Vinurile preferate de voievodul Ștefan cel Mare. Unul era afrodisiac și avea o denumire populară pe măsură

Ștefan cel Mare este unul dintre cei mai faimoși români din istorie. A fost domnitor al Moldovei, timp de aproape jumătate de secol între 1457 și 1504, reușind să transforme principatul est-carpatic într-o forță economică și militară de la nord de Dunăre. S-a apărat cu succes în fața agresiunilor militare, declanșate de marile puteri ale vremii și, totodată, a lăsat și o bogată moștenire culturală și ecleziastică.

Dincolo de apetitul pentru război și aplecarea către ctitoria de mănăstiri, Ștefan cel Mare a fost un mare iubitor de vin. Cel puțin asta indică specialiști oenologi, dar și faptul că a avut o grijă constantă pentru întreținerea și dezvoltarea podgoriilor din Moldova.

Marea feblețe a lui Ștefan cel Mare a fost, fără îndoială, podgoria de la Cotnari. Această zonă viticolă a existat cu mult dinaintea domniei lui Ștefan cel Mare.

Cronicarul moldovean Nicolae Costin menționa faptul că podgoriile de la Cotnari existau încă de dinaintea întemeierii Moldovei. A.D. Xenopol este ceva mai precis și spune că viile din zona Cotnariului sunt de dinainte de anul 1288.

Având în vedere existența cetății dacice de pe Dealul Cătălinei, din zonă, este posibil ca acele vii să aibă o origine milenară. În orice caz, în Evul Mediu li se acordă o atenție deosebită. Ștefan cel Mare se preocupă în special de dezvoltarea acestor podgorii și îmbunătățirea lor cu soiuri noi. De exemplu, celebra Grasă de Cotnari. Este un fel de vin a cărui existență se datorează lui Ștefan cel Mare, fiind se pare unul dintre preferatele sale, la categoria vinuri albe.

În lucrarea „Metamorfozele vinului: Legende și povestiri despre vița de vie și despre vin”, academicienii Gherasim Constantinescu și Adrian-Alexandru Heraru spun că acest soi de vin a fost adus de Ștefan cel Mare din Transilvania. După bătălia de la Baia, Ștefan cel Mare și Matei Corvin, regele Ungariei, au făcut pace pentru a contrabalansa puterea poloneză în zonă.

Întâlnirea a avut loc la Alba Iulia. Ștefan cel Mare nu a venit cu mâna goală, ci i-a adus lui Matei Corvin un cal superb din vestitele sale herghelii din zona Hârlăului. Regele Ungariei l-a așteptat cu bucate alese și mai ales cu vinuri din podgoriile de la Alba Iulia, dar și cu cele de la Tokay.

Ștefan, pasionat de vinuri, s-a îndrăgostit de un soi numit Șom-Fumint, o combinație de vinuri de la Alba cu cele ungurești din zona Tokay. Domnitorul moldovean i-a cerut câțiva butași regelui Ungariei. Matei Corvin a dat ordin să i se pregătească butașii ceruți. Numai că aceia însărcinați cu selectarea butașilor nu i-au dat Șom-Furmint, ci un soi mai puțin roditor.

Ștefan a dat ordin să fie plantați la Cotnari. Culmea, pe dealurile de la Cotnari acest soi, probabil unguresc, s-a adaptat perfect. Noul soi adaptat la Cotnari avea struguri mai dulci și a dat un vin chiar mai bun decât Furmintul. Acestui soi i s-a spus Grasă de Cotnari. Domnitorul prefera și Feteasca Albă, dar pe locul doi după Grasa de Cotnari.

Un alt vin preferat de Ștefan cel Mare ar fi fost un soi simplu, țărănesc. I s-a spus Băbească și ar veni din zona Galațiului, mai precis din sfera viticolă a Nicoreștiului.

Acest soi de vin, spun legendele, ar fi fost cunoscut de voievod după bătălia de la Vaslui, din 1475. După ce a obținut victoria, Ștefan a făcut și un ospăț. Evident, fără vin, nu putem vorbi de ospăț.

Voievodul l-a trimis pe hatmanul Nicoară să aducă vin. Hatmanul Nicoară a adus, din zona Galațiului mai multe buți cu vin roșu-rubiniu.

Ștefan cel Mare a fost impresionat de gustul vinului și când l-a întrebat pe hatman de unde-l are, iar acesta i-a răspuns că l-a cumpărat de la o babă. De aici i-a rămas și numele de Băbească, iar podgoriile cu pricina au primit numele de Nicorești, după numele hatmanului.

Băbeasca Neagră este un vin ce provine din strugurii viței-de-vie sălbatice, care a suferit un proces de selecție naturală. Este un vin țărănesc, la origine, dar bun și învăluitor.

Totodată, Ștefan cel Mare ar fi apreciat și un alt vin negru, din zona Frumușica, astăzi județul Botoșani.

Podgoriile de la Rădeni, Frumușica, fac parte din arealul Cotnari. Dar și aici era crescut un soi de viță-de-vie veche, din poama căreia se făcea un vin vechi, țărănesc, negru și aromat, plin de tatin. Oamenii locului îl numesc „sculău“ și spun că are proprietăți afrodisiace importante, dacă este băut cumpătat.

Se spune că Ștefan cel Mare a cunoscut acest vin în urma vizitelor la curtea domnească de la Hârlău, aflată la mică distanță de Rădeni, Frumușica, dar și în drumurile sale către Botoșani, unde oprea, spun legendele la hanul din Frumușica. Localitatea, de altfel își trage numele de la hangiță.

Povestea spune că frumoasa hangiță nu ar fi cedat avansurilor voievodului și nici nu ar fi dorit să-și dezvăluie numele. Așa că Ștefan, fără să-i poarte pică, i-a spus „Frumușica“ și s-a mulțumit doar cu vinul locului.