, ajuns la bătrânețe, face bani cu dalta și ciocanul și are grijă de băbuța sa, țintuită la pat de peste 30 de ani

Unii muncesc o viață cu gândul că se vor odihni împliniți la bătrânețe, iar ajunși la vârsta de pensionare, abia își descoperă vocația. Așa i s-a întâmplat și lui Petru Tagada din satul Larga, raionul Briceni. La cei 76 de ani ai săi, moșul face bani cu dalta și ciocanul. Nu are timp să se odihnească, pentru că este „mereu solicitat”, dar nici să se gândească la moarte. „He! He! He! Draga moșului, morții îi e frică să intre în atelierul meu, iar eu din el afară nu prea ies. Nu-s de luat încă”, glumește Petru Tagada. Mai ales că trebuie să aibă grijă și de soția sa țintuită la pat de zeci de ani.

Bani din inscripții

Mai bine de 25 de ani, nenea Petru i-a dedicat filmului. A fost mecanic de cinema, după care aproape 20 de ani a fost un pescar desăvârșit. „Venea peștele singur la mine să-l prind. Ei, dar ce zeama de pește făceam…”, ni se laudă pensionarul. Totuși, ne spune că parcă ceva nu „era al lui”. Odată ajuns la vârsta când ar trebui să se odihnească, și-a găsit vocația… Cea de a ciopli în granit. „Nu mai duc contul câte monumente și inscripții am făcut. Am comenzi pe săturate. Și monumente funerare, și inscripții pe diferite clădiri și monumente. De toate execut. Oameni din raioanele dimprejurul Briceniului vin la mine să le fac monumente. De m-ar ține picioarele și mâinile să mă servească ca să le pot îndeplini pe toate”, ne spune moșul, scărpinându-se la ceafă.

Două zile de muncă pentru un monument

Nu este un lucru deloc ușor și necesită multă atenție și migăleală. „Un colț cioplit în plus, gata, ai stricat litera”, ne mărturisește nea Petru. Pentru a scrie pe un monument funerar din granit, moșului îi ia două zile. „La o singură literă lucrez, în medie, 20 de minute. Munca depusă la un monument depinde de cât de mare este textul pe care trebuie să-l scriu. Dacă aș fi mai tânăr, sigur că aș scrie mai repede, dar așa, încetișor, încetișor cu dăltița și ciocanul până ce termin ce am de făcut”, ne descrie lucrul nea Petru. Nu o dată a fost copleșit de emoții, iar ochii îi erau înlăcrimați atunci când cioplea ceva în granit. Fie că cel pentru care scria îi era prieten, fie l-a cunoscut. „Viața e așa cum e și trebuie să mergem înainte. Fiecare cu zilele lui. Unul le are mai multe, altul mai puține. Contează în viață să știi să trăiești cu demnitate, să fii un om cinstit și cumsecade, harnic, astfel ca atunci când vei pleca pe lumea cealaltă, să aibă cine te pomeni de bine”, ne dă o povață bătrânul. Nu se gândește să-și cioplească și lui vreun monument, fiindcă se teme că moartea îl va ocoli atunci când „i-a veni sorocul”. „Am auzit eu că unii își fac sicrie, alții își gătesc locul de veci, dar eu nu vreau să-mi fac nimic. Se spune că taaaare te mai chinui și nu poți muri atunci când îți vine sorocul, dacă ți-ai pregătit tot de moarte. Când voi muri, atunci va fi. Va găsi ceva fata să-mi pună la cap ca să știe lumea că aici odihnește Petru Tagada”, afirmă sculptorul de la nordul R. Moldova.

Țintuită la pat

Deși e șugubăț, ochii lui nea Petru se înlăcrimează atunci când îl întrebi despre familie. De mai bine de 30 de ani, bătrânul îngrijește de soția sa care este țintuită la pat, iar una dintre cele două fiice i-a decedat. Face mâncare, ordine prin casă, gospodărie și spală. Spune că are de toate prin gospodărie, iar când îi este cel mai greu pe suflet, merge la iazul din grădină și „vorbește cu peștii”. „Da’ cine să mă ajute? Fata locuiește în raionul Râșcani, nepoții au și ei viața lor. Nu zic, mă ajută când vin, dar se duc repede la casa lor și rămân tot singur cu baba mea. Să fiu eu sănătos, nu mă plâng de soartă, alții și mai rău o duc”, termină vorba Petru Tagada.

În pas cu politica

Nici noutățile din politică nu-l ocolesc pe moșul Petru. Este „în pas” cu toate, știe cine face parte din fiecare partid și deja și pentru cine își va da votul. „Europa… Europa e a noastră. De acolo venim cu buzunarele pline și educați. De la ruși nu prea am văzut să vină moldovenii cu bani și încă să ne mai ajute aceștia să reparăm drumuri, să ne aducă apă la robinete și multe alte lucruri. Tare aș vrea să ajung să-mi văd nepoții și strănepoții trăind mai bine”, susține moșul.

Și-a tras bereta pe cap, a oftat din greu și s-a îndreptat spre casă: „Mă așteaptă baba, dăltița și ciocanul”.