VIDEO // Separatiștii de la Tiraspol acuză autoritățile de la Chișinău că ar fi pus la cale o „BLOCADĂ” a regiunii. Krasnoselski și-a amintit că „transnistrenii sunt și ei cetățeni moldoveni”, dar care vor să aibă totul la PREȚURI MICI
9296
Separatiștii de la Tiraspol au realizat un reportaj lacrimogen despre „situația dificilă” din regiune, care ar fi fost provocată de autoritățile de la Chișinău, la scurt timp după ce mai mulți oficiali de la Moscova au anunțat că a doua etapă a „operațiunii speciale” din Ucraina vizează „eliberarea” rușilor care ar fi asupriți în Transnistria.
Conducătorii Transnistriei afirmă că oficialii de la Chișinău ar fi blocat producerea la Uzina Metalurgică de la Râbnița și că nu permit importul de medicamente, ouă, carne sau salam. De pe urma acestor măsuri suferă cetățenii, se arată în reportajul TCB.
Potrivit sursei respective, chiar înainte de Paște autoritățile de la Chișinău ar fi blocat intrarea în Transnistria a unor camioane cu 300 000 de ouă. Aceste ouă provin de la o fermă de păsări din Ucraina, însă Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor au spus că firma respectivă nu e autorizată să importe în R. Moldova.
În schimb, cei din stânga Nistrului au posibilitatea să importe mărfuri de la depozitele din R. Moldova, însă spun că prețurile sunt prea mari.
Totodată, așa-zisele autorități de la Tiraspol mai spun că mai multe camioane cu salam și pui din Brazilia stau blocate la Leușeni. „Chișinăul a început să blocheze aprovizionarea regiunii cu alimente, iar presiunea economică este în creștere. Moldova lovește din nou Transnistria în vremuri de criză. Așa a fost la începutul pandemiei, când Chișinăul nu a permis ca medicamentele să ajungă în regiune. De asemenea, Chișinăul blochează aprovizionarea Uzinei Metalurgice de la Râbnița cu metal uzat. Această întreprindere asigură bugetul cu resurse necesare”, relatează TCB.
În reportaj apare și liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski: „Cei din conducerea R. Moldova spuneau că le pasă de cetățenii moldoveni din stânga Nistrului, dar vedem că e o minciună”.
Separatiștii sunt deranjați că acum, după ce a început invazia în Ucraina, sunt nevoiți să procure totul prin intermediul R. Moldova. Până acum unele medicamente erau importate din țările CSI și erau mai ieftine. Totuși, aceste medicamente nu sunt în registrul de stat din R. Moldova și acum nu mai pot ajunge în stânga Nistrului.
Aceștia mai spun că europenii permit importul de fier din Transnitria, însă instituțiile de mediu din R. Moldova nu permit ca uzina metalurgică să activeze.
„Mii de oameni nu primesc salarii din cauza asta, iar bugetul Transnistriei are de suferit. Cei din R. Moldova se bucură. Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, se laudă că, pentru prima dată în istorie, R. Moldova controlează întreg fluxul de mărfuri și persoane de la granița cu Ucraina. Cei din R. Moldova de mai de mult își doreau acest lucru. Mai mult, cei de la Chișinău spun că nu e niciun fel de blocadă. În bătaie de joc mai afirmă că așa ajutăm agenții economici din Transnistria să intre în câmpul economic al R. Moldova”, se mai arată în reportaj.
14.03.2026
14:29
224
Alexandru Munteanu, la Marșul Păcii de la Coșnița: omagiu eroilor din războiul de pe Nistru și angajament pentru drumul european al Moldovei
14.03.2026
12:34
329
„Amestecarea cognitivă”, tehnica de micro-visare care promite să înlocuiască număratul oilor pentru un somn mai bun
14.03.2026
12:12
865
ULTIMA ORĂ // O dronă de luptă SHAHED lansată de ruși a ajuns până în Cimișlia
14.03.2026
10:43
367
134 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Chimie de la USM
14.03.2026
08:33
447
Horoscopul zilei 14.03.2026
14.03.2026
08:05
666
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Trump anunță unul dintre „cele mai puternice raiduri de bombardament din istoria Orientului Mijlociu”. Care a fost ținta SUA
14.03.2026
03:09
621
Republica Moldova marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor 2026, cu accent pe produse sigure și încrederea cumpărătorilor
14.03.2026
02:56
700
Avocatul care anchetează cazurile de „psihoză AI” avertizează: urmează atacuri cu victime multiple provocate de chatboți
556
Proces de referință la Los Angeles: Meta și Google, acuzate că au creat platforme care dau dependență tinerilor utilizatori
13.03.2026
23:00
662
Fondatorul Uber revine în forță: Travis Kalanick lansează Atoms, imperiu robotic pentru industrie, minerit și transport
13.03.2026
22:50
570
Cum reconfigurează marile bătălii din industrie, agenții AI și criza de cipuri viitorul inteligenței artificiale în 2026
13.03.2026
21:08
634
Răcire ușoară, dar vreme senină în Republica Moldova – sâmbătă, 14 martie 2026
14.03.2026
14:29
80
Alexandru Munteanu, la Marșul Păcii de la Coșnița: omagiu eroilor din războiul de pe Nistru și angajament pentru drumul european al Moldovei
14.03.2026
12:34
314
„Amestecarea cognitivă”, tehnica de micro-visare care promite să înlocuiască număratul oilor pentru un somn mai bun
14.03.2026
12:12
804
ULTIMA ORĂ // O dronă de luptă SHAHED lansată de ruși a ajuns până în Cimișlia
14.03.2026
10:43
356
134 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Chimie de la USM
14.03.2026
08:33
440
Horoscopul zilei 14.03.2026
14.03.2026
08:05
650
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Trump anunță unul dintre „cele mai puternice raiduri de bombardament din istoria Orientului Mijlociu”. Care a fost ținta SUA
14.03.2026
03:09
615
Republica Moldova marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor 2026, cu accent pe produse sigure și încrederea cumpărătorilor
14.03.2026
02:56
693
Avocatul care anchetează cazurile de „psihoză AI” avertizează: urmează atacuri cu victime multiple provocate de chatboți
550
Proces de referință la Los Angeles: Meta și Google, acuzate că au creat platforme care dau dependență tinerilor utilizatori
13.03.2026
23:00
655
Fondatorul Uber revine în forță: Travis Kalanick lansează Atoms, imperiu robotic pentru industrie, minerit și transport
13.03.2026
22:50
568
Cum reconfigurează marile bătălii din industrie, agenții AI și criza de cipuri viitorul inteligenței artificiale în 2026
13.03.2026
21:08
632
Răcire ușoară, dar vreme senină în Republica Moldova – sâmbătă, 14 martie 2026
13.03.2026
19:11
590
Test de sânge inovator estimează riscul de demență la femei cu până la 25 de ani înainte de simptome
13.03.2026
18:02
706
Liceul „Miron Costin” din Florești, a zecea Școală EduLIFE cu spații modernizate și produse de igienă menstruală gratuite pentru eleve
13.03.2026
17:44
637
Liceul „Olimp” din Costești va fi transformat în școală-model prin proiectul „Modernizarea școlilor”
13.03.2026
17:30
636
Apple taie comisioanele din App Store în China după negocieri discrete cu autoritățile locale
13.03.2026
16:40
705
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline „Educația fizică” în învățământul general
13.03.2026
16:35
742
Somnul insuficient, legat de peste 80 de afecțiuni și un risc crescut de boli grave, avertizează experții în Ziua Mondială a Somnului
13.03.2026
15:44
736
MEC și MAI lansează plan național 2026-2027 pentru combaterea drogurilor în școli și protejarea elevilor
13.03.2026
15:03
704
Elevii din Taraclia editează zece ziare școlare în română și bulgară, cu sprijinul Ministerului Educației
13.03.2026
14:29
824
R. Moldova a solicitat de URGENȚĂ activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene în contextul deversărilor de petrol pe râul Nistru
13.03.2026
12:31
1166
INVESTIGAȚIE // Sub masca lui Ștefan cel Mare: Strategiile de infiltrare și recrutare ale agenților ruși în comunitățile online moldovenești
13.03.2026
12:23
841
Motorina s-a scumpit cu 5,52 de lei de la începutul războiului din Orientul Mijlociu și a devenit mai scumpă decât benzina. Care sunt noile PREȚURI la combustibil
13.03.2026
12:08
700
MEC cheamă profesorii și societatea civilă la consultări publice pe noua disciplină „Eu și societatea” în învățământul general
13.03.2026
11:38
696
Femeie din Chișinău, condamnată la 9 ani de închisoare după ce și-a înjunghiat mortal soțul în timpul unui conflict familial
„Amestecarea cognitivă”, tehnica de micro-visare care promite să înlocuiască număratul oilor pentru un somn mai bun
ULTIMA ORĂ // O dronă de luptă SHAHED lansată de ruși a ajuns până în Cimișlia
134 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Chimie de la USM
Horoscopul zilei 14.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.34
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














