A decedat și cel de-al TREILEA COPIL intoxicat cu pesticide la Flocoasa: Starea celor două femei este CRITICĂ
2379
Cel de-al treilea copil intoxicat cu pesticid în satul Flocoasa, raionul Cantemir, a decedat. Băiatul în vârstă de opt ani s-a stins la Institutul Mamei şi Copilului, unde a fost internat luni dimineaţă.
Astfel, bilanțul intoxicației de la Flocoasa se ridică la trei morți, împreună cu verișoarelele lui de 4 și 11 ani.
Bunica și mătușa băiatului se află în continuare la spital, starea lor fiind gravă, transmite canal2.md
Procuratura Generală a anunţat că a deschis două cauze penale în acest caz, primul dosar fiind pentru încălcarea, din neglijenţă, a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale. Infracţiunea se pedepseşte cu până la trei ani de închisoare.
CITIȚI și Intoxicația de la Cantemir: Moartea copiilor putea fi evitată, dacă mama accepta transportarea imediată a acestora la spital? Ce spun medicii
Cea de-a doua cauză penală a fost deschisă pentru încălcarea regulilor de utilizare a substanţelor toxice. În acest caz va fi bunelul copiilor care a stropit grâul cu pesticid depozitat în apropierea odăii unde dormeau mama, bunica şi cei trei copii. Persoana care va fi găsită vinovată riscă până la zece ani de închisoare sau amendă de până la 550 de mii de lei.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
04.11.2026
07:29
04.11.2026
06:54
04.11.2026
05:58
04.11.2026
05:52
04.11.2026
05:10
04.11.2026
04:54
04.11.2026
03:25
04.11.2026
03:01
04.11.2026
02:57
04.11.2026
02:34
04.11.2026
02:17
04.11.2026
00:58
03.11.2026
22:16
03.11.2026
21:38
03.11.2026
20:43
03.11.2026
20:08
03.11.2026
19:42
03.11.2026
19:38
03.11.2026
19:08
03.11.2026
18:54
03.11.2026
18:52
03.11.2026
18:44
03.11.2026
18:37
03.11.2026
18:26
03.11.2026
18:16
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM


















