Afacere cu permise de conducere: Șefii a două centre militare, reţinuţi de CNA în flagrant delict
1582
Directorul unui centru de pregătire a specialiştilor pentru Armata Naţională din Criuleni a fost prins cu puţin timp în urmă de ofiţerii Centrului Național Anticorupție (CNA) şi procurorii anticorupţie, fiind suspectat de trafic de influenţă.
Bărbatul ar fi cerut 400 de euro de la un cetăţean sub pretextul că poate influenţa responsabili din cadrul Direcţiei documentare a conducătorilor auto din localitate să-l ajute la examenele de calificare pentru categoria B şi C.
Banii au fost găsiţi la bănuit, fiind predaţi benevol ofiţerilor de urmărire penală.
În prezent, acesta este audiat în cadrul unui dosar penal pornit pe trafic de influenţă. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă până la șapte ani de închisoare.
Pentru acțiuni similare, ieri-seară, a fost reţinut şeful Punctului de control tehnic al Academiei Militare din capitală. Acesta a primit în două tranşe, sub controlul CNA, peste o mie de euro. În schimbul banilor, bărbatul urma să-l ajute pe un conducător auto să susţină cu succes examenele de calificare.
Pe moment, acesta este reținut în Izolatorul CNA şi este cercetat pentru corupere pasivă. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă până la zece ani de puşcărie.
03.09.2026
10:44
22.01.2026
14:40
02.09.2025
13:56
26.03.2025
16:02
21.02.2025
16:15
18.03.2024
13:32
12.05.2023
17:37
24.11.2022
13:44
12.07.2022
18:05
13.06.2022
12:21
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare


















