ZIUA UNIRII // Aproape o SUTĂ de manifestări în toată ţara. Sunt aşteptaţi peste o SUTĂ de MII de participanţi
1095
Aproape o sută de manifestări vor avea loc în toată România, astăzi, 24 ianuarie, de Ziua Unirii, la acestea fiind aşteptate peste o sută de mii de persoane, potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI) al României.
Peste 3 500 de efective ale MAI vor acţiona pentru asigurarea măsurilor de ordine publică la cele aproape o sută de manifestări omagiale organizate la nivel naţional în contextul sărbătoririi Unirii Principatelor Române.
Principalele manifestări vor fi organizate, duminică, în municipiile Cluj, Focşani şi Iaşi, unde se estimează prezenţa unui public numeros.
La Iaşi, precum şi la Constanţa sau Piteşti, sunt programate concerte folclorice, vor defila detaşamente de militari, iar autorităţile locale au pregătit mese populare, scrie romania-actualitati.ro.
Evenimentele aniversare de la Iaşi, la care şi-au anunţat prezenţa atât preşedintele Klaus Iohannis cât şi premierul Dacian Cioloş, vor începe în Piaţa Unirii cu un concert de muzică populară sub genericul ,,Iaşul care uneşte, România s-a născut la Iaşi", pe scenă fiind aşteptaţi interpreţi cunoscuţi, precum Veta Biriş, Matilda Pascal Cojocăriţa sau Grigore Leşe.
Nu vor lipsi tradiţionala ,,Horă a Unirii", defilarea detaşamentelor de militari, slujba religioasă oficiată la mormântul domnitorului Alexadru Cuza, masa populară cu mâncăruri tradiţionale, iar spre seară impresionanta retragere cu torţe.
La Buzău, este anunţată cea mai mare ,,Horă a Unirii" jucată vreodată la noi, iar la Constanţa militarii din forţele navale vor participa la un ceremonial programat în Piaţa Ovidiu.
La Piteşti, pe lângă ceremonialele militare şi religioase, „Hora Unirii" va avea loc în acordurile fanfarei ,,Argeşul" al Teatrului Alexandru Davila, în timp ce maramureşenii vor asista la momente muzicale pregătite de fanfara municipală din Baia Mare şi corul bărbătesc din Pinteuşu Mare.
Şi compania Căile Ferate Române marchează evenimentul de astăzi prin denumirea simbolică a garniturii InterRegio 1663 ,,Trenul unirii". La rândul său, metroul bucureştean le va oferi călătorilor un miniconcert susţinut la ora 14:00 în staţia Piaţa Unirii.
De asemenea, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă de la Otopeni călătorii vor fi întâmpinaţi printr-un spectacol de dans oferit de cinci perechi de tineri care vor împărţi apoi steguleţe tricolore, aşa cum va face şi personalul Aeroportului Internaţional Mihai Kogălniceanu.
08.02.2021
12:40
1930
Veste bună pentru AGRICULTORII din R. Moldova. Guvernul de la București a aprobat oferirea a 6 000 de tone de motorină fermierilor afectați de secetă: „Noi vom monitoriza distribuirea echitabilă a acesteia”
30.04.2020
16:44
2777
VIDEO // România, alături de CETĂȚENII R. Moldova. Mesaj TRANȘANT transmis de ministrul Aurescu autorităților de la Chișinău. „Partenerii strategici sunt alături pentru a spune lucrurilor pe nume. Trebuie să spunem și lucrurile care NU MERG”
30.01.2019
20:00
2333
VIDEO // Care sunt AȘTEPTĂRILE R. Moldova de la Președinția română a Consiliului Uniunii Europene: „Așteptam acest eveniment din 2014”
28.02.2017
14:00
6489
Liderul unui partid parlamentar spune că Dodon ar fi COMIS UN ABUZ în serviciu și cere Procuraturii Generale să ia măsuri
28.11.2016
09:46
8373
Dodon a inaugurat, la TVR, războiul rece dintre România şi R. Moldova: „Să meargă la Moscova să ceară RETRAGEREA trupelor”
05.06.2016
12:22
4789
Foto // Litoralul românesc, pregătit pentru turiști. Prețurile sunt pentru buzunarul oricui
28.04.2016
09:56
4534
Ambasadorul României în R. Moldova, despre furtul miliardului: „Numărul celor vinovați nu se rezumă la unul”
15.04.2016
11:21
2591
UTIL // Cum vor putea participa la ALEGERI cetățenii români cu domiciliul în R. Moldova
10.04.2016
14:00
3080
Video EMOȚIONANT // Hora Unirii pe podul de la Ploieşti, România. 450 de primari din R. Moldova s-au prins în horă
05.04.2016
12:28
3003
Primarii din România și R. Moldova, reuniți în PREMIERĂ la București
05.04.2016
13:30
2540
Ambasadorul României în R. Moldova, RECHEMAT de Klaus Iohannis
19.12.2025
19:56
51
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
124
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
229
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
266
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
485
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
366
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
318
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
16:25
356
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
16:04
496
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
19.12.2025
14:55
461
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
19.12.2025
14:06
412
România devine primul membru asociat al Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare al OCDE, marcând o evoluție semnificativă în oferirea de sprijin internațional
19.12.2025
13:58
462
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
19.12.2025
13:55
429
Vești BUNE pentru șeferii din R. Moldova: Motorina coboară sub pragul de 19 lei/litru, iar benzina tot mai aproape de un nou MINIM în ultimii trei ani
19.12.2025
13:51
618
Putin anunță dorința de a încheia pașnic conflictul din Ucraina, dar acuză Kievul de lipsa deschiderii la dialog
19.12.2025
13:22
517
Kremlinul consideră decizia UE de a nu folosi activele ruseşti pentru Ucraina drept un triumf al rațiunii
19.12.2025
12:37
448
Macron pregătit să reia dialogul cu Putin: Nevoia unei discuții directe pentru soluționarea conflictului în Ucraina
19.12.2025
12:15
502
PERFORMANȚĂ // Vlad Musteață, distins cu titlul de Business CHAMPION la gala Business Review
19.12.2025
12:03
442
Educatori din grădinițe adoptă inovația digitală cu roboțeii KUBO pentru dezvoltarea abilităților copiilor
19.12.2025
11:42
474
Sentință de 4 ani pentru un bărbat implicat în finanțarea ilegală a Partidului Politic „Șansa” și confiscarea a peste 1,4 milioane de lei de către stat
19.12.2025
11:00
477
Escrocherie prin schema „ruda implicată în accident”: patru membri de grup criminal, condamnați la ani grei de închisoare în Ialoveni și Hîncești
19.12.2025
10:01
543
Lansarea oficială a Pieței Intrazilnice de energie electrică în Moldova: Un pas strategic spre o economie verde
19.12.2025
08:51
543
România sprijină acordul de liber schimb UE-Mercosur, depășind rezervele inițiale după discuții cu agricultorii
19.12.2025
08:47
594
Horoscopul zilei 19.12.2025
19.12.2025
07:20
587
UE acordă un ajutor financiar de 90 de miliarde de euro Ucrainei, dar fără a folosi fondurile rusești înghețate. Reacțiile și implicațiile liderilor europeni.
19.12.2025
00:50
782
Trump îndeamnă Ucraina să accelereze negocierile de pace înaintea discuțiilor strategice între SUA și Rusia la Miami
18.12.2025
20:52
792
Schimbări Meteo pentru 19 Decembrie 2025: Luminați-vă Zilele!
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














