Această blondă a fost aleasă de ruşi să fie „IMAGINEA” Campionatului Mondial de fotbal din 2018!
5947
Trei ani mai sunt până la Campionatul Mondial din Rusia, dar organizatorii turneului final au decis să anunţe oficial numele ambasadorului din 2018: Victoria Lopyreva. În vârstă de 32 de ani, frumoasa blondă este prezentatoare de televiziune, fotomodel, actriţă şi a câştigat titlul de Miss Rusia în 2003, moment în care a devenit cunoscută publicului. Printre acuze de fraudă şi scandal, organizatorii au decis să mai „îndulcească” părerea fanilor.
Anunţul nu i-a lăsat indiferenţi pe jurnaliştii din întreaga lume, care au încercat să o prezinte pe Victoria Lopyreva fanilor fotbalului. Cine este ea?
Victoria Lopyreva este fană fotbal, făcându-şi apariţia la diversele meciuri ale naţionalei Rusiei, a apărut în pictoriale pentru Maxim şi Cosmopolitan, a participat la reality-show-ul "Survivor" (varianta rusească, în care trebuie să supravieţuieşti în junglă), pictează, este într-o relaţie de aproape 11 ani şi este Miss Rusia din 2003. Ulterior, a fost directorul competiţiei.
- Datorită calităţilor ei fizice, Victoria Lopyreva a fost remarcată încă de la o vârstă fragedă de designeri
- Este pasionată de pictură, câteva dintre tablourile făcute de ea fiind vândute la diverse licitaţii în schimbul unor sume mari de bani
- A apărut in pictoriale pentru reviste precum Maxim şi Cosmopolitan
- Victoria este fană fotbal, şi-a susţinut echipa naţionala la turneele finale din trecut
- A participat la reality-show-ul "Survivor", varianta ruseasca. A părăsit competiţia printre primii
- A fost prezentatoare pentru concursul de Miss din Ucraina
- Este considerată una dintre cele mai frumoase femei din lume
FOTO CU VICTORIA LOPYREVA, AMBASADOAREA CAMPIONATULUI MONDIAL DIN RUSIA DIN 2018
11.09.2023
14:39
28.09.2022
09:49
08.10.2020
09:35
17.07.2020
09:00
13.06.2020
09:30
09.06.2020
16:38
08.06.2020
09:00
27.05.2020
20:01
26.05.2020
15:00
25.05.2020
18:00
25.05.2020
07:30
21.05.2020
19:00
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















