VOTAT // NOI reguli pentru numirea membrilor CSM și CSP
2259
Majoritatea parlamentară a aprobat astăzi, în primă lectură, un proiect de lege care prevede modificarea procesului de reglementare a alegerii și numirii membrilor în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și Consiliul Superior al Procurorilor (CSP).
Potrivit proiectului aprobat, Adunarea Generală a judecătorilor ar urma să aleagă șase judecători membri ai Consiliului, cu respectarea următoarei proporții - patru din cadrul judecătoriilor, unul din cadrul curților de apel și unul de la Curtea Supremă de Justiție.
În total, Consiliul Superior al Magistraturii va avea 12 membri. În componenţa Consiliului Superior al Magistraturii intră judecători şi profesori de drept titulari, precum şi preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, ministrul Justiţiei şi procurorul general care sunt membri de drept.
Trei membri ai Consiliului Superior al Magistraturii din rândul profesorilor de drept titulari sunt numiți de Parlament, cu votul a 3/5 din deputații aleși, în baza propunerilor Comisiei juridice, numiri şi imunităţi a Parlamentului.
De asemenea, CSM va anunța alegerile cu cel puțin două luni înainte. Candidații pentru aceste funcții se vor înscrie în alegeri cu cel puțin patru săptămâni până la Adunarea Generală a Judecătorilor. Proiectul reintroduce cerințele pentru candidații judecător – lucrul efectiv în calitate de judecător timp de trei ani și nesancționarea disciplinară în ultimii trei ani.
Documentul mai prevede introducerea unui mecanism echitabil de identificare a judecătorilor supleanți. Aceștia nu vor mai trebui să candideze pe o lista paralelă. Ei vor fi considerați următorii candidați în concurs care nu au acces în CSM. Eu vor suplini diferența de mandat, în ordinea descrescătoare a voturilor obținute. De asemenea, numărul judecătorilor supleanți nu va fi limitat, cum este în prezent.
În ceea ce privește alegerile în cadrul Consiliului Superior al Procurorilor, această structură va anunța data convocării ședinței cu cel puțin două luni înainte de data ședinței, iar participarea la Adunarea Generală poate avea loc și online. În calitate de membru al CSP poate fi ales candidatul care are o vechime în funcție de procuror de cel puțin trei ani efectiv lucrați și nu a fost sancționat disciplinar în ultimii trei ani.
27.02.2026
13:47
89
Autoritățile de la Chișinău infirmă existența unui embargo ucrainean asupra vinurilor moldovenești
27.02.2026
12:52
261
Bărbat de 39 de ani, trimis în judecată pentru omor după o beție la Narcologie, în Codru
27.02.2026
12:45
351
Experiența Republicii Moldova în remedierea la matematică, model de bune practici prezentat la un workshop strategic la Iași
366
Tânără dependentă de Instagram și YouTube își acuză în instanță copilăria „răpită” de rețelele sociale în primul proces major contra Meta și Google
27.02.2026
11:10
451
INVESTIGAȚIE // Rețeaua FSB în politica de la Chișinău: Cum coordona un locotenent-colonel rus acțiunile a doi moldoveni pentru a influența alegerile
27.02.2026
10:53
350
Interes sporit pentru certificarea competențelor de comunicare în limba română: peste 900 de candidați înscriși la examenul din februarie–martie 2026
27.02.2026
10:30
391
Polonia pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 15 ani și amenzi pentru platformele care nu verifică vârsta utilizatorilor
27.02.2026
10:00
436
Administratorul unei întreprinderi municipale din Anenii Noi, judecat pentru deversarea apelor uzate neepurate în râul Bâc, cu prejudiciu de peste 1,3 milioane lei
376
Sculptură 3D și inteligență artificială: elevii din Coventry și Warwickshire învață altfel la școală
462
Părinți îngroziți de un „război al școlilor” în Northampton promovat pe rețelele sociale
27.02.2026
08:10
508
Horoscopul zilei 27.02.2026
27.02.2026
12:52
109
Bărbat de 39 de ani, trimis în judecată pentru omor după o beție la Narcologie, în Codru
27.02.2026
12:45
265
Experiența Republicii Moldova în remedierea la matematică, model de bune practici prezentat la un workshop strategic la Iași
284
Tânără dependentă de Instagram și YouTube își acuză în instanță copilăria „răpită” de rețelele sociale în primul proces major contra Meta și Google
27.02.2026
11:10
384
INVESTIGAȚIE // Rețeaua FSB în politica de la Chișinău: Cum coordona un locotenent-colonel rus acțiunile a doi moldoveni pentru a influența alegerile
27.02.2026
10:53
316
Interes sporit pentru certificarea competențelor de comunicare în limba română: peste 900 de candidați înscriși la examenul din februarie–martie 2026
27.02.2026
10:30
356
Polonia pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 15 ani și amenzi pentru platformele care nu verifică vârsta utilizatorilor
27.02.2026
10:00
402
Administratorul unei întreprinderi municipale din Anenii Noi, judecat pentru deversarea apelor uzate neepurate în râul Bâc, cu prejudiciu de peste 1,3 milioane lei
348
Sculptură 3D și inteligență artificială: elevii din Coventry și Warwickshire învață altfel la școală
428
Părinți îngroziți de un „război al școlilor” în Northampton promovat pe rețelele sociale
27.02.2026
08:10
473
Horoscopul zilei 27.02.2026
27.02.2026
05:49
618
Washingtonul prelungește vânzarea activelor Lukoil pentru a spori presiunea asupra Rusiei în negocierile de pace pentru Ucraina
27.02.2026
02:57
603
Netflix se retrage din cursa pentru Warner Bros. Discovery, lăsând Paramount-ul lui Ellison să preia HBO și CNN
27.02.2026
00:52
624
Zelenski anunță o posibilă întâlnire SUA-Ucraina-Rusia la Abu Dhabi, la începutul lui martie, după progresele negocierilor de la Geneva
26.02.2026
23:30
727
Turcia: avionul F-16 prăbușit la granița cu Bulgaria urmărea o urmă radar neidentificată, cauza accidentului rămâne necunoscută
26.02.2026
21:10
536
Moldova sub cer mai senin – prognoza pentru vineri, 27 februarie 2026
26.02.2026
20:48
719
Orbán acuză „blocada petrolieră” a Ucrainei și trimite armata să apere infrastructura energetică a Ungariei înainte de alegeri
26.02.2026
20:24
641
Dronă necunoscută bruiată lângă portavionul Charles de Gaulle la Malmö, în timp ce autoritățile suedeze investighează o scurgere de carburant în port
26.02.2026
19:29
630
Bumble lansează la nivel global instrumente AI pentru optimizarea profilurilor și fotografiilor de dating
26.02.2026
18:38
778
Lavrov anunţă că Rusia nu are termen pentru încheierea războiului din Ucraina, în timp ce la Geneva se pregătesc noi negocieri cu SUA şi Kievul
26.02.2026
18:18
674
Cisco recunoaște că hackeri exploatează din 2023 o breșă critică din Catalyst SD-WAN, vizând inclusiv infrastructuri critice la nivel global
26.02.2026
17:49
715
Teama de bătrânețe, legată mai ales de sănătate, ar putea accelera îmbătrânirea biologică la femei, arată un nou studiu
26.02.2026
16:53
671
Echilibrul pieței cerealelor și reziliența agriculturii, în centrul discuțiilor la Ministerul Agriculturii
26.02.2026
16:24
708
MEC inițiază consultări publice asupra noii Concepții a disciplinei „Limba și literatura rusă” în învățământul general
695
Părinții, îndemnați să verifice telefoanele copiilor după apariția trendului „Războiul din Bristol” între școli
26.02.2026
15:27
667
MEC oferă premii de 500.000 de lei și granturi de 25.000 de euro pentru extinderea învățământului dual în școlile profesionale din Republica Moldova
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.12
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














