15:08:28 14.02.2026
Stiri

„Vocea României” este ROCK! Aliona Moon, APLAUDATĂ de public

Monden 20.12.2014 09:40 Vizualizări2128
„Vocea României” este ROCK! Aliona Moon, APLAUDATĂ de public protv.ro
Tiberiu Albu, câştigătorul concursului "Vocea României", sezonul patru

Tiberiu Albu, băiatul cu chitara din echipa lui Tudor Chirilă, a câştigat, astă-noapte, concursul „Vocea României”. Acesta a ridicat sala în picioare după interpretarea celor trei piese şi a fost favoritul telespectatorilor.

Interpreta din R. Moldova, Aliona Moon, a avut o prestaţie excelentă în cadrul showului de ieri, dar s-a clasat a patra printre finalişti. Pe lângă piesa interpretată solo, Aliona a cântat în duet cu Mircea Baniciu piesa „Viaţa la ţară”, dar şi cu antrenorul ei Smiley.

Aliona Munteanu s-a declarat fericită şi a spus că regretă faptul că proiectul s-a încheiat, dar şi-a exprimat speranţa că va rămâne prietenă cu toţi concurenţii şi „cu cel mai bun antrenor”, Smiley.

Apropo de Smiley, Tiberiu Albu a fost iniţial în echipa sa, dar a fost salvat de Tudor Chirilă, atunci când primul a ales contracandidatul concurentului la proba dueluri. Tiberiu abia şi-a găsit cuvintele ca să mulţumească tuturor pentru susţinere care s-a transformat în trofeul „Vocea României” şi premiul de 100 de mii de euro.

Imediat după ce a coborât de pe scenă cu trofeul „Vocea României” în mână, Tiberiu a declarat: „A fost un moment în care credeam că visez! Încă nu m-am trezit! La Vocea României am realizat că imaginea are un rol foarte important, felul în care vorbeşti, cum te prezinţi. Sper sa pot să fiu un om dinamic şi sa continui cariera pe care am început-o!”.

„Sunt fericit pentru băiatul ăsta, sunt fericit şi pentru mine că am reuşit să confirm împreună cu el. Au fost nişte emoţii absolut incredibile. A contat vocea şi le mulţumesc celor de acasă că l-au votat pe Tibi şi le mulţumesc foarte mult că rock-ul revine”, a declarat şi Tudor Chirilă.

Un moment memorabil din showul de ieri a fost interpretarea maestrului Gheorghe Zamfir împreună cu concurenta lui Marius Moga, Anda Dimitriu, care i-a răvăşit sufletul şi i-a stors lacrimi antrenorului. Tot în cadrul showului de ieri, formaţia basarabeană „Brio Sonores” a interpretat piesa „Ave Maria”, alături de concurenta Loredanei, Maria Hojda, clasată pe locul trei în finală.

Într-un interviu acordat Ziarului NAŢIONAL, Aliona Moon a declarat că se va întoarce pe un timp scurt în R. Moldova, după care va merge la Bucureşti unde are deja mai multe oferte profesionale.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
14.02.2026 07:55 455 Horoscopul zilei 14.02.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 16.93 1 RON 3.95 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte