Ajuns în fața judecătorilor, lui Morari i se amintește cum solicita „de mult prea multe ori” și „nejustificat” ARESTUL în privința altora: „Număr impunător de cazuri în care dumnealui personal a insistat asupra aplicării arestului, fără temei”
3226
Procurorii și judecătorii din R. Moldova recurg de foarte multe ori nejustificat la arestul persoanelor, practică extrem de întâlnită și pe timpul când Viorel Morari conducea Procuratura Anticorupție. Astăzi, Morari însuși a fost dus în fața judecătorilor cu cererea de a-l plasa în arest preventiv pentru 30 de zile într-un dosar pentru abuz în serviciu și fals în acte publice.
Nicolae Eșanu, fostul secretar de stat de la Ministerul Justiției și actual consilier al premierului Ion Chicu, susține că a discutat acest subiect anterior cu Morari și l-a îndemnat ca, în deciziile sale, să își imagineze că dânsul ar fi vizat. Totuși, Morari nu l-ar fi luat în serios.
„În opinia mea, procuratura solicită, iar instanțele de judecată aplică nejustificat de mult prea multe ori arestul. Legea prevede în mod expres că arestul poate fi aplicat doar dacă se face dovada că se întrunesc toate condițiile prevăzute de lege. În practică se aplică de mult prea multe ori regula inversă - arestul urmează să fie aplicat ori de câte ori nu sunt circumstanțe care exclud aplicarea arestului. Sunt convins că dl Morari se va apăra și va invoca faptul că nu se întrunesc condițiile pentru aplicarea arestului. Și atât timp cât nu voi vedea dovezi contrare voi fi de acord cu această apărare. Doar că l-aș întreba pe dl Morari de ce nu a aplicat această regulă atunci când decizia îi aparținea dumnealui. O simplă restrospectivă a activității dumnealui cel mai probabil ar releva un număr impunător de cazuri în care dumnealui personal a insistat asupra aplicării arestului, chiar dacă temeiuri pentru o asemenea decizie erau cu mult mai puține decât în acest caz. Și, apropo, cred că este important să menționez că, din ce îmi amintesc, a fost și el prezent atunci când spuneam că fiecare dintre procurori sau judecători trebuie să decidă astfel cum ar fi decis dacă el ar fi fost personal vizat”, susține Nicolae Eșanu.
Fostul secretar de stat afirmă că fiecare decizie trebuie adoptată în strictă conformitate cu legea.
„Deși am spus de multe ori că tare aș vrea ca fiecare procuror și judecător să fie pus în situația să simtă pe pielea proprie efectul devastator al deciziilor pe care le adoptă cu atâta lejeritate cred că trebuie totuși să rupem cercul vicios și să renunțăm la răzbunare. Și fiecare decizie să fie adoptată în strictă conformitate cu legea”, a încheiat Eșanu.
Avocatul Ghoerghe Malic a ținut să amintească, într-o intervenție pe Facebook, mai „multe zdrăvănii, vădit ilegale” ale lui Morari și ale subalternilor acestuia.
„Spre exemplu, pe 13 septembrie 2012, Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) şi Procuratura Anticorupţie (PA) au efectuat zeci de percheziţii la sediile a patru cluburi de fotbal: Zimbru, Dacia, Costuleni şi Sfântul Gheorghe şi la cinci fotbalişti, chipurile în legătură cu „pariurile aranjate şi meciurile trucate”, pe când încă nu aveam o lege penală, care să definească astfel de fapte ca și infracțiune, deoarece doar din 21 martie 2013 în Codul Penal (CP) al R. Moldova au intrat în vigoare completările cu art. 242/1 - „Manipularea unui eveniment” şi art. 242² - „Pariurile aranjate”. Iată un episod evident de depășire a atribuțiilor de serviciu, percheziții vădit ilegale și sunt sigur că încă ceva a fost. Aici nu ai ce proba, lucrurile sunt evidente. Dar reținerile a 28 de polițiști în momentul trecerii în revistă, așa po bespridelu, ca să arate că activează... Dar arestul a 28 de vameși care chipurile sunt organizație criminală fără niciun episod pretins a fi infracțional? Și multe multe altele, dacă sincer, în mare parte doar s-a mimat o activitate de combatere a corupției, în schimb au fost șantajați judecătorii și aceștia emiteau mandate de percheziții și de arest cui voiau, fara niciun temei”, a comentat avocatul.
20.05.2026
20:38
435
Ploi răcoroase în Republica Moldova, joi 21 mai 2026
20.05.2026
19:13
511
Săptămâna Educației 2025: bilanț de reforme, investiții record și 21 de evenimente pentru viitorul școlii în Moldova
20.05.2026
17:24
488
Alertă meteo cod galben – instabilitate atmosferică, 20.05.2026, orele 17–23
20.05.2026
13:59
1211
VIDEO // Cum arată locuință încărcată de ISTORIE a primului președinte al R. Moldova. Apartamentul lui Mircea Snegur a fost scos la vânzare
20.05.2026
13:26
640
Tinerii profesori de matematică, fizică, chimie, biologie, informatică și română vor primi până la 375 000 de lei la angajare în școlile publice
20.05.2026
10:39
542
Ministerul Educației elaborează noul Program național 2027–2030 pentru susținerea populației de etnie romă, cu participarea liderilor comunitari
19.05.2026
20:28
792
Ploi pe arii extinse și vânt mai intens în Republica Moldova, miercuri 20.05.2026
19.05.2026
18:33
758
Casa Regală a României și Ministerul Educației de la Chișinău lansează proiecte comune pentru promovarea limbii române și burse pentru studenți din Republica Moldova
19.05.2026
18:18
728
Campania „Hai să predăm la Ungheni!” atrage peste 100 de tineri pedagogi în școlile și grădinițele din municipiu
19.05.2026
17:12
605
MEC premiază cei mai buni tineri antreprenori la concursul „Cel mai bun Plan de afaceri” 2026
198
Dosarul pentru listarea SpaceX dezvăluie pariurile uriașe pe AI și Starship, cu Elon Musk păstrând controlul aproape total asupra companiei
203
Pierderi uriașe la xAI: 6,4 miliarde de dolari arși într-un an, în timp ce dosarul de listare SpaceX anunță investiții și mai mari în Grok și infrastructura AI
294
Nvidia sparge din nou recordurile: venituri trimestriale uriașe și participații de 43 miliarde de dolari în startup-uri
355
Microsoft semnează un nou mega-acord pentru eliminarea carbonului și își relansează planurile verzi în plină expansiune AI
357
SpaceX își deschide cifrele: dosarul pentru listarea la bursă dezvăluie pierderi uriașe, dominația Starlink și pariul pe AI și Starship
259
OpenAI anunță că a demontat cu ajutorul AI o celebră conjectură Erdős veche de aproape 80 de ani
20.05.2026
23:01
381
Tesla își extinde software-ul Full Self-Driving în Europa, Lituania devine a doua țară care îl autorizează
511
Piața globală de mașini electrice explodează, SUA rămâne în urmă în fața ofensivei constructorilor chinezi
403
Airbnb intră pe piața hotelieră și mizează pe inteligența artificială pentru cazare, experiențe și suport clienți
20.05.2026
20:38
420
Ploi răcoroase în Republica Moldova, joi 21 mai 2026
20.05.2026
19:13
499
Săptămâna Educației 2025: bilanț de reforme, investiții record și 21 de evenimente pentru viitorul școlii în Moldova
20.05.2026
18:41
546
Stability AI lansează Stability Audio 3.0, modele capabile să genereze melodii de peste șase minute antrenate pe date licențiate
20.05.2026
17:24
476
Alertă meteo cod galben – instabilitate atmosferică, 20.05.2026, orele 17–23
20.05.2026
17:22
428
FMI, detalii despre noul program cu R. Moldova: „Economia R. Moldova și-a revenit în 2025, însă șocurile energetice continue afectează creșterea economică și inflația”
20.05.2026
16:58
425
R. Moldova și FMI bat palma pentru un nou program. Alexandru Munteanu: „Un semnal clar că avansăm într-o direcție corectă”
20.05.2026
13:59
1196
VIDEO // Cum arată locuință încărcată de ISTORIE a primului președinte al R. Moldova. Apartamentul lui Mircea Snegur a fost scos la vânzare
20.05.2026
13:58
535
Ministerul Agriculturii și structurile din subordine, restructurate pentru integrarea sectorului agroalimentar în UE
20.05.2026
13:39
712
Guvernul cedează gratuit strada Orhei orașului Criuleni pentru modernizarea infrastructurii rutiere locale
20.05.2026
13:26
629
Tinerii profesori de matematică, fizică, chimie, biologie, informatică și română vor primi până la 375 000 de lei la angajare în școlile publice
20.05.2026
12:39
530
Impuls pentru economie: Noul plan guvernamental 2026-2027 aduce mai mulți bani pentru IMM-uri, digitalizare și afacerile deținute de femei
20.05.2026
11:35
847
Moldova își asigură spatele în caz de criză: Guvernul instituie stocuri de urgență la carburanți, după bunele practici din UE
20.05.2026
11:31
525
Ziua Mondială a Albinei: mierea moldovenească, tot mai prezentă pe piețele externe, cu sprijin constant din partea statului
20.05.2026
11:30
579
A rupt procesul-verbal în 8 bucăți chiar în biroul ofițerului de urmărire penală și a fost condamnat la amendă de 30 000 de lei
20.05.2026
11:04
574
Estonia își împărtășește experiența în agricultură și digitalizare cu reprezentanții MAIA în cadrul unei vizite de studiu
20.05.2026
10:43
735
Judecătoare din Chișinău, găsită vinovată pentru o încheiere contrară legii, scapă de pedeapsa penală din cauza prescripției
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
17.36
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39



Inapoi














