VIDEO // Trei inși urmau să câștige cel puțin 600 000 de lei de pe urma comercializării mugurilor de CANABIS, crescuți în condiții de laborator. Aceștia au fost filați timp de trei luni, iar acum riscă până la 15 ani de închisoare
1044
Trei bărbați cu vârste cuprinse între 29 și 36 de ani, membrii unui grup infracțional specializat în cultivarea, prelucrarea și comercializarea mugurilor de canabis, au fost reținuți de poliție și riscă până la 15 ani de închisoare.
Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, membrii grupului respectiv au fost investigați timp de trei luni. Liderul grupării, originar din orașul Strășeni, împreună cu complicele său, originar din raionul Anenii Noi, procurau semințe de canabis, iar ulterior le plantau în locuri special selectate și amenajate din fâșiile forestiere din Anenii Noi. De îngrijirea plantelor se ocupa al treilea complice.
La domiciliile acestora, dar și în locurile de creștere și depozitare a drogurilor, a fost depistată și ridicată marijuană mărunțită și muguri ale plantelor de cânepă, cu masa totală de aproximativ 3 kg. La fața locului au fost găsite și două butelii cu soluție utilizată la creșterea rapidă a plantelor de cânepă.
Oamenii legii au stabilit că drogurile erau comercializate consumatorilor la un preț de la 150 până la 200 de lei pentru un gram. Astfel, suspecții urmau să încaseze un venit de aproximativ 600 000 de lei.
De asemenea, polițiștii au depistat și ridicat două arme deținute ilegal, 383 de cartușe cu calibru diferit și cinci încărcătoare pentru aceste arme.
Bănuiții au primit mandat de arest pentru 30 de zile.
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare




















