A fost lansat controlul COMUN la punctul de trecere „Palanca”. Nu toate categoriile de transport au voie să traverseze frontiera moldo-ucraineană prin acest punct de trecere
2052
Persoanele care vor traversa frontiera moldo-ucraineană prin punctul de trecere a frontierei „Palanca” vor fi supuse unui singur filtru de control, iar timpul de așteptare în vamă se va reduce cu circa 20%. Acest lucru a devenit posibil odată cu lansarea controlului comun la punctul de trecere instituit temporar, care va fi realizat de către autoritățile vamale și de frontieră din R. Moldova și Ucraina.
Potrivit Serviciului Vamal, de această facilitate vor beneficia în continuare doar unitățile de transport a cărora masă de încărcare nu depășește 3,5 tone, precum și microbuzele cu până la 22 de locuri. „După darea în exploatare a noului punct de trecere a frontierei, preconizată pentru finele anului 2018, acesta va fi deschis pentru toate categoriile de unități de transport, iar capacitatea de perfectare a acestuia se va dubla, estimându-se ca numărul vehiculelor procesate să se cifreze la cca 570 000”, precizează sursa citată.
Evenimentul de lansare a controlului comun la punctul de trecere temporar a avut loc ieri, în prezența conducătorilor autorităților vamale și de frontieră ale R. Moldova și Ucrainei.
Directorul Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, a menționat că lansarea controlului comun în cel de-al șaselea punct de trecere de la frontiera comună demonstrează angajamentul ambelor părți de a implementa soluții menite să consolideze securitatea regională și să faciliteze fluxurile transfrontaliere de mărfuri și persoane. „R. Moldova și Ucraina devin tot mai aproape de valorile și standardele europene prin implementarea celor mai bune practici europene în domeniul managementului integrat al frontierei de stat. Iar lansarea controlului comun în punctul de trecere temporar „Palanca” reprezintă o avansare semnificativă în calea de urmat pentru realizarea acestui deziderat”, a subliniat Vitalie Vrabie.
La rândul său, șeful Misiunii de Asistență la Frontieră pentru R. Moldova și Ucraina, Slawomir Pichor a menționat că prin deschiderea acestui punct de trecere comun este realizată o schimbare calitativă în gestionarea frontierei atât pentru oameni, cât și pentru comerț. „Lansarea acestui control comun în Palanca este o dovadă a intensificării cooperării transfrontaliere dintre R. Moldova și Ucraina. EUBAM va continua să colaboreze cu partenerii moldoveni și ucraineni pentru modernizarea gestionării frontierei dintre cele două țări. Doresc să felicit această nouă inițiativă și să vă asigur de sprijinul deplin al EUBAM”.
Instituirea controlului comun în punctul de trecere Palanca are la bază Acordul încheiat la data de 11 martie 1997 între Guvernul R. Moldova și Guvernul Ucrainei cu privire la organizarea controlului în comun în șapte puncte de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene: „Criva-Mamaliga”, „Medveja-Zelionaia”, „Larga-Kelmențî”, „Briceni-Rossoșanî”, „Cuciurgan-Pervomaisc”, „Palanca-Maiaki-Udobnoe” și „Giurgiulești-Reni”.
Extinderea și modernizarea punctului de trecere „Palanca” este realizată în cadrul proiectului „Construcția punctului de trecere Palanca pentru organizarea controlului comun pe teritoriul R. Moldova”, finanțat de UE, cofinanțat de Guvernul R. Moldova și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Bugetul proiectului se cifrează la 5,56 milioane de euro, dintre care 4,5 milioane sunt acordate de UE, iar 1,06 mln euro – de Guvernul de la Chișinău.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
15.11.2026
19:48
15.11.2026
18:56
15.11.2026
18:33
15.11.2026
18:15
15.11.2026
18:09
15.11.2026
17:46
15.11.2026
16:19
15.11.2026
14:20
15.11.2026
12:35
15.11.2026
12:33
15.11.2026
12:17
15.11.2026
11:29
15.11.2026
11:05
15.11.2026
10:51
15.11.2026
09:36
15.11.2026
08:30
15.11.2026
06:01
15.11.2026
04:17
15.11.2026
02:26
14.11.2026
22:20
14.11.2026
22:18
14.11.2026
22:02
14.11.2026
21:27
14.11.2026
19:59
14.11.2026
19:40
14.11.2026
19:35
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”
INVESTIGAȚIE // Peste 184.000 de euro, risipite din cauza unei erori la Primăria Bălți. Bălțenii ar putea achita nota de plată pentru un proiect european

















