Vladimir Socor, declaraţii DURE la adresa politicienilor din R. Moldova: „Leancă, un prim-ministru ratat”

Rusia intenţionează să destabilizeze Ucraina prin menţinerea conflictului din Donbas în stare de conservare, în aşa fel încât să mai smulgă bucăţi din teritoriu după cum doreşte, consideră Vladimir Socor, analist politic al Fundaţiei Jamestown.

Socor mai spune, într-un interviu acordat Ziare.com, că ameninţările Moscovei la adresa României, pe tema scutului antirachetă, sunt un bluf similar cu avertismentele nucleare adresate Germaniei în anii '80. În cadrul aceluiaşi interviu, Socor face declaraţii dure la adresa mai multor politicieni din R. Moldova.

Ziarul NAŢIONAL publică mai jos interviul integral acordat de Socor pentru ziare.com:

În ultima vreme s-a speculat pe marginea dorinţei preşedintelui rus Vladimir Puţin de a deschide un coridor terestru din Crimeea, trecând prin Odesa, până în Transnistria. Care credeţi că este intenţia să în Ucraina?

Putin este fără îndoială un strateg care acţionează tactic pentru a-şi îndeplini obiectivele strategice. Eu nu folosesc termenul Putin în loc de Rusia. Eu consider că este greşit şi contraproductiv să personalizăm politică externă şi deciziile Rusiei, reducându-le la persoană lui Putin. Avem de-a face cu un proces istoric între Rusia şi Ucraina, care durează de câteva secole, şi cu un proces de expansiune rusească în Balcani prin regiunea Odesa şi eventual prin Moldova.

Procesul acesta istoric este condus azi de Puţin, dar a fost condus alaltăieri de ţar şi ieri de comunişti. Obiectivul strategic al Rusiei este de a transforma Ucraina într-un stat nefuncţional sau chiar într-un non-stat, prin aşa-numita federalizare sau alte forme de fărâmiţare şi dezorganizare.

În acest scop, Rusia a lansat proiectul Novorossia. Epicentrul proiectului este regiunea Odesa, situată în vecinătatea imediată a României şi R. Moldova. Rusia ar putea să îşi instituie controlul în regiunea Odesa a Ucrainei, în cazul în care s-ar prăbuşi ordinea internă din Ucraina.

În această ipoteză, care mie mi se pare în acest moment neprobabilă, Rusia nu ar avea nevoie să deschidă un coridor terestru de la Mariupol la Crimeea şi Odesa, ar fi suficient să debarce o forţă în regiunea Odesa, din Crimeea, de exemplu. Dar asta presupune dezintegrarea ordinii interne din Ucraina.

Eu şi alţi analişti ne-am temut de o asemenea posibilitate la începutul acestei ierni, când se punea întrebarea dacă Ucraina, în starea ei economică foarte precară, va supravieţui iernii fără tulburări sociale.

Acest lucru s-a întâmplat, Ucraina a supravieţuit iernii fără tulburări sociale, între timp FMI şi alte instituţii au decis să crediteze Ucraina, care a trecut la măsură fără precedent de a invita oficialităţi din alte ţări pentru a-şi asumă răspunderea reformelor, guvernarea de la Kiev este plină de georgieni, lituanieni, americani, un exemplu pe care aş fi vrut să-l urmeze şi Republica Moldova.

Încrederea Occidentului în capacitatea Ucrainei de a se reforma cu acest sprijin extern a crescut. A reuşit să-şi diversifice aprovizionarea cu energie, datorită deschiderii conductei care vine de pe teritoriul UE, prin Slovacia, în Ucraina, dând posibilitatea să importe gaz din alte surse decât Gazpromul.

Gazpromul a pierdut monopolul şi primul loc în Ucraina şi a fost nevoit să acorde Ucrainei o reducere de preţ la gaze în pofida stării de război de facto. A fost al treilea termen consecutiv de trei luni şi, probabil, această situaţie de provizorat va continuă până la decizia arbitrajului de la Stockholm în privinţa pretinselor sau realelor datorii ale Ucrainei faţă de Gazprom în privinţa livrărilor de gaze.

De asemenea, se menţine coeziunea majorităţii parlamentare din Verhovna Rada, şi această depăşeşte aşteptările şi pronosticurile. Este până la urmă o coaliţie de şase grupări, greu de gestionat, şi experienţa Ucrainei din trecut, din acest punct de vedere, era negativă.

În situaţia aceasta, Rusia nu are interesul să îngheţe conflictul, ci să-l conserve. Eu folosesc termenul conflict conservat, care reflectă o intenţie de a menţine conflictul în stare latentă. E o opţiune strategică.

În Ucraina conflictul nu e îngheţat, e încă fluid, dar e menţinut într-o stare de conservare şi poate fi escaladat sau de-escaladat, în funcţie de decizia Rusiei în oricare moment. Şi eu mă aştept că Rusia să pornească ofensive de natură tactică prin care să destabilizeze frontul din Donbas şi guvernarea din Kiev din punct de vedere politic.

Un conflict îngheţat, de tip Transnistria, ar lasă practic mâinile libere guvernării de la Kiev să continue reformele în linişte relativă şi să stabilizeze viaţă politică internă. Un conflict însă de tipul celui care a existat în Donbas în ultimele 12 luni poate să destabilizeze Kievul, politica şi economia Ucrainei.

Rusia nu va trece în niciun caz la operaţiuni masive, de tip convenţional, atacând în mod vizibil, cu forţe identificabile că fiind ruseşti, ci va pune în faţă aşa-zisele forţe ale Donetkului şi Luhanskului, cu sprijin logistic rusesc şi va muşca bucăţele din teritoriul Ucrainei, aşa cum s-a întâmplat înainte de primul armistiţiu de la Minsk şi de al doilea armistiţiu de la Minsk.

Rusia va încerca să continue acest ciclu prin care ruşii taie o feliuţă din salamul teritoriului Ucrainei, sunt victorioşi pe plan local la nivel tactic şi forţează Kievul să ceară armistiţiu să stopeze acest proces. Aşa s-a întâmplat la Minsk 1 şi la Minsk 2 şi au existat oficialităţi ruse, inclusiv preşedintele Vladimir Puţin, care se referă la posibilitatea unui Minsk 3.

Deci, iarăşi o mică operaţie locală, o cucerire care nu ar prezenţa un casus belli, dar o cucerire la nivel tactic suficient pentru a destabiliza Kievul, ar arăta inferioritatea continuă a armatei ucrainene şi ar constrânge Kievul să ceară un nou armistiţiu, care ar fi însoţit de noi condiţii politice.

În acest caz, cum rămâne cu Transnistria? Se poate dezgheţa la fel de către Rusia?

Nu cred că ruşii au să pornească un nou conflict armat în Transnistria, sigur nu până apare un deznodământ în ceea ce priveşte Ucraina. În ipoteza teoretică în care ruşii ar controla regiunea Odesa, atunci se schimbă totul. Dar deocamdată Ucraina pare să deţină destul de ferm controlul în Odesa.

Proiectul Novorossia a eşuat în toate locurile în afara celor în care au fost prezente forţe ruseşti, adică părţi din Doneţk şi părţi din Luhansk. Novorossia viza opt provincii, a eşuat în şase, inclusiv Odesa, pe de o parte, din lipsa de sprijin popular, iar pe de altă parte datorită unor alianţe neformale, tacite sau declarate, între cercurile de putere la nivel local din fiecare provincie.

Ce traseu credeţi că va avea Republica Moldova, luând în considerare nouă coaliţie de guvernare? Va fi atrasă din nou către Rusia?

Grea întrebare. Recent, mai ales după alegerile din noiembrie, optimismul meu în privinţa Republicii Moldova a scăzut mult. Eu văd tendinţe negative în R. Moldova. Direcţia netă este fără îndoială negativă.

În cea mai recentă ediţie a Barometrului de Opinie Publică, ediţia de primăvară 2015, pentru prima dată sprijinul pentru Uniunea Eurasiatică condusă de Rusia este mai mare decât pentru UE. Aceste două curbe se apropiau treptat, susţinătorii Uniunii Eurasiatice mereu câştigau teren, acum pentru prima dată au depăşit şi destul de categoric, dincolo de marja de eroare.

Nu am avut niciodată părerea că cele trei partide din fosta coaliţie guvernamentală erau toate proeuropene sau la fel de proeuropene. În analiza mea, numai PLDM este realmente proeuropean.

PL, al lui Mihai Ghimpu, cu toate că se bucură de unele simpatii la Bucureşti, a pus beţe în roate permanent proiectelor de integrare europeană, nu atât din rea-voinţă cât din neînţelegere şi incultură liderilor acestui partid, iar partidul condus de facto de domnul Plahotniuc este principala sursă a decăderii şi putreziciunii din sistemul politic şi juridic, este o ameninţare la adresa integrării europene.

Moldova a avut un partid proeuropean, PLDM, care a dus tot greul efortului de integrare europeană, de adaptare a legilor şi care a livrat rezultate: înlăturarea vizelor de călătorie, acordul de asociere, acordul de comerţ liber aprofundat, acestea au fost rezultatele livrate de echipa Filat-Leancă în decurs de cinci ani. Acum această echipa s-a scindat.

Ce şanse îi daţi lui Iurie Leancă?

Eu îl cunosc pe Leancă de peste 20 de ani şi pot spune că m-a onorat cu amiciţia să. Regret să spun că îl consider un prim-ministru ratat. Lucrurile au mers cel mai prost în timpul guvernării Leancă: scandalul din sistemul bancar, peste un miliard de dolari fugiţi din sistemul bancar al Moldovei în cel al Rusiei, cedarea aeroportului către ruşi, declinul opţiunii europene şi ascensiunii opţiunii eurasiatice în opinia publică, percepţia potrivit căreia tot sistemul este corupt, ascensiunea Partidului Socialiştilor.

Dansul este un diplomat talentat, cu succese diplomatice, dar nu a fost potrivit pentru postul de prim-ministru, el singur a recunoscut în interviurile care au urmat căderii Guvernului condus de dânsul. Cei care îl cunosc ştiu că nu cunoaşte economia, managementul, a fost pus în acest post pentru că arată foarte bine în faţă Occidentului, este un personaj frumos de arătat în vitrină.

Acum, Leancă a plecat din PLDM fără adepţi. Adepţii din noul sau partid nu au făcut parte din PLDM, dansului i s-a alăturat un grup de diplomaţi, partidul său arată mai mult că un club diplomatic. Va scinda însă votul PLDM, electoratul său.

După părerea mea, analiza lui Leancă asupra situaţiei din R. Moldova este complet depăşită. Dansul are un inamic, Partidul Comuniştilor, care este însă în declin, a pierdut jumătate din voturi, este un partid al senectuţii şi al neputinţei, nu mai reprezintă un pericol pentru R. Moldova. Cu totul altele sunt pericolele interne, nu comuniştii. Partidul Socialiştilor e cel mai mare pericol - e în plină ascensiune, cu sprijin deplin din partea Rusiei.

Şi Partidul Democrat este pericolul numărul doi.

În ce fel contribuie continuarea influenţei ruse în Găgăuzia la această stare proastă din Moldova?

La găgăuzi nu s-a schimbat aproape nimic, ei au fost mereu proruşi din motive istorice. Ei poartă recunoştinţă Rusiei ţariste şi nu se treziseră nici în perioada sovietică să afle că nu mai există Imperiul Ţarist, ei erau recunoscători tot imperiului. Acum, de când a venit Puţin la putere, poate nici nu mai e gravă confuzia dintre Rusia şi Imperiul Ţarist.

Irina Vlah nu aş spune deloc că este un instrument al Rusiei, eu o consider o persoană rezonabilă, va dori să aibă relaţii civilizate şi corecte cu Guvernul de la Chişinău, din care face parte ex oficio, ca başcan al Găgăuziei.

Rusia încă nu a ajuns la acea etapă în care ar dori destabilizare în Găgăuzia.

Din punctul de vedere al Rusiei, Găgăuzia este subordonată Transnistriei. Va dori să „federalizeze” Moldova într-o federaţie cu trei componente: Moldova din dreapta Nistrului, Transnistria şi Găgăuzia. Dar va trece la destabilizarea Găgăuziei atunci când se va profila o rezolvare politică a Transnistriei. Dacă şi când Rusia va împinge Rusia spre federalizarea Chişinău-Tiraspol, abia atunci Rusia va introduce şi al treilea factor, Găgăuzia.

Până atunci, Rusia e ocupată cu Ucraina, nici nu a trecut la încercări de a rezolva Transnistria, deci Găgăuzia va trebui să mai aştepte.

Între timp, Rusia are interesul că liderii Găgăuziei, Irina Vlah în speţă, să se profileze că un partener de dialog credibil pentru Chişinău. Ruşii chiar vor încuraja un fel de dialog Chişinău-Comrat, însăşi noţiunea de dialog implică punerea pe picior de egalitate a Chişinăului cu o parte a Republicii Moldova, în cazul de faţă cu Găgăuzia. Dacă se ajunge la un fel de dialog instituţionalizat între Chişinău şi Comrat, acest dialog va putea să devină un mecanism de a include Găgăuzia într-o soluţie trilaterală Chişinău-Tiraspol-Comrat în cazul federalizării.

În ultima vreme retorica ameninţătoare a Rusiei la adresa ţărilor care găzduiesc elementele scutului antirachetă american, Polonia şi România, s-a intensificat. Să ne simţim ameninţaţi?

Eu cred că este o chestiune retorică. În trecutul deloc îndepărtat ,unele ţări mult mai puternice decât România, Germania în speţă, au fost ţintă unor atacuri retorice asemănătoare, ce-i drept în perioada sovietică.

Când era criză rachetelor cu rază medie de acţiune, 1980-1987, în perioada asta, Moscova tot timpul ameninţa Germania în acelaşi stil în care ameninţă acum România şi Polonia.

Ameninţă Germania că, dacă desfăşoară rachete americane pe teritoriul ei, atunci Germania va deveni ţintă unor bombardamente nucleare ruseşti. Retorică de azi reproduce exact retorică rusească de atunci, adresată Germaniei. Atunci, retorică Germaniei avea scopul de a scinda societatea germană, de a stimula mişcările pacifiste, de a pune Guvernul într-o situaţie dificilă.

Cred că acesta este şi calculul Moscovei astăzi, însă evident Moscova subestimează coeziunea societăţilor română şi poloneză în problema politicii externe şi securităţii naţionale. Cred că este un bluf rusesc care nu are nicio şansă de a se materializa.