A fost descoperită temniţa lui Dracula
3903
sursa: descoepra.ro În timpul lucrărilor de restaurare a castelului Tokat din Turcia, arheologii au descoperit un tunel secret şi două temniţe, în care ar fi fost ţinut prizonier domnitorul valah Vlad Ţepeş.
Arheologii au găsit un tunel secret care leagă un adăpost militar de Băile romane Pervane din castel, dar şi două temniţe, anunţă arheologul Ibrahim Cetin.
El spune că acest castel era înconjurat de foarte multe tuneluri secrete, detaliu care îi conferă o notă de mister.
Potrivit descopera.ro, Cetin este sigur că Dracula, poreclă prin care este cunoscut domnitorul Vlad Ţepeş, a fost închis în una din aceste temniţe, deşi nu poate afla exact în care anume.
Vlad al III-lea s-a născut în 1431, tatăl său fiind domnitorul Vlad al II-lea Dracul. Numele Dracul înseamnă de fapt dragon, porecla lui făcând aluzie la un ordin militar creştin, Ordinul Dragonului, din care acesta făcea parte.
În anul 1442, în timpul unei întâlniri diplomatice între Vlad al II-lea şi sultanul Murad al II-lea, cei doi fii ai săi, prinţii Vlad şi Radu, au fost luaţi ostatici.
Cei doi fraţi au fost eliberaţi în 1447, după moartea tatălui lor şi a fratelui mai mare, Mircea.
În anul 1462, domnitorul Vlad al III-lea al Valahiei a tras în ţeapă peste 20 000 de oameni în apropiere de Târgovişte, iar această metodă crudă de pedeapsă i-a atras ulterior porecla de Ţepeş.
În urma acestor acte sângeroase, au apărut numeroase legende, care au fost sursă de inspiraţie pentru scriitorul Bram Stoker, care a scris în 1897 romanul „Dracula”.
02.08.2019
14:59
2604
Procuratura a deschis un DOSAR PENAL în cazul expulzării ILEGALE a celor șapte profesori turci de la „ORIZONT”. În vizorul procurorilor sunt angajații SIS și BMA
13.06.2019
15:00
2137
Amnesty International Moldova solicită autorităților ANCHETAREA ilegalităților comise în cazul îndepărtării din R. Moldova a celor șapte profesori de la „Orizont”. Cum a avut loc OPERAȚIUNEA de scoatere a acestora din R. Moldova
16.01.2019
07:30
5076
Într-o mănăstire din Rusia s-a păstrat un vechi manuscris despre PERSONALITATEA lui Vlad Țepeș
27.05.2018
16:01
2367
Pagina de ISTORIE // Dracula, produsul unui „fake-news” fabricat de... sași
07.03.2018
15:22
2374
„Castelul lui Dracula”, scos la vânzare. Ce sumă cere proprietarul
23.06.2017
11:20
4141
VIDEO // Reclama care i-a scandalizat pe români, filmată de KFC în Turnul Chindiei al lui Vlad Ţepeş
23.10.2016
09:01
2872
VIDEO // Cel mai FAIMOS site închirieri de locaţii din lume a listat Castelul Bran pentru Halloween. Cum puteţi petrece o noapte în Castelul Bran
12.10.2016
10:01
2063
SFIDARE // Oferta de NEREFUZAT a lui Putin
21.04.2015
17:26
3669
Bal medieval la DRACULA Festival
19.04.2015
19:50
4527
FOTO // MISTERUL morţii lui Vlad Ţepeş. Dovada care CONTRAZICE ce scrie în toate cărţile de istorie
07.04.2015
07:45
17036
De ce se URAU Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş. Duşmănia verişorilor lor apare într-un document ţinut la SECRET de Vatican
22.10.2014
10:19
3900
De ce Vlad Ţepeş a ales ca metodă de execuţie tocmai TRASUL în ȚEAPĂ?
4
Cinci strategii eficiente pentru a-ți ajuta copiii să iasă din capcana derulării infinite pe telefon
26.03.2026
19:11
88
Schema duty-free care ar fi prejudiciat statul cu peste 4 miliarde de lei: membrii organizației criminale, plasați în arest preventiv
26.03.2026
18:29
216
ByteDance lansează modelul video AI Dreamina Seedance 2.0 în CapCut, cu limitări regionale și filtre pentru drepturi de autor
26.03.2026
18:01
275
Scurgere masivă de unelte de hacking Coruna și DarkSword expune sute de milioane de iPhone și iPad neactualizate la furt de date
26.03.2026
17:55
276
Tinerii romi își prezintă manifestul la Ministerul Educației: burse mai multe și școli mai incluzive în Republica Moldova
26.03.2026
17:55
391
Benzinăriile, OBLIGATE să comercializeze motorina premiu la prețul celei standard, în cazul în care cea din urmă lipsește. Noi măsuri aprobate de Guvern pentru protejarea consumatorilor și asigurarea accesului la carburanți
26.03.2026
17:46
299
Peste 8 mii de elevi vor avea grupuri sanitare moderne în 19 școli din țară
294
Inteligența artificială intră la apă: noul sistem Moor Mesh îi ajută pe proprietarii de bărci să oprească hoții din portul Poole Harbour
26.03.2026
17:17
329
Maia Sandu la Bratislava: acorduri sociale și economice cu Slovacia și sprijin ferm pentru aderarea Republicii Moldova la UE
26.03.2026
17:13
338
Poliția Națională, dotată cu tehnică modernă de peste 164.000 de euro pentru eficientizarea misiunilor de securitate publică
26.03.2026
17:04
264
Exemplu și pentru R. Moldova: Românii vor fi avertizați prin „RO-Alert" când consumul de curent sare de 80%
26.03.2026
16:54
321
Guvernul introduce ajustarea temporară a tarifelor la transportul interraional și raional, în funcție de prețul la combustibil
26.03.2026
16:53
278
Cohere lansează Transcribe, primul său model open-source de voce pentru transcriere rapidă în 14 limbi
26.03.2026
16:45
345
Scurgere de unelte de hacking Coruna și DarkSword expune la risc sute de milioane de iPhone și iPad neactualizate
26.03.2026
16:22
336
Moldova, Germania și Ucraina își unesc eforturile la Chișinău pentru securitatea cibernetică și protecția infrastructurii energetice
26.03.2026
16:18
599
Fostă viceministră a Finanțelor, condamnată la 9 ani de închisoare pentru corupție în schema trucării unei licitații de 15 milioane lei
318
WhatsApp integrează Meta AI pentru redactarea mesajelor, editarea fotografiilor și gestionarea mai ușoară a fișierelor și conversațiilor
26.03.2026
15:13
368
Mistral lansează Voxtral TTS, noul model open-source de sinteză vocală pentru aplicații enterprise și asistenți AI
26.03.2026
14:12
548
REZILIENȚĂ // R. Moldova NU va rămâne pe întuneric nici astăzi, după atacurile asupra liniei Isaccea-Vulcănești. Peste 50% din curentul consumat astăzi este produs în R. Moldova
26.03.2026
13:58
494
Maia Sandu, la Bratislava: Acord de protecție socială cu Slovacia, sprijin pentru Ucraina și apel la accelerarea integrării europene a Moldovei
26.03.2026
13:38
430
Republica Moldova consolidează cooperarea europeană împotriva traficului de persoane prin aderarea IGP la proiectul COP IDEA
26.03.2026
12:46
418
Moldova Digital Summit 2026 transformă Chișinăul în hub regional pentru integrare europeană și investiții în tehnologie
26.03.2026
12:37
483
Moldova încheie un parteneriat cu Institutul de Mediu de la Stockholm pentru planificare energetică modernă și tranziție verde până în 2035
26.03.2026
11:46
597
FOTO // Ministrul Finanțelor, cu trotineta la SERVICIU. Andrian Gavriliță a renunțat la mașina de serviciu pentru a economisi bani și timp în ambuteiajele din Chișinău
26.03.2026
11:09
453
Startupul croat Verne lansează robotaxiuri electrice în Europa printr-un parteneriat strategic cu Uber și Pony.ai
26.03.2026
11:01
889
Ședință extraordinară la Guvern. Cabinetul de miniștri se întrunește de URGENȚĂ
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.23
1 USD
17.44
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














