Al doilea cel mai frumos castel din lume se află în România
2062
Cetatea Făgăraş este al doilea cel mai frumos castel din lume, potrivit unui clasament realizat de Hopper, un site dedicat planificării călătoriilor, şi prezentat de publicaţia Huffington Post, scrie descopera.ro.
În clasamentul celor mai interesante zece castele din lume, recomandate persoanelor care apreciază arhitectura, pe primul loc se află Castelul Neuschwanstein din Germania, în stil romantic-renascentist, construit la sfârşitul secolului al XIX-lea pe un deal accidentat aflat deasupra satului Hohenschwangau, de lângă Füssen (în sud-vestul Bavariei).
Devansată de edificiul din Germania, Cetatea Făgăraş, situată pe locul al doilea, „reprezintă una dintre cele mai mari şi mai bine conservate cetăţi feudale din Europa de Est". „În trecut, castelul a fost pivotul puterii regionale. În timpul secolului al XVII-lea, cetatea a fost extinsă, reflectând bogăţia locului", se arată în materialul publicat pe huffingtonpost.com.
Potrivit muzeufagaras.ro, centrul unuia dintre cele mai mari domenii din Transilvania, care la 1632 cuprindea 62 de sate, cetatea Făgăraşului a fost, începând cu a doua jumătate a secolului al XVI-lea şi mai cu seamă în secoul al XVII-lea, reşedinţă nobiliară şi princiară importantă.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
23.10.2026
01:53
22.10.2026
23:53
22.10.2026
23:22
22.10.2026
23:16
22.10.2026
21:45
22.10.2026
21:44
22.10.2026
21:06
22.10.2026
20:57
22.10.2026
20:40
22.10.2026
20:25
22.10.2026
20:24
22.10.2026
19:51
22.10.2026
19:11
22.10.2026
18:26
22.10.2026
18:17
22.10.2026
17:54
22.10.2026
17:39
22.10.2026
17:20
22.10.2026
17:09
22.10.2026
17:00
22.10.2026
16:38
22.10.2026
16:32
22.10.2026
16:28
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:26
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia















