VIDEO // Adunarea Generală a Judecătorilor a RESPINS propunerile Domnicăi Manole: „E grav. De ce vă TEMEȚI, domnilor judecători?”
3472
Judecătoarea Curții de Apel Chișinău, Domnica Manole, a propus astăzi, în cadrul Adunării Generală a Judecătorilor, în cadrul căreia urmează să fie alese organele de conducere ale acestei structuri, să fie puse în discuție problemele cu care se confruntă sistemul judecătoresc. Doar 30 de judecători au susținut această propunere, iar marea majoritate, 265 de judecători, s-a opus acestei propuneri.
Domnica Manole, cercetată penal pentru că a permis organizarea referendumului privind alegerea șefului statului în mod direct, pentru care au fost adunate circa 400 de mii de semnături, a rostit un discurs de la tribuna Adunării, dar puțini judecători au preferat s-o asculte.
Acesta s-a referit în primul rând la cei 16 judecători care ar fi implicați în spălarea celor 20 de miliarde de dolari prin intermediul sistemului bancar din R. Moldova.
„În 2012, a existat o sesizare din partea SIS cu privire la acțiunile judecătorului Iurie Hârbu de la Judecătoria Telenești care a emis o ordonanță. CSM nu s-a autosesizat. De ce nu a fost făcut acest lucru în 2014, când a existat și un raport al Inspecției Judiciare pe acest caz? Mai mult, unii magistrați care ar fi implicați în asta au fost promovați, iar acum sunt cercetați penal”, a subliniat Manole.
Potrivit magistratului, se vehiculează ideea că acești judecători implicați în spălătoria rusească au fost influențați din afara țării. „Vă dați seama cât de importante au fost aceste influențe? Aceste declarații nu trebuie ignorate, sistemul judecătoresc rămâne vulnerabil. Trebuie să dăm dovadă de responsabilitate prin discutarea publică și deschisă a acestor probleme. Să demonstrăm că nu ascundem pe nimeni de justiție, ne asumăm răspunderea. Trebuie să punem temelia unui sistem judiciar nou, transparent. E grav. De ce vă temeți, domnilor judecători?”, a întrebat judecătoarea.
Acest discurs i-a lăsat indiferenți pe majoritatea judecătorilor, care au început să desemneze, iar ulterior să voteze chestiunile de pe ordinea de zi. Printre cei mai vocali judecători, care s-au autopropus în diferite funcții, a fost Oleg Melenciuc de la Judecătoria Râșcani. Acesta ar fi finul președintelui Curții de Justiție, Mihai Poalelungi. „Despre mine s-au scris multe, dar voi, stimați colegi, știți foarte bine că sunt onest și am acționat de fiecare dată conform legii”, a spus Melenciuc.
15.12.2025
20:29
542
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
17:40
572
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
14:37
548
Campania „Crăciunul ne unește” revine, promovând incluziunea socială și solidaritatea prin activități caritabile în 10 școli din Moldova
15.12.2025
10:44
656
Ministrul Dan Perciun propune soluții pentru integrarea copiilor reveniți din diaspora în școlile moldovenești
14.12.2025
19:01
995
Prognoza meteo pentru săptămâna 15-21 decembrie 2025
13.12.2025
20:47
1135
Din 13 decembrie 2025: Scăderi semnificative de temperatură și cer noros în întreaga țară
12.12.2025
20:22
1174
Schimbări meteorologice semnificative pe 13 decembrie 2025
12.12.2025
15:52
1188
Peste jumătate dintre elevii testați în Moldova și-au demonstrat abilitățile digitale avansate la prima evaluare națională
12.12.2025
14:46
1096
Universitatea din Cahul, pe cale să devină un pol educațional de referință sub umbrela UTM
11.12.2025
21:02
1134
Schimbări meteorologice pe 12 decembrie 2025: Republica Moldova
16.12.2025
07:04
101
Zelenski refuză recunoașterea Donbasului ca parte a Rusiei și exclude un referendum pentru soluționarea problemei teritoriale
16.12.2025
06:59
221
Rusia dă în judecată Euroclear pentru 230 miliarde de dolari, reacție la înghețarea activelor pentru sprijinirea Ucrainei
16.12.2025
00:53
524
Trump anunță progrese semnificative în negocierile pentru pacea în Ucraina după întâlnirile cu liderii mondiali
16.12.2025
00:19
415
Liderii europeni propun crearea unei Forțe Multinaționale pentru susținerea Ucrainei și încetarea focului în conflictul cu Rusia
15.12.2025
20:29
520
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
19:02
605
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:51
552
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
15.12.2025
17:50
622
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
17:40
549
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
17:26
566
Economia Republicii Moldova crește datorită agriculturii și exporturilor solide
15.12.2025
17:13
527
Cooperare esențială între Procuratura Generală și RCTV „Memoria” pentru protecția victimelor torturii în Moldova
15.12.2025
16:01
578
Modernizare energetică pentru 14 spitale din Republica Moldova: economii și condiții îmbunătățite pentru pacienți și personal
15.12.2025
15:54
555
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
14:48
690
Rusia consideră Deutsche Welle o „organizație indezirabilă”, dar postul german nu se lasă intimidat și continuă să informeze liber și independent.
15.12.2025
14:37
536
Campania „Crăciunul ne unește” revine, promovând incluziunea socială și solidaritatea prin activități caritabile în 10 școli din Moldova
15.12.2025
14:33
735
Negocierile tensionate continuă: Ucraina sub presiune să cedeze Donbasul, dar Zelenski caută sprijin internațional împotriva cererilor americane și rusești
15.12.2025
14:27
1528
VIDEO // Începutul sfârșitului pentru cariera lui Igor Dodon? Plahotniuc va depune depoziții și va DEZVĂLUI ce era în „kuliokul” transmis în 2019 fostului președinte al R. Moldova
15.12.2025
12:20
610
Condamnări severe pentru o rețea de trafic de droguri din Moldova, implicând mită de 85 000 lei pentru polițiști
15.12.2025
11:05
693
Dosarul escrocheriei cu mașini de lux: încă un inculpat trimis în judecată pentru prejudiciu de 6 milioane lei în Chișinău.
15.12.2025
10:44
643
Ministrul Dan Perciun propune soluții pentru integrarea copiilor reveniți din diaspora în școlile moldovenești
15.12.2025
09:44
803
Avertismentul MI6: Rusia, principala amenințare revizionistă și expansionistă pentru Marea Britanie
15.12.2025
09:18
900
Putin vrea să-i trimită la RĂZBOI pe moldovenii care solicită permis de ședere sau cetățeania rusească. „Condițile speciale” oferite de ruși ar putea fi o mare capcană
15.12.2025
08:30
766
Vinul Moldovei strălucește pe scena internațională la Vernisajul Vinului 2025
15.12.2025
08:04
697
Horoscopul zilei 15.12.2025
15.12.2025
00:49
870
Zelenski dispus să renunțe la aderarea Ucrainei la NATO în schimbul garanțiilor de securitate occidentale după discuțiile maraton de la Berlin cu emisarii SUA
14.12.2025
23:42
775
Premiul Nobel, scut pentru Ales Bialiațki în infernul detenției din Belarus
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.88
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40



Inapoi














