VIDEO // Sute de basarabeni se duc astăzi la Iași pentru a sărbători Mica Unire: „Să trăiască România Mare”
1929
Ziarul de Iași
Liderul Asociației unioniste „UNIREA-ODIP” , Vlad Bilețchi, a anunțat că 250 de basarabeni se află acum în drum spre Iași, unde vor participa la manifestațiile dedicate împlinirii a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române.
Și Partidul Liberal a transmis că 300 de membri de partid merg astăzi la Iași cu același scop.
„Să trăiască România Mare, în vechile hotare!”, „Nu ne întoarcem, până nu votăm Unirea”, „Unirea e aproape!”, spun oamenii care merg la Iași cu autocarele.
Mii de ieşeni sunt aşteptaţi astăzi în Piaţa Unirii la manifestările dedicate împlinirii a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române. La Iaşi vor ajunge Custodele Coroanei române, Majestatea Sa Margareta, şi Radu Duda.
Potrivit „Ziarului de Iași”, manifestările vor debuta la Palatul Roznovanu, unde va fi sărbătorit un deceniu de la încheierea acordului de înfrăţire între Iaşi şi Chişinău. Primarul Mihai Chirica a menţionat ieri că Iaşul va purta titulatura onorifică de „Oraş Regal“.
„Iaşul a fost un leagăn al Coroanei, iar marile evenimente care au făurit România Mare, al cărei Centenar îl serbăm în 2018, nu ar fi fost posibile fără relaţia privilegiată dintre oraşul nostru şi Casa Regală“, a declarat primarul, citat într-un comunicat al municipalităţii.
Începând cu ora 10.00, manifestările se vor muta în Piaţa Unirii, unde vor avea loc un concert folcloric, ceremonialul religios Te Deum, discursuri, depunere de coroane de flori la statuia domnitorului Al.I. Cuza, parada militară, dar şi tradiţionala Horă a Unirii. Coroane vor fi depuse şi la mormântul lui Cuza, la Trei Ierarhi. După horă se va relua concertul folcloric.
Ieşenii sunt invitaţi şi la o masă populară cu plăcinte tradiţionale moldoveneşti, ceai, vin fiert. De la ora 14.30, mai multe manifestări sunt organizate la Muzeul Unirii, culminând cu plecarea la ora 18.00 a militarilor spre Palatul Culturii în tradiţionala retragere cu torţe.
Pe durata manifestărilor, în intervalul 8.00 - 13.00, mijloacele de transport în comun nu vor circula prin Piaţa Unirii. De asemenea, Primăria are în vedere şi restricţionarea traficului rutier pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt (tronsonul cuprins între str. I.C. Brătianu şi str. Arcu), str. Cuza Vodă (tronsonul cuprins între str. Gavriil Musicescu şi str. George Enescu), str. 14 Decembrie 1989, str. I.C. Brătianu (tronsonul cuprins între bd. Independenţei şi bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt), str. Agatha Bârsescu (tronsonul cuprins între str. I. C. Brătianu şi str. Matei Millo), str. Vasile Alecsandri şi str. Gavriil Musicescu. În seara zilei, între orele 17.30 şi 18.30, va fi închisă circulaţia pe bd. Ştefan cel Mare pentru buna desfăşurare a ceremoniei militare a Retragerii cu torţe.
Video: Vlad Bilețchi
17.01.2026
23:53
217
UE pregătește un răspuns ferm la noile taxe vamale ale lui Trump pentru Groenlanda: Von der Leyen, Costa și liderii europeni resping „șantajul” american
17.01.2026
20:43
410
Premierul R. Moldova, Alexandru Munteanu: personal aş vota pentru unirea cu România, dar ca prim-ministru urmez voinţa majorităţii pentru integrarea europeană
17.01.2026
20:42
465
Vreme stabilă și ger moderat în Republica Moldova, duminică 18.01.2026
17.01.2026
10:32
697
SUA pregătesc un „Consiliu al Păcii” pentru Ucraina, după modelul structurii create de Trump pentru Gaza
17.01.2026
08:24
631
Horoscopul zilei 17.01.2026
17.01.2026
06:51
730
Delegaţie de rang înalt de la Kiev merge la Washington pentru discuţii cu Witkoff şi Kushner despre pace şi reconstrucţia Ucrainei
16.01.2026
21:44
950
Satul „hobbiţilor” din Rogojeni vrea să renască prin turism rural şi tradiţii moldoveneşti
16.01.2026
20:39
962
Cer mai închis și ger persistent în Republica Moldova, sâmbătă, 17 ianuarie 2026
16.01.2026
19:27
1061
Boala lui Ramzan Kadîrov reaprinde temerile privind instabilitatea din Cecenia și vulnerabilitatea Kremlinului
16.01.2026
19:06
851
Orban își construiește campania pe o petiție națională anti-Ucraina, mizând pe nemulțumirea tot mai mare față de finanțarea UE pentru Kiev
17.01.2026
23:53
107
UE pregătește un răspuns ferm la noile taxe vamale ale lui Trump pentru Groenlanda: Von der Leyen, Costa și liderii europeni resping „șantajul” american
17.01.2026
20:43
392
Premierul R. Moldova, Alexandru Munteanu: personal aş vota pentru unirea cu România, dar ca prim-ministru urmez voinţa majorităţii pentru integrarea europeană
17.01.2026
20:42
455
Vreme stabilă și ger moderat în Republica Moldova, duminică 18.01.2026
17.01.2026
10:32
689
SUA pregătesc un „Consiliu al Păcii” pentru Ucraina, după modelul structurii create de Trump pentru Gaza
17.01.2026
08:24
625
Horoscopul zilei 17.01.2026
17.01.2026
06:51
721
Delegaţie de rang înalt de la Kiev merge la Washington pentru discuţii cu Witkoff şi Kushner despre pace şi reconstrucţia Ucrainei
16.01.2026
21:44
944
Satul „hobbiţilor” din Rogojeni vrea să renască prin turism rural şi tradiţii moldoveneşti
16.01.2026
20:39
956
Cer mai închis și ger persistent în Republica Moldova, sâmbătă, 17 ianuarie 2026
16.01.2026
19:27
1053
Boala lui Ramzan Kadîrov reaprinde temerile privind instabilitatea din Cecenia și vulnerabilitatea Kremlinului
16.01.2026
19:06
842
Orban își construiește campania pe o petiție națională anti-Ucraina, mizând pe nemulțumirea tot mai mare față de finanțarea UE pentru Kiev
16.01.2026
18:53
815
Maia Sandu îl primește la Chișinău pe președintele Albaniei pentru discuții despre cooperare și integrare europeană
16.01.2026
18:50
1289
Bruxelles propune aderare rapidă la UE cu vot limitat pentru noii membri. Moldova deschisă compromisului, Ucraina și Muntenegru resping formula
16.01.2026
18:43
796
Premierul Munteanu transformă Consiliul Economic într-un parteneriat activ cu mediul de afaceri pentru creștere durabilă și debirocratizare
16.01.2026
18:20
873
Zelenski spune că sistemele aeriene occidentale au rămas fără muniție în timpul atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice
16.01.2026
17:19
780
Exporturile Republicii Moldova au crescut cu 4,4% în ianuarie–noiembrie 2025, cu orientare tot mai accentuată spre piața UE
16.01.2026
17:07
830
Zelenski respinge acuzațiile lui Trump, trimite delegație la Washington pentru garanții de securitate și speră să semneze „pachetul de prosperitate” la Davos
16.01.2026
17:05
707
Moldova își modernizează rapid sectorul energetic, cu sprijinul UE, pentru securitate și integrare europeană
16.01.2026
16:48
673
MEC schimbă regulile de evaluare: mai multă corectitudine pentru elevi și autonomie pentru profesori
16.01.2026
16:42
667
Peste 43.000 de elevi instruiți la nivel național pentru prevenirea consumului de droguri în școli
16.01.2026
16:09
734
Românul eliberat din detenţia din Venezuela, preluat de Delegaţia UE la Caracas şi aşteptat să revină în ţară după mai bine de un an
16.01.2026
16:02
909
Fost viceministru rus găsit mort la Moscova, pe fondul valului de decese misterioase din elita Kremlinului
16.01.2026
15:09
878
„Apostolul Mihail”, tiran peste o familie timp de peste un deceniu: 68 de ani, condamnat la detențiune pe viață pentru trafic de persoane și viol
16.01.2026
15:07
742
Putin se oferă mediator între Israel și Iran, după discuțiile cu Netanyahu și Pezeshkian privind criza din Orientul Mijlociu
16.01.2026
14:45
764
MEC pregătește plan național 2026–2027 pentru susținerea și extinderea predării limbii găgăuze în autonomie
16.01.2026
14:27
924
Kremlinul salută deschiderea Italiei, Franţei şi Germaniei pentru reluarea dialogului cu Rusia, în pofida diviziunilor din tabăra occidentală
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.92
1 USD
17.12
1 RON
3.91
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














