VIDEO // Preşedintele Ucrainei, mustrat de liderii europeni după eşecul Vilnius. Merkel: „Ne aşteptam la mai mult”
2518
Preşedinţia Lituaniei, ţara în care a avut loc Summitul UE-Parteneriatul Estic, a publicat pe YouTube un clip care vrea să surprindă atmosfera de la începutul reuniunii de la Vilnius, dar în care se poate auzi cum preşedintele ucrainean discută cu cancelarul german Angela Merkel şi alţi lideri europeni despre amânarea semnării acordurilor cu Uniunea Europeană şi presiunile exercitate de Moscova, scrie gandul.info.
„Ne aşteptam la mai mult”, îi spune, cu paharul de şampanie în mână, cancelarul german lui Viktor Ianukovici imediat ce se întâlnesc. Potrivit traducerii redate de EUobserver, liderul de la Kiev, vizibil încurcat, este auzit cum încearcă să îşi explice decizia de a amâna semnarea Acordului de Asociere şi Liber Schimb cu Uniunea Europeană: „Situaţia economică din Ucraiana este foarte dificilă (. ..) şi avem mari probleme cu Moscova. Vreau să mă înţelegeţi: am fost singur timp de 3 ani şi jumătate cu Rusia”.
În acelaşi clip, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, este auzit explicându-i preşedintelui ucrainean că ţara lui nu are o alternativă la acordurile europene pe care tocmai a refuzat să le semneze. „Nu va fi credibil un acord pentru un grup de lucru”, a spus Barroso, cu referire la un plan sugerat de Ianukovici.
Ca o încercare de a găsi o cale de ieşire din actualul impas al relaţiilor cu UE, Ianukovici a propus crearea unui dialog trilateral Rusia-Ucraina-UE pentru a discuta un eventual acord comercial. După cum era de aşteptat, oficialii europeni au respins imediat această sugestie, care ar însemna practic ca toate negocierile UE-Ucraina să aibă loc doar cu Rusia de faţă.
De precizat că R. Modova și Georgia au parafat Acordul de Asociere cu UE. Săptămâna viitoare, după reuniunea miniştrilor de Externe NATO de la Bruxelles, din 3-4 decembrie, Secretarul de Stat american, John Kerry, va desfăşura o vizită oficială la Chişinău, unde va discuta despre integrarea europeană a R. Moldova.
05.05.2017
17:01
23.06.2015
10:38
16.04.2015
11:44
23.03.2015
08:49
16.06.2014
17:09
21.05.2014
15:51
29.04.2014
15:23
22.04.2014
10:07
16.04.2014
20:14
14.04.2014
09:57
14.04.2014
09:47
11.04.2014
12:33
03.11.2026
00:59
03.11.2026
00:58
02.11.2026
23:30
02.11.2026
23:20
02.11.2026
23:08
02.11.2026
22:50
02.11.2026
22:33
02.11.2026
22:12
02.11.2026
22:04
02.11.2026
21:58
02.11.2026
21:15
02.11.2026
20:39
02.11.2026
20:35
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
















