De ce se URAU Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş. Duşmănia verişorilor lor apare într-un document ţinut la SECRET de Vatican
17394
adevărul.ro Vlad Ţepeş, domn al Munteniei în trei rânduri, şi Ştefan cel Mare, voievodul care a condus Moldova timp de aproape jumătate de secol, au avut relaţii sinuoase, în funcţie de conjunctura politică a vremii şi de interesele administrative.
Vlad Ţepeş (1431-1476), cunoscut şi sub numele Dracula sau Vlad Draculea, a domnit în Ţara Românească în anii 1448, 1456-1462 şi în 1476. Alături de Ştefan cel Mare, a cărui domnie s-a întins pe parcursul a 47 de ani (1457-1504), a fost principalul exponent al luptei antiotomane din a doua jumătate a secolului al XV-lea. Conflictul dintre cei doi nu este subliniat în izvoarele moldave, dar sunt mai multe referiri în cronicile străine. Legătura foarte dură dintre cei doi domnitori români apare menţionată într-un document deţinut de Vatican, care nu a fost făcut public până nu demult, scrie adevărul.ro.
Istoricul Vasile Lupaşc (Târgovişte) a scos recent la lumină acest manuscris scris de episcopul Niccolo de Modrussa, un trimis special al Papei Pius al II-lea ce a fost însărcinat cu anchetarea lui Vlad Ţepeş după ce a fost arestat de Matei Corvin. „Niccolo a stat de vorbă şi cu oştenii români, care au spus numai lucruri bune despre domnitor. I-au reliefat vitejia, faptul că nu a fost ajutat de către regele maghiar, faptul că Ştefan cel Mare a atacat Cetatea Chiliei, care aparţinea Ţării Româneşti. Şi aceste lucruri au fost reliefate de călugăr, dar tenta principală a fost denigrarea lui Vlad Ţepeş, pentru că Papa Pius al II-lea, iniţiatorul unei cruciade anti-otomane, a văzut în Ţepeş un domnitor ortodox şi l-a culpabilizat de numeroasele crime pe care acesta le-ar fi săvârşit: trageri în ţeapă, ucideri de femei, de prunci. Lucruri care contrazic alte povestiri despre Vlad Ţepeş”, a menţionat istoricul într-un interviu pentru „Adevărul”.
Vlad Ţepeş a fost fiul legitim a lui Vlad Dracul şi al uneia dintre fiicele lui Alexandru cel Bun, femeie de rang înalt din familia Muşatinilor. Fiind copil legitim din această legătură, a fost văr direct cu Ştefan cel Mare. Izvoarele spun că cei doi au copilărit împreună. Istoricii au păreri diferite privind relaţiile dintre cei doi domnitori ajunşi la maturitate. Tepeş a primit sprijinul lui Ştefan în mai multe rânduri, dar sprijinul a fost acordat şi invers. Controversele istoricilor sunt legate de conflictele dintre cei doi.
„De exemplu, atunci când Ştefan cel Mare a urcat pe tron în 1457, a fost ajutat şi de Vlad Ţepeş. Relaţiile s-au stricat în 1462, atunci când Vlad Ţepeş, în celebrul asediu de noapte de la Târgovişte împotriva turcilor, i-a pus pe fugă pe duşmani dându-le foc corturilor în noaptea dinaintea bătăliei. Ştefan cel Mare era atunci aliatul turcilor, fiindu-i promisă de către aceştia cetatea Chilia”, spune istoricul vasluian Laurenţiu Chiriac.
Continuarea AICI
16.01.2019
07:30
27.05.2018
16:01
08.07.2017
12:03
23.06.2017
11:20
25.02.2017
08:30
19.04.2015
19:50
02.04.2015
12:13
19.01.2015
14:44
22.10.2014
10:19
02.10.2014
11:36
31.08.2014
15:03
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
12.11.2026
15:32
12.11.2026
15:30
12.11.2026
15:23
12.11.2026
15:00
12.11.2026
14:50
12.11.2026
14:42
12.11.2026
14:37
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei

















