Stiri

Vizita în Iran, un stat supus SANCȚIUNILOR, ar putea să-l coste scump pe Dodon: „Până la finele anului 2018, vor fi multe SURPRIZE care îl vor viza”

Politică 07.08.2017 12:30 Vizualizări6375
Vizita în Iran, un stat supus SANCȚIUNILOR, ar putea să-l coste scump pe Dodon: „Până la finele anului 2018, vor fi multe SURPRIZE care îl vor viza”

„Participarea lui Igor Dodon la inaugurarea președintelui iranian nu a fost coordonată cu Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene și reprezintă o frondă cu substrat ideologic. Dodon sfidează formatul de coordonare cu alte instituții ale statului. Dânsul merge pe o temă apropiată Federației Ruse și acolo unde ajung Rogozin și diplomații ruși. Este vorba de o eclipsă a rațiunii pentru Dodon, deoarece noi nu avem nimic în comun cu Iranul”, este de părere fostul Ambasador al R. Moldova la Washington, Igor Munteanu.

Potrivit lui Munteanu, șeful statului, prin participarea la inaugurarea președintelui unei țări care a fost sancționată de SUA pentru că ar susține terorismul internațional, vrea să arate poziția sa antiamericană, pe care explicit o afișează.

„R. Moldova va pierde din reputație pe plan internațional din cauza preferințelor în deplasări ale șefului statului. Nu știu despre ce avantaje comerciale poate fi vorba în relația cu Iran. Noi nu suntem conectați la această regiune cu mari tulburări. Avantajele potențiale sunt practic inexistente, dar costurile reputației sunt foarte grave pentru R. Moldova, inclusiv în lumina rezoluțiilor din Congresul SUA. În rezoluții se spune că Iranul, Coreea de Nord și Federația Rusă sunt state care devin inamici pentru SUA, iar cei care doresc relații mult mai avansate cu aceste țări ar putea să fie afectate de unele sancțiuni”, a subliniat sursa citată, într-un interviu pentru „Europa Liberă”.

În același context, Munteanu spune că Igor Dodon nu înțelege că instituția prezidențială este a R. Moldova și nu a lui, iar asta ar putea să-l coste chiar postul de președinte. „Unii politicieni dau senzația că, odată ce sunt aleși, ei pot privatiza instituțiile pe care le reprezintă. Putem nimeri în niște capcane fără ca cineva să înțeleagă care e miza jocului. Federația Rusă, Iranul și Coreea de Nord au probabil ceva în comun, dar R. Moldova nu îi este locul alături de acestea. Aceste decizii ale lui Igor Dodon au costuri. Și asta pentru că oficialii care privatizează instituțiile statului pot fi supuși unor proceduri de pierdere a încrederii sau proceduri uzuale conform Constituției. Consider și cred că, până la finele anului 2018, vor fi multe surprize de acest gen care îl vor viza pe Igor Dodon”, este convins fostul Ambasador.

Amintim că, în ultimele zile, șeful statului s-a aflat în Iran, acolo unde a avut mai multe întrevederi cu oficiali de la Teheran.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 03.08.2026 03.08.2026 13:26 608 Horoscopul zilei 03.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 17.49 1 RON 3.84 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri