Stiri
Voronin nu știe când va avea loc REVOLUȚIA de catifea, dar mizează și pe BISERICĂ
Politică
16.07.2013
09:59
1279
1279
„Sunt multe ingrediente pentru provocarea unei revoluții de catifea în Republica Moldova. Această mini-revoluție se va solda cu provocarea alegerilor anticipate și schimbarea puterii, dar totul va depinde de situația din toamnă”, a declarat plin de mister președintele Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), Vladimir Voronin.
Potrivit liderului comunist, societatea este marcată de foarte mulți nemulțumiți și va izbucni odată și odată, dar nu a precizat dacă în această toamnă sau în toamna anului viitor.
„Revoluția va fi atunci când cei de jos nu vor mai putea suporta, iar cei de la conducere nu vor mai putea conduce. Noi nu vrem să fim în fruntea acestei mișcări sociale. Vedem că și biserica este nemulțumită de această Lege privind egalitatea de șanse, dar sunt și alte ingrediente care pot contribui la provocarea unei revoluții”, a spus Voronin în cadrul unei emisiuni de la TV7.
Comunistul a evitat să spună dacă așa-zisa revoluție de catifea va fi susținută și de forțe din exteriorul Republici Moldova. De asemenea, Voronin i-a amenințat pe cei din actuala Coaliție de guvernare că-i va bagă la pușcărie, dar și de această dată a evitat să dea nume.
„Ați văzut cum au furat în Parlament 77 de întreprinderi? Le-au scos la privatizare și vor să se pricopsească. Toți vor sta la pușcărie. Nu pot eu să dau nume. Voi și singuri îi vedeți”, a spus Voronin.
Potrivit liderului comunist, societatea este marcată de foarte mulți nemulțumiți și va izbucni odată și odată, dar nu a precizat dacă în această toamnă sau în toamna anului viitor.
„Revoluția va fi atunci când cei de jos nu vor mai putea suporta, iar cei de la conducere nu vor mai putea conduce. Noi nu vrem să fim în fruntea acestei mișcări sociale. Vedem că și biserica este nemulțumită de această Lege privind egalitatea de șanse, dar sunt și alte ingrediente care pot contribui la provocarea unei revoluții”, a spus Voronin în cadrul unei emisiuni de la TV7.
Comunistul a evitat să spună dacă așa-zisa revoluție de catifea va fi susținută și de forțe din exteriorul Republici Moldova. De asemenea, Voronin i-a amenințat pe cei din actuala Coaliție de guvernare că-i va bagă la pușcărie, dar și de această dată a evitat să dea nume.
„Ați văzut cum au furat în Parlament 77 de întreprinderi? Le-au scos la privatizare și vor să se pricopsească. Toți vor sta la pușcărie. Nu pot eu să dau nume. Voi și singuri îi vedeți”, a spus Voronin.
Stiri relevante
01.03.2018
15:31
2725
Moțiunea simplă înaintată de PCRM și PSRM nu-i provoacă EMOȚII lui Leancă: „Socialiști deja au produs UNIREA prin faptul că dețin pașapoarte românești”
26.02.2017
15:29
33575
Încă un PARTID parlamentar optează pentru DEMITEREA lui Dodon: „De la asemenea gesturi adie a impeachment”. Cine poate grăbi acest proces
02.03.2016
15:30
9687
ULTIMA ORĂ // Vlad Filat ar putea merge ASTĂZI ACASĂ
14.02.2016
19:01
3642
Prima femeie NUMITĂ secretar executiv al PCRM. I-a luat locul lui Reșetnicov
16.01.2016
13:25
6067
Un deputat comunist RECUNOAȘTE: „Mi s-au propus bani și funcții pentru a părăsi fracțiunea”
21.10.2015
11:39
12706
Un ex-ministru DESFIINȚEAZĂ un punct din „autodenunțul” lui Șor
17.10.2015
17:16
3208
A APĂRUT. Ilan Shor anunță că NU a fost plecat din republică
24.07.2015
14:14
4249
Voronin vorbește de ALEGERI ANTICIPATE și spune în ce condiții va ACCEPTA funcția de președinte al țării
16.07.2015
08:06
11251
FOTO EXCLUSIV Ilan Șor și-a găsit CASĂ la Orhei? Arată mai BINE ca cea de la Chișinău
11.07.2015
09:00
3555
Cine sunt responsabilii pentru MILIARDUL furat în viziunea lui Urecheanu: „Ei trebuie trași la RĂSPUNDERE”
08.07.2015
16:52
4930
Un fost vicepremier, mâna dreaptă a lui Shor la Orhei
17.06.2015
13:29
3408
„Arturcic” Cozma, luat în COLIMATOR de Voronin: „A dat capul jos și mâinile în SUS”
01.03.2018
15:31
26.02.2017
15:29
02.03.2016
15:30
14.02.2016
19:01
16.01.2016
13:25
21.10.2015
11:39
17.10.2015
17:16
24.07.2015
14:14
16.07.2015
08:06
11.07.2015
09:00
08.07.2015
16:52
17.06.2015
13:29
Top stiri
12.11.2026
22:57
172
Pană la Outlook: utilizatori din întreaga lume, afectați
12.11.2026
22:15
232
Prognoza pentru 13–19 noiembrie: răcire bruscă, apoi vreme mai blândă
12.11.2026
22:13
228
Mark Rutte: Este foarte greu de spus dacă pacea în Ucraina este mai aproape
12.11.2026
21:57
270
Maia Sandu, discuții cu liderii europeni la Dublin despre securitate și aderarea la UE
12.11.2026
20:51
309
Opt morți după prăbușirea unui bloc la New York; 250 de pompieri caută supraviețuitori
12.11.2026
20:43
362
Alexei Buzu a prezentat la Interreg 2026 prioritățile Republicii Moldova
12.11.2026
19:54
457
Putin își menține cererile și propune o misiune umanitară la Kostiantînivka
12.11.2026
19:49
359
Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia; Colette Kress asigură interimatul
12.11.2026
19:45
432
Jensen Huang, vizionarul Nvidia, doborât de propriile decizii și de viața personală
12.11.2026
19:38
411
Zelenski cere Europei un rol direct în negocierile de pace privind Ucraina
12.11.2026
18:47
523
Datoria publică mondială: Moldova are 9 miliarde de dolari și ocupă locul 136
12.11.2026
18:43
410
Comisia paritară reia discuțiile despre reforma administrației locale și finanțarea investițiilor
12.11.2026
18:31
432
Moldova, pe locul 77 în clasamentul democrației: doar 16% dintre țări au democrații depline
12.11.2026
18:22
426
Opt morți și 17 răniți după prăbușirea unui bloc de trei etaje la New York
12.11.2026
17:41
442
Programul de reformă a administrației publice pentru 2027–2030, discutat într-un atelier
12.11.2026
17:34
475
De la vedeta AI la demisie: Jensen Huang, în centrul dezvăluirilor despre două relații
12.11.2026
17:30
447
Mai multe persoane, împușcate într-o sală de sport din apropierea Casei Albe
12.11.2026
17:13
435
Claudiu Năsui și ambasadorul SUA la Chișinău au discutat despre cooperarea economică
12.11.2026
16:56
545
Macron cere o viziune clară înaintea negocierilor cu Rusia; Merz spune că prioritar este ca Putin să ajungă la masa discuțiilor
12.11.2026
16:50
501
Moldova își pregătește aplicarea normelor UE privind libera circulație a mărfurilor
12.11.2026
16:34
489
Meta dezactivează conturile de socializare ale lui Russell Brand
12.11.2026
15:54
428
Reguli noi pentru echipajele navelor sub pavilionul Republicii Moldova
12.11.2026
15:32
431
Claudiu Năsui a discutat cu ambasadorul SUA despre aprofundarea relațiilor economice
12.11.2026
15:30
505
Navele de pasageri vor fi verificate periodic, iar plecarea poate fi interzisă dacă există deficiențe
12.11.2026
15:23
442
MEC extinde măsurile pentru incluziunea educațională a copiilor romi
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
12.11.2026
15:32
12.11.2026
15:30
12.11.2026
15:23
Actualitate
Parteneri
Stiri
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri
















