Afacerea cu care un crescător de animale a dat lovitura. Produsele lui sunt la mare căutare în toată Europa
5139
În timp ce crescătorii de vaci se plâng de preţul tot mai mic al laptelui pe piaţă, un fermier din Huedin, judetul Cluj, România, face profit cu o fermă de măgăriţe, transmite stirileprotv.ro.
Laptele, renumit pentru virtuțile lui, se vinde şi cu o sută de lei litrul, iar omul abia face faţă comenzilor. Cererea vine şi din străinătate, acolo unde brânza de măgăriţă poate costa şi o mie de euro kilogramul!
Ioan se ocupă de când se ştie de creşterea animalelor şi a avut măgari pe care îi folosea la stână. Habar n-avea însă cât de preţios este laptele de măgăriţă. I-a deschis ochii băiatul lui, Ionuţ, familiarizat cu internetul.
„Am pus anunţul pe internet şi la câteva zile m-au sunat oameni din fiecare colţ al ţării, din Craiova, Olt, Constanţa, Timişoara şi după ce am văzut că merge le-am zis părinţilor să mărim efectivul de măgăriţe”, susţine Ionuţ Tomos.
Dacă o vacă dă, în medie, zece litri de lapte pe zi, o măgăriţă dă unul. Însă costă chiar şi o sută de lei.
În ferma sa sunt 18 măgărite care dau în medie zece litri de lapte. Dacă ar vinde întreaga cantitate, proprietarul ar obtine 30 000 de lei lunar. Este un profit uriaş dacă ne gândim că oamenii cheltuie lunar 500 de lei pentru hrană.
Ferma de măgăriţe de la Huedin, singura din zonă, e cunoscută şi peste hotare. Străinii fac din materia prima lapte praf sau brânză. Pentru un kilogram de brânză de măgăriţă se folosesc 25 de litri de lapte, iar preţul este fabulos - un kilogram ajunge la o mie de euro.
Laptele de măgăriţă, bogat în calciu, este recomandat celor cu intoleranţă la laptele de vacă. Ameliorează tusea seacă şi chiar astmul, spun medicii. Pentru a nu-şi pierde calităţile, trebuie consumat nefiert, iar spre deosebire de laptele de vacă, poate fi păstrat la rece chiar şi o lună.
Se spune ca faimoasa Cleopatra a Egiptului obişnuia să se îmbăieze în lapte de măgăriţă pentru a-şi întreţine frumuseţea. În zilele noastre, companii din străinatate prepară din acest tip de lapte săpunuri şi creme fine.
25.12.2017
17:23
5431
A consumat trei linguri de lapte cu usturoi pe zi. Rezultatul i-a UIMIT pană și pe medici!
01.06.2017
08:33
3866
Fă acest lucru în fiecare dimineaţă şi vei arăta ca la 18 ani
05.07.2016
12:45
1896
UTIL // Cum poţi grăbi VINDECAREA arsurilor solare!
20.05.2015
08:48
4856
UTIL // Vrei să cumperi produse lactate! IATĂ de trebuie să ȘTII
10.01.2015
14:10
3557
Efectul uimitor al vitaminei D
03.08.2014
12:31
14015
Ţăranii îl vând de opt ani cu acelaşi preţ, în timp ce pe rafturi s-a scumpit de câteva ori. Despre ce produs este vorba
09.01.2014
12:48
3364
VIDEO // Cântărea 16 kg la 19 ani! Mama o hrănea doar cu lapte și apă cu zahăr!
10.04.2026
16:01
575
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
11:56
754
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
09.04.2026
17:55
944
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
11.04.2026
04:30
371
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
449
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
481
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
523
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
556
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
678
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
533
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
495
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
656
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
568
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
517
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
833
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
646
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
743
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
755
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
743
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
708
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
916
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
932
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
871
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
778
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
704
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
805
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
878
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
935
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














