A fost diagnosticat cu cancer în FAZĂ TERMINALĂ, după ce a făcut un lucru banal pe care îl fac mulţi
3052
Sursa: realitatea.net Un tânăr din Marea Britanie a fost diagnosticat cu cancer de piele în fază terminală după ce a petrecut mult prea mult timp la solar, scrie Daily Mail.
Damien Platt, un tânăr de 32 de ani din Marea Britanie a cheltuit în jur de 7.000 de lire sterline pe şedinţele la solar. Omul a petrecut câte nouă minute, de patru ori pe săptămână - un total de 200 de şedinţe pe an, de patru ori mai mult decât recomandă specialiştii.
Vestea medicilor, în 2010, a fost una cruntă. Damien a fost diagnosticat cu cancer şi i s-a spus că mai are 10 luni de viaţă.
Tratamentul agresiv a reuşit să îi prelungească viaţa, dar tânărul regretă acum obsesia care l-a adus în această situaţie.
„Îmi plăcea încrederea pe care mi-o aducea bronzul, mai ales că toată lumea spunea că arăt atât de sănătos. Nu puteam merge nicăieri fără o şedinţă la solar înainte”, a mărturisit tânărul.
„Acum încerc pur şi simplu să fiu cât mai fericit în puţinul timp care mi-a mai rămas”, a adăugat el.
Damien beneficiază acum de efectul neaşteptat de pozitiv al medicamentelor luate.
„Totuşi, mă aflu în aceeaşi situaţie. Tratamentul va înceta, în cele din urmă, să dea randament, aşa se întâmplă în toate cazurile, e doar o chestiune de timp”, a mai spus tânărul.
Sursa: realitatea.net
01.02.2019
07:30
2980
Și-a ucis familia după ce a furat economiile părinților și le-a trimis unei prostituate
31.01.2019
10:02
3565
Descoperire uriașă // Leacul pentru cancer ar putea fi disponibil în 2020
23.01.2019
18:30
2902
NEAȘTEPTAT // Drama femeii care s-a oferit șă-și ajute soțul bolnav
21.01.2019
14:02
5936
Bebelușul, născut cu o limbă uriașă, avea și o formă rară de cancer
18.01.2019
18:04
3759
O simplă durere de burtă a unei fetițe, s-a transformat în tragedie pentru familie
17.01.2019
17:40
4258
FOTO // Un tânăr de 19 ani a renunțat la iubita lui de 77 de ani pentru a se căsători cu o femeie în vârstă de 72 ani
17.01.2019
15:02
2816
Motivul pentru care unei femei i s-a interzis sa intre în cazino
17.01.2019
07:30
3091
Cum să îți menții creierul tânăr
15.01.2019
11:03
5703
S-a vindecat de cancer folosind ulei de canabis
18.12.2018
09:02
2363
Johnson&Johnson ştia de ani de zile că pudra sa ne „îmbolnăvește” dar insistă că nu e periculoasă
22.11.2025
20:45
71
Vreme noroasă și temperaturi scăzute în Moldova pentru 23 noiembrie 2025
22.11.2025
17:51
347
Liderii europeni cer îmbunătățiri pentru planul de pace al SUA privind Ucraina la summitul din Africa de Sud
22.11.2025
16:28
422
Liderii europeni discută planul controversat al SUA pentru Ucraina la summitul G20 din Johannesburg
22.11.2025
15:58
403
Belarusul eliberează 31 de cetățeni ucraineni conform unui acord Trump-Lukașenko
22.11.2025
15:35
440
Întâlniri la nivel înalt între Ucraina și SUA în Elveția pentru un posibil acord de pace cu Rusia
22.11.2025
12:33
501
Ucraina și aliații săi europeni caută soluții în fața planului controversat propus de Trump pentru încetarea conflictului cu Rusia
22.11.2025
09:53
691
Întâlnire controversată la Miami între oficialii Trump și emisari ruși pentru un plan de pace în Ucraina, criticat intens de Ucraina și aliații săi
22.11.2025
08:04
549
Horoscopul zilei 22.11.2025
22.11.2025
07:52
811
Punct de vedere, despre planul lui Trump pentru Ucraina: „Cuvântul PACE n-a mai avut un sens atât de hidos de la Acordul de la Munchen. Trocul sângeros de atunci se repetă acum - Putin recompensat pentru calitatea de UCIGAȘ internațional”
22.11.2025
07:39
577
O fetiță de 7 ani din Polonia, printre victimele unui atac rusesc la Ternopil: bilanțul tragediei ajunge la 31 de morți
22.11.2025
07:26
813
DOCUMENT INTEGRAL // Cele 28 de puncte ale planului de pace în Ucraina trasat de Statele Unite în colaborare cu Rusia. Trump a dat un ultimatum ucrainenilor
22.11.2025
07:05
594
Anunțul controversat al Rusiei: Declară că a preluat controlul unor sate din estul Ucrainei, dar Kievul dezminte
21.11.2025
22:06
805
Putin amenință cu noi cuceriri în Ucraina dacă planul american nu este acceptat: "Rusia este pregătită de negocieri"
21.11.2025
20:45
827
Schimbări meteo semnificative pentru 22 noiembrie 2025
21.11.2025
20:43
811
Zelenski respinge ferm planul american perceput ca favorabil Kremlinului, susținând demnitatea și suveranitatea Ucrainei
21.11.2025
20:07
686
Fost eurodeputat britanic, condamnat la închisoare pentru corupție prorusă în Parlamentul European
21.11.2025
18:13
614
Vladimir Bolea subliniază progresele Moldovei în calea aderării la UE la conferința din București
21.11.2025
17:32
796
SUA oferă Ucrainei un nou set de garanții de securitate inspirate din principiile NATO, valabile timp de zece ani
21.11.2025
17:23
1027
O nouă LOVITURĂ pentru gruparea Șor: postul GRT din Găgăuzia, devenit un instrument în mâinile condamnatului Ilan Șor, ar putea fi ÎNCHIS
21.11.2025
17:03
738
Mesaj de ULTIMĂ ORĂ transmis de Nicușor Dan de la București: „Extinderea Uniunii Europene către R. Moldova nu este un act de caritate, ci o investiție în securitate”
21.11.2025
16:19
773
„Nu este exclus să fie o tentativă de DESTABILIZARE”. Spicherul Igor Grosu cere să se facă lumină în cazul tentativei de trafic cu ARMAMENT
21.11.2025
16:18
650
Chișinău găzduiește experți internaționali la conferința „O singură sănătate” pentru securizarea globală a sănătății
21.11.2025
15:46
842
ANALIZĂ // Traficul cu ARMAMENT la frontiera moldo-română, o OPERAȚIUNE sub steag fals. Incidentul a fost alimentat de unii politicieni de la Chișinău, iar apoi exploatat de propaganda rusă
21.11.2025
15:39
1005
Refuz ferm al Ucrainei și europenilor față de concesiile din planul SUA-Rusia pentru pace
21.11.2025
15:31
897
Noi REȚINERI în cazul traficului de ARME, muniții și dispozitive militare la hotarul R. Moldova cu România
Vreme noroasă și temperaturi scăzute în Moldova pentru 23 noiembrie 2025
Liderii europeni cer îmbunătățiri pentru planul de pace al SUA privind Ucraina la summitul din Africa de Sud
Liderii europeni discută planul controversat al SUA pentru Ucraina la summitul G20 din Johannesburg
Belarusul eliberează 31 de cetățeni ucraineni conform unui acord Trump-Lukașenko
1 MDL
1 EUR
19.75
1 USD
17.15
1 RON
3.88
1 RUB
0.21
1 UAH
0.41




Inapoi














