VIDEO // Protestul pensionarilor la Președinție. Aceștia sunt nemulțumiți de scumpirile din ultima perioadă și cred că Maia Sandu se face responsabilă
2580
Nemulţumiţi de scumpirile din ultima perioadă, mai mulţi pensionari au protestat astăzi în faţa Președinției R. Moldova. Aceştia au solicitat compensarea cu 100% a tarifelor la căldură şi gaze, protecția persoanelor în etate, muncă decentă pentru copiii și nepoți, încetarea genocidului pensionarilor, locuri de muncă decente, restabilirea uzinelor și fabricilor, protecția împotriva influenței din exterior, atitudine de prietenie față de celelalte state.
Totodată, cei prezenţi au solicitat ca Maia Sandu să iasă și să discute cu ei.
Printre protestatari s-a numărat şi Maia Laguta. Acasta susține că pensionarilor „le-a ajuns cuțitul la os”.
„Uitați-vă ce mârșăvenie s-a cățărat pe spatele poporului. Totuna o să ajung eu la ea, mama dracului. Cu ce se deosebește femeia asta de ceilalți? Cu 1000 de lei a majorat tariful. E cel mai rău Guvern care a fost la noi. A ajuns prin minciuni la putere. Noi puteam să stăm acasă să ne ocupăm cu treburile noastre, dar am fost nevoiți să ieșim. De ce s-a încuiat acolo și nu vrea să vorbească cu noi? Nimeni din Guvernul ei nu rezolvă întrebările oamenilor. De ce să nu iasă afară?”, a comentat Maia Laguta.
„Cum s-a cățărat prin minciuni, ea crede că o vom răbda încă 3 ani? De ce se teme de noi și nu iese?”, s-a întrebat o altă protestatară.
„Noi suntem afară. Vrem să intrăm la președinte. Noi ne-am adunat spontan, că vineri am aflat de scumpiri. Cu toată nerușinarea. De două ori căldura au scumpit-o. De jumătate de an a fost prim-ministru, de ce nu a făcut control la „Moldovagaz"? Și acum tot ce au furat ei pun pe spatele oamenilor. Acum miliardul furat l-au pus pe umerii lui Șor, hamăie că numai Șor a furat toată țara. Mincinoși, eu cunosc documentele. Cine o schimbat hotărârile Guvernului? Nu îl apăr pe Şor, dar cunosc din documente. Cunosc din documente. Poporul a votat pentru „lupta cu corupția”, dar voi o să luptați mii de ani (…) Vă scremeți de jumătate de an și nu puteți face nimic, dar primesc salarii. Câte ministere, câtă lume stă, zeci de mii câte 8 ore de lucru, vă închipuiți ce țară avea să avem? A promis că o să ne aducă vremuri bune, și uitați-vă cum a urcat în spatele poporului. Vineri nu-mi venea a crede că e posibil un atac la viețile noastre prin scumpiri”, a mai spus Laguta.
Aceasta susține că se va întoarce în curând cu mai mulți protestatari și i-a transmis Maiei Sandu să aștepte să se „răscoale populația”.
29.10.2026
04:11
28.10.2026
23:55
28.10.2026
23:54
28.10.2026
23:48
28.10.2026
23:39
28.10.2026
23:05
28.10.2026
22:49
28.10.2026
22:10
28.10.2026
21:48
28.10.2026
21:47
29.10.2026
04:11
28.10.2026
23:55
28.10.2026
23:54
28.10.2026
23:48
28.10.2026
23:39
28.10.2026
23:05
28.10.2026
22:49
28.10.2026
22:10
28.10.2026
21:48
28.10.2026
21:47
28.10.2026
21:19
28.10.2026
19:56
28.10.2026
19:42
28.10.2026
19:14
28.10.2026
18:44
28.10.2026
18:28
28.10.2026
18:20
28.10.2026
18:08
28.10.2026
17:54
28.10.2026
17:51
28.10.2026
17:34
28.10.2026
16:41
28.10.2026
16:30
28.10.2026
15:52
28.10.2026
15:47
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională

















