Achizițiile publice din R. Moldova, monitorizate mai strict! Oficial UE: „Obiectivul este eliminarea CORUPȚIEI”
1315
mf.gov.md
Achizițiile publice efectuate în R. Moldova vor fi monitorizate mai strict începând din această săptămână.
Un regulament intrat în vigoare la finele săptămânii trecute stabilește că Agenţia de Achiziţii Publice, structură din subordinea Ministerului Finanţelor, va evalua mai atent autorităţile contractante și va monitoriza corectitudinea procesului de achiziţii publice.
„Reforma pe care am iniţiat-o în acest domeniu presupune o concentrare a achiziţiilor la nivel profesionist, pentru că dorim să obţinem un sistem eficient şi transparent, adică unul care să asigure o valoare mai mare pentru banii utilizaţi. Mecanismul de control ex-post, care va fi elaborat în curând, ne va ajuta să responsabilizăm autorităţile contractante în procesul de achiziţii publice”, a menţionat Octavian Armaşu, ministrul Finanțelor, în cadrul conferinţei „Achiziţiile publice: între reforme şi interese”.
Armașu a amintit despre programul-pilot de introducere a sistemului electronic de achiziţii publice, lansat la începutul anului curent. Potrivit ministrului, există deja anumiţi indici de progres în utilizarea acestui instrument la instituţiile care participă benevol, iar până în 2018 toate autorităţile contractante vor fi obligate să utilizeze platforma electronică de achiziţii.
„Eliminarea corupţiei este un obiectiv pe care-l presupune şi reforma iniţiată, acest element este clar definit şi în Acordul de Asociere dintre R. Moldova şi UE. Acum este momentul să fie valorificate toate oportunităţile acestui parteneriat de privilegiu, iar utilizarea unor licitaţii de achiziţii deschise şi transparente poate asigura o dezvoltare economică durabilă”, a spus Marco Gemmer, şeful adjunct al Secţiei operaţiuni din cadrul Delegaţiei UE la Chișinău, la aceeași conferință.
Conferinţa „Achiziţiile publice: între reforme şi interese” a fost organizată în cadrul campaniei „Banii publici sunt şi banii mei”, finanţată de UE şi NED printr-un proiect implementat de Asociaţia de Guvernare Eficientă şi Responsabilă, în parteneriat cu Centrul de Investigaţii Jurnalistice.
10.04.2026
11:56
263
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:19
381
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
09.04.2026
11:52
691
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
789
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
07.04.2026
16:06
889
Echipa procuraturilor din zona Sud câștigă Cupa Procuraturii la mini-fotbal 2026
07.04.2026
11:21
1047
Tentativă de viol asupra unei bătrâne de 85 de ani: agresorul de 42 de ani, condamnat la 11 ani de închisoare în nordul țării
07.04.2026
10:35
1041
Mamă de 23 de ani din Fălești, trimisă în judecată pentru violențe repetate asupra fiului de 3 ani
06.04.2026
10:21
1722
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
03.04.2026
10:53
2055
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
02.04.2026
10:41
2080
Tâlhari mascați, condamnați la ani grei de închisoare pentru atacul brutal asupra a doi bătrâni din Durlești
10.04.2026
11:56
14
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
340
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
326
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
372
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
560
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
573
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
575
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
515
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
487
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
589
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
649
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
686
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
603
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
551
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
560
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
623
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
624
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
632
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
562
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
669
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
597
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
607
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
912
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
09.04.2026
14:24
593
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
09.04.2026
11:52
679
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
„Kuliokul” sau Președinția. Dodon, în fața JUDECĂTORILOR la ora când Maia Sandu l-a chemat la consultări vizavi de REFERENDUMUL pentru integrarea europeană a R. Moldova
Un nou protest anunțat de Ilan Șor în fața Procuraturii Generale: „Degrabă, va fi imposibil de reparat situația”. Acțiunea urmează să aibă loc luni, 28 noiembrie
Prima reacție a Partidului „ȘOR”, după ce poliția a DEMONTAT corturile instalate pe bulevardul Ștefan cel Mare: „Noul simbol al PAS este, de astăzi, bâta și cagula”
Un nou protest de amploare în fața Președinției. Partidul „ȘOR" afirmă că la manifestația împotriva guvernării ar participa „peste 45 de mii” de oameni
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














