A fost aprobat un nou MECANISM de determinare a dizabilității. Setul de documente va putea fi depus și ONLINE sau de către reprezentantul desemnat
1443
Executivul a aprobat astăzi Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă și Instrucţiunea privind determinarea gradului de dizabilitate, în contextul reformării sistemului respectiv.
Potrivit autorităților, scopul proiectului este îmbunătăţirea procesului de determinare a gradului de dizabilitate, prin asigurarea corectitudinii, imparțialității și transparenței acestuia.
Prim-ministrul Pavel Filip a spus că schimbarea procesului de determinare a gradului de dizabilitate era o necesitate stringentă, pentru a garanta transparența sistemului și a elimina corupția.
Totodată, Pavel Filip a accentuat faptul că procesul de determinare a dizabilității nu va mai fi axat doar pe partea medicală, ci și pe aspectul psiho-social. „Fiecare își poate găsi domeniul său de activitate, fiecare poate fi de folos societății”, a spus prim-ministrul.
Regulamentul aprobat prevede formarea structurilor teritoriale ale Consiliului în fiecare raion/municipiu și sector al municipiului Chișinău, care vor asigura la nivel local pregătirea și transmiterea dosarelor pentru determinarea gradului de dizabilitate, fără ca persoanele să se deplaseze în alte unități administrativ-teritoriale. Nu va mai fi obligatorie prezența cetățenilor la procedura de determinare a gradului de dizabilitate, ceea ce va elimina cheltuielile legate de deplasare și riscurile de corupție.
Setul de documente va putea fi depus și online sau de către reprezentantul desemnat, acesta urmând să fie examinat de către echipe speciale, compuse din experți în determinarea gradului de dizabilitate.
În total, vor activa 15 echipe, dintre care 12 pentru determinarea gradului de dizabilitate la adulți și trei - la copii. De asemenea, în vederea examinării corectitudinii determinării gradelor de dizabilitate și a sesizărilor din partea autorităților și cetățenilor, vor fi create trei servicii de control.
Imparțialitatea în procesul determinării gradului de dizabilitate va fi asigurată prin distribuirea aleatorie a dosarelor echipelor speciale și serviciilor de control. Aplicarea circuitului electronic al dosarelor se va efectua prin intermediul Sistemului informațional automatizat „Asistență Socială” (SIAAS).
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
14.11.2026
16:00
14.11.2026
14:44
14.11.2026
13:56
14.11.2026
13:27
14.11.2026
12:44
14.11.2026
11:52
14.11.2026
09:29
14.11.2026
09:20
14.11.2026
07:44
14.11.2026
07:41
14.11.2026
07:01
14.11.2026
05:46
14.11.2026
05:22
14.11.2026
04:30
14.11.2026
01:50
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:30
14.11.2026
00:41
13.11.2026
23:20
13.11.2026
22:55
13.11.2026
22:09
13.11.2026
20:30
13.11.2026
19:48
13.11.2026
19:43
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Moldova, pe locul 67 în clasamentul puterii de cumpărare a salariilor în 2026
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”


















